Vladimir Putin a trecut Rubiconul nuclear

În 1945, SUA a pus capăt războiului cu Japonia recurgând la bomba atomică.

În timpul Războiului Rece, URSS și SUA au adoptat doctrina potrivit căreia nici una dintre ele nu va recurge prima la arma nucleară. Cu alte cuvinte, fiecare se angaja că va folosi arma nucleară numai pentru a se apăra împotriva unui atac nuclear.

Acum Occidentul colectiv pare a fi tot mai aproape de a accepta folosirea armamentului său de mare precizie (care nu este, însă, nuclear) pentru a permite Ucrainei să ducă războiul pe teritoriul Rusiei, lovind ținte din adâncimea acestuia. După ce războiul economic a eșuat, se dorește rănirea adversarului într-o confruntare armată propriu-zisă.

Rusia răspunde printr-o modificare a doctrinei sale de apărare și spune, implicit, că dacă permisiunea amintită va fi acordată și apoi pusă în practică, armata rusă va reacționa inclusiv cu armament nuclear.  Care anume? Sper să nu ajungem a vedea.

În ciuda acestei speranțe, estimez că în curând Rusia va încerca să pună capăt războiului din Ucraina în același fel în care SUA a făcut-o în cazul Japoniei. Aceasta, însă, numai dacă Occidentul colectiv va muta războiul pe teritoriul rusesc.

Este adevărat că în 1945, SUA era singura deținătoare a armei nucleare și deci o putea folosi fără teama de a genera un război nuclear, în timp ce acum asemenea arme se află la dispoziția tuturor principalelor părți în dispută. Asta nu schimbă, însă, raționamentul de bază. Dacă ești pus într-o situație limită și deții arma nucleară, o vei folosi. Punct!

Faptul că cele două superputeri globale ale ordinii mondiale bipolare erau deținătoare ale unor imense arsenale nucleare a făcut, în opinia unor specialiști, ca Războiul Rece să nu se încingă. Aceste arme erau destinate descurajării, dar niciodată utilizării.

Există, însă, și alte opinii. Potrivit acestora sentimentul blocului sovietic și al celui american conform căruia nici unul nu deține o superioritate suficientă pentru a câștiga rapid și net o confruntare nucleară a făcut ca războiul nuclear să nu izbucnească. Cu alte cuvinte, nu atât forța de distrugere excepțională a făcut ca armele nucleare să rămână în silozuri, ci calculul mai grijuliu, determinat tocmai de respectiva capacitate distructivă, din care a rezultat că nici una dintre părțile confruntării globale nu are în mână suficiente atuuri pentru a prevala cu siguranță.

Astfel, dacă senzația superiorității se instalează, recurgerea la arsenalul nuclear nu este oprită de teama că o confruntare nucleară nu poate avea învingători, ci numai supraviețuitori. Aceasta mai ales când avem de a face cu lideri politici din categoria uliilor neoconservatori loviți de narcisism, de autism, de senilism și de iresponsabilitate.

La aceasta se mai poate adăuga o observație. Dacă Războiul Rece nu a dat în clocot, susțin unii nu fără temei, este nu atât datorită înțelepciunii elitelor politice, ci norocului.

Prin noroc trebuie să înțelegem, totuși, și prezența în momente critice, la pupitrul de comandă, a unor lideri rezonabili și responsabili, așa cum au fost John Kennedy, Lyndon Johnson (cu formula sa celebră de după intervenția sovietică din 1968, împotriva „primăverii de la Praga, „nu dezlegați câinii războiului”) și chiar, în ultimă instanță, Nikita Hrușciov. Astăzi, ca urmare a crizei sistemice care lipsește democrația de capacitatea selectării și promovării meritelor, asemenea conducători, cel puțin în tabăra euro-atlantică, nu există. Oricum, pe noroc nu se poate conta la infinit.

Sunt unii care se îndoiesc că în contextul actual Rusia ar intenționa cu adevărat să recurgă la arma nucleară. Eu unul nu aș aștepta să văd dacă Rusia nu va folosi arma nucleară în 2024, pentru că și alții o au, spre deosebire de SUA, care a folosit-o în 1945, încurajată de faptul că altul nu o deținea.

Ceea ce știu este că încă de la începutul anilor 2000, președintele Vladimir Putin a avertizat că dacă intrarea Ucrainei în NATO va deveni iminentă se va ajunge la dezmembrarea statului ucrainean; cel desprins din URSS cu toate teritoriile Republicii Socialiste Sovietice Ucrainene alocate lui pe criteriul geopoliticii sovietice, iar nu pe criteriul național. Și s-a ținut de cuvânt.

Când SUA a sprijinit lovitura de stat din 2014, aruncând la coș acordul de compromis mijlocit de UE și acceptat de Rusia, dintre guvernul legitim ucrainean și opoziția euro-maidanului, pentru a trata Ucraina ca pe un membru de facto al NATO, știa sau putea și ar fi trebuit să știe că asta înseamnă un război de secesiune care mai devreme sau mai târziu va implica direct Rusia, cu riscul angajării întregului Occident euro-atlantic. Dacă cineva la Washington, la Paris, la Berlin sau la Londra sau prin alte capitale occidentale credea că Moscova blufează, a aflat că rușii vorbiseră serios.

Modificarea doctrinei de apărare a Rusiei ca răspuns la implicarea tot mai directă a Occidentului colectiv în războiul din Ucraina ne apropie de confruntarea nucleară fatală? Eu cred că da.

Declarația Președintelui Putin făcută în cadrul Reuniunii Conferinței Permanente a Consiliului de Securitate privind descurajarea nucleară, pe data de 25 septembrie 2024, nu lasă loc de ambiguități: 1. agresiunea împotriva Rusiei de către orice stat non-nuclear (spre exemplu Ucraina), dar cu participarea sau sprijinul unui stat nuclear (spre exemplu SUA sau UK), este considerată atac comun al acestora asupra Federației Ruse; 2. tranziția Rusiei la utilizarea armelor nucleare (adică decizia de a recurge la ele) va fi luată în considerare  odată ce vor exista informații fiabile despre lansarea masivă a armelor de atac aerospațial (avioane strategice și tactice, rachete de croazieră, drone, avioane hipersonice și altele asemenea) și trecerea de către acestea a frontierei de stat ruse, inclusiv dacă inamicul, folosind arme convenționale, creează o amenințare critică la adresa suveranității Rusiei.

Moscova consideră că aceste decizii sunt „proporționale cu amenințările și riscurile militare moderne în relație cu Federația Rusă” și, în plus, de comun acord cu conducerea belarusă, și-a rezervat dreptul de a folosi arme nucleare inclusiv în cazul unei agresiuni împotriva Belarusului, acesta având un acord de uniune cu Rusia.

Sunt convins că Rusia nu joacă la cacialma. Rușii sunt șahiști, iar nu pokeriști.

Desigur, nici un om cu scaun la cap, inclusiv la Moscova, nu dorește o asemenea confruntare. Anunțarea posibilității de a se recurge la ea atunci când anumite condiții vor fi întrunite este menită tocmai să o evite. Aceasta nu înseamnă însă că dacă respectivele ipoteze vor deveni realitate, nu vom vedea aievea ciuperca nucleară ridicându-se în proximitatea noastră.

Mai mult, anunțul trebuie înțeles și ca o respingere a planului de „pace într-o zi” anunțat de prezidențiabilul Donald Trump, plan care, cu certitudine, în schimbul retragerii SUA din Ucraina, va cere retragerea Rusiei din parteneriatul fără frontiere cu China și din antanta cu China și Iranul, la care se alătură pas cu pas și Turcia. Washingtonul, indiferent cine va locui la Casa Albă, nu poate nici impune pacea nici cere ceva în schimbul ei. Și nici un cântec de sirenă americană ori zăngănit de arme euro-atlantice nu vor putea determina Rusia să își lase partenerii chinez, iranian, turc, indian, saudit etc din vremuri grele pradă dominației fostului „imperiu necesar” devenit excedentar, absurd și retrograd, sub masca unui progresism aberant.

Acum mingea este în terenul acestui Occident colectiv, obosit și confuz. El va trebui să decidă dacă acceptă un război nuclear sau pune capăt actualului război, încă purtat cu mijloace convenționale, în actuala fază; respectiv înainte ca el să facă alte victime inutile și ca Rusia, după ce a trecut Rubiconul nuclear, să treacă Niprul și să ajungă la gurile Dunării.