Liderii europeni au căzut de acord ca Ursula von der Leyen să primească un nou mandat de preşedintă a Comisiei Europene

Un paradox al secolului XXI

Microsoft organizează tururi pentru jurnaliști și scriitori: două zile și două nopți de propagandă din care majoritatea vizitatorilor nu înțeleg mare lucru, mâncare bună la discreție, cazare mult peste posibilitățile oaspeților. Să tot scrii despre minunile Inteligenței Artificiale, chiar dacă nu-s minuni și nici nu dau dovadă de foarte multă inteligență. Toată schema se numește Innovation Campus Tour și are ca obiectiv de frunte cultivarea ideii că celebra firmă cu steguleț murat pregătește ceva grandios, care o să schimbe lumea. Nu e singura. Zilele astea Nvidia a intrat în clubul select al tri-trilionarelor, reușind chiar să depășească celelalte două corporații, chit că sunt ceva mai în vârstă și au CV mult mai bogat. Motorul principal al creșterii este, bineînțeles, noua goană după aurul IA, dar asta nu explică tot, dat fiind că suratele producătoare de super-cipuri au avut creșteri aliniate la trendul pieței de tehnologie. Până de curând analiștii pieței nu scoteau niciun material fără a pomeni fie și în trecere de „Cei șapte magnifici” care au umplut buzunarele unora și o să lase fără pene mulți guguștiuci amețiți de FOMO. Lucrurile s-au calmat, așa că acum senzația a devenit compania de la vârful S&P 500, care a ajuns să reprezinte peste 7% din indice, în condițiile în care doar 13 companii depășesc 1% iar 200 de companii reprezintă 0,05% sau mai puțin. Sunt întrunite toate condițiile pentru cea mai zgomotoasă explozie a unui balon de săpun din istorie. Cel puțin propagandistic, vorbim despre a treia bulă din ultimul sfert de secol, deși a doua (calculatorul cuantic, lăsat azi pradă prafului) nu prea își merită numele, fiindcă nu a legănat mai deloc flota bursieră. Încotro se îndreaptă lucrurile nu e chiar așa de greu de văzut, cu condiția să te uiți la mâna care ascunde banii, nu la cea fluturată ca să distragă atenția. Deloc paradoxal, într-un secol al progresului tehnologic prin excelență, cele mai mari profituri, inclusiv „la firul ierbii”, sunt făcute din marketing și propagandă, pentru că au scăzut enorm costurile și au crescut exponențial populațiile de guguștiuci.
Dar să ne uităm puțin în urmă, la vremurile în care Malraux, Solomonul de serviciu al secolului trecut, profețea un secol XXI religios sau aneantizat. Aburul apoftegmic s-a ridicat deja, mai ales că multe religii și-au schimbat coafura, dar începutul de secol ne îndreptățește să credem că trăim secolul creierului. Într-un mod cât se poate de trist, din păcate. De o parte avem un șir impresionant de descoperiri despre creier, favorizate semnificativ de tehnologie. Astăzi știm mult mai multe lucruri despre creier decât în urmă cu 50 de ani și avem o imagine mult mai clară despre dimensiunile câmpului de evenimente petrecute în creier care continuă să scape înțelegerii noastre. Este foarte probabil ca până la sfârșitul secolului omenirea să-și înzecească sau însutească informațiile despre creier, dar asta n-o să îngusteze semnificativ câmpul cu pricina. De cealaltă parte avem o populație care s-a dublat în ultima jumătate de secol și în care, pentru prima oară în istoria omenirii, procentul celor neprovocați intelectual scade. Dar nici asta n-ar fi o problemă serioasă pentru umanitate, fiindcă 2% din opt miliarde reprezintă o populație comparabilă cu 4-5% din patru miliarde. Adevăratul necaz e „dincolo”, la populațiile tot mai conturate care suferă de provocări intelectuale tot mai grave, amplificate astăzi de tehnologie și de rețelele de propagandă. Acum treizeci de ani Aleksandr Zinoviev spunea că nu există coșmar mai mare decât „trei sau mai multe miliarde de debili mintal înzestrați cu o tehnică fabuloasă”. Se înșela, desigur. Există un coșmar mult mai mare: șase miliarde de înzestrați! Și e cu atât mai trist cu cât marea lor majoritate dispun de cel mai puternic instrument din univers, care consumă o energie infimă pe lângă cea care alimentează un singur cip din fermele care produc „inteligență” pentru cei care au uitat să gândească.

Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

48 comentarii pentru articolul „Un paradox al secolului XXI”

  • Impresionanta ideea cu Smart Club, domnule profesor Zaicu !!!
    https://smartclubedu.ro/

  • Un paradox al secolului XXI
    cu toate ca Dao disponibilizeaza, pe vremurile astea, intelepti cum altii n au mai fost, cei care sar in ochi sint mai degraba antiinteleptii :)))

  • mintea e
    …despre desteptaciune
    …despre inteligenta

    o fi cel mai putrnic instrument, insa depinde …ce folosesti, ce potentezi:
    desteptaciunea sau inteligenta
    civilizatia potenteaza desteptaciunea
    natura potenteaza inteligenta
    civilizatia, adica desteptaciunea, …in final Ai, pune la indoia natura, adica inteligenta
    inteligenta e despre Zero
    desteptaciunea e despre Infinit
    Infinit il pune la indoiala pe Zero ( care e Totul Si Nimicul )

    • natura potenteaza inteligenta… care cizeleaza ‘toate instinctele’ astfel incat ele sa fie suficiente

      • exprimarea mea e instinctuala. sau …barim asa ma chinuie talentul:))
        nu prea pasa ca ‘toate instinctele’ mele sint …cit varful unui ac, …aia e, atata sint ele. mai important pentru mine e sa le folosesc.
        calea e …sa fi prost, iar eu lucrez din greu la ‘atingerea acestei stari’ :))), incerc sa ma feresc sa fiu destept, chiar daca …nu prea mi iese mereu :))

        • Unde e Intelepciunea?
          (folosirea cunoștințelor, a experienței, a înțelegerii, a bunului simt prin cumpătare, prudență, moderație determinată de experiență, spirit de prevedere,.perspectivă profundă și echilibrată:, discernământul și judecată bună:)
          https://ro.m.wikipedia.org/wiki/%C3%8En%C8%9Belepciune

          • pai tu …despre intelepciune citesti in wikipedia? :))))))
            io am dat de o singura scriere capabila, a lui Lao Zi, care mi a lamurit si altele de prin Biblie.

            pentru mine intelepciunea e capacitatea de a identifica si gradinari ‘voia Naturii’, pe care o mai numesc si Dao. ‘voia Naturii’ e singura forta care nu actioneaza, armonizarea cu ‘voia Naturii’ e intelepciune.

            inteligenta e cea care permite intrarea in armonie cu ‘inteligenta Naturii’
            desteptaciunea e o tesatura de actiuni.
            vracii, pe vremuri, tamaduiau gasind plante pe calea inteligentei, a armoniei cu Natura, nu prin ‘desteptaciune’. lipsa armoniei cu natura perpetua ‘stiinta vracilor’ pe calea acumularii, a desteptaciunii, insa un astfel de vraci, incapabil sa gaseasca el insusi plante, ierburi, radacini, fructe, etc, capabile sa tamaduiasca …nu e vraci, ci …unul care se foloseste de ‘ecuatia de miscare’ a unui vraci :))

            pe vremea acumularii, adica asta, cei care au tendinta sa fie vizibili sint antiinteleptii, or …ce sa intelegi din antiintelepciune, daca intelepciunea o intelegi din wikipedia?!:))
            esenta intelepciunii e nonactiunea, pe cind esenta antiintelepciunii e actiunea ( care atunci cind se desavarseste, adica pe vremurile astea, se suprapue peste Artificializare, adica peste Antinatura, pentru ca orice actiune a omului se opune Naturii, in final opunindu i se plenar

            orice faci,…deci faci tu!, e actiune, daca nu e armonizata cu dinamica Naturii. pe vremuri inteleptii …nu faceau, ei identificau ‘ecuatii de miscare’ care defineau ‘voia Naturii’ si le gradinareau astfel incat abia ele!, abia aceste ecuatii de miscare sa devina generatori de miscare:)), deci practic ‘faceau’, insa indirect, cu ‘mana Naturii’, identificind oameni capabili, pe masura vremurilor, pe care ii gradinareau astfel incat ‘sa ajunga’ in pozitia in care ‘sa faca’:)), chiar daca de multe ori asta insemna manifestarea unei lupte care din start parea fara sorti de izbanda…( de izbanda ocupindu se chiar Natura, ca daia si a zamislit ‘creatia’, omul cu pricina, sa i implineasca …voia. care voie, a Naturii, nu e a ei, pina la urma, e o dare la Pace a dorintelor .tuturor oamenilor’ :))

            poti identifica dorinta Naturii, Calea, Dao, ‘mersul lumii’, daca tu insuti ai dorinte?
            sau daca ai preconceptii pe care ‘desteptaciunea’ ti le daruieste din belsug?
            io zic ca nu, insa tu esti liber/libera sa zici ce doresti:))

          • folosirea bunului-simt
            :)))

            pai …e cale lunga pina acolo, pentru ca bunul-simt e ce care echilibreaza si armonizeaza celelalte simturi ( cu Natura )
            or atunci cind ‘toate simturile’ functioneaza intr un Intreg ce rezulta e ‘suficienta instinctelor’ :)))),
            prin urmare acolo unde exista bun-simt exista si o suficienta a ‘tuturor instinctelor’, de multe ori …’dupa puteri’, ca e cale lunga pina la desavarsire:)

            folosirea cunoștințelor …pe care Natura ti le a daruit ( spre ex prin intermediul vracilor )
            a experienței …pe care Natura ti a daruit o:))
            a intelegerii pe care Natura ti a daruit o,
            deci pina la urma tot despre ‘daruire’ e vorba, nu despre acumulare( spre ex de cunostinte, de experienta, de intelegere.
            cunostintele, experienta si intelegerea daruita de Natura, daca le exersezi, iti va permite chiar si tie, intrand in armonie cu Natura, sa primesti in dar propria intelegere, propria experienta, cunostinte fix pe masura ta 🙂

            toate astea erau varate in datini, traditii si obiceiuri, care pastrau e legatura ombilicala cu Natura, permitind manifestarea armoniilor …dupa dorinta Naturii ( adica pe masura vremurilor )

          • orice doctor care tinde sa devina vraci se desavarseste in armonie cu Natura
            orice doctor care tinde sa devina si mai destept se desavaseste armonizindu se cu o AI
            :))))
            deci peste o vreme vor avea doua soiuri de medici:
            vracii si AI
            :))))))

          • daca asa se arata Dao, …Calea, aia e :)))))
            te poti da cu tampla de stele, Calea tot aia e,
            deci de medici AI si medici-vraci …’lumea’ n o sa scape, treaba e clara cristal

            prin urmare daca asa arata Dao,…ce sa faci, nenica, altceva decit sa despletesti dinamicile in superpozitii, astfel incat sa le lasi ‘teren’ de joaca si medicilor-vraci, unde sa se ‘adune’ si sa se manifeste?1 ( ca despre medicii-AI …nicio grija, ei se dau pe valul Civilizatiei, care e antinatural, deci e pe masura AI :))) )

            ce ntelegi matale ca e intelepciunea e cam diferit de ce pricep io ca e, insa nu zic ca e ca mine, o fi ca tine :), insa daca io nu sint capabil sa vad ce vezi tu …aia e,vad cu ochii din dotare si …n am nimic impotriva sa fac asta, ca pina la urma ‘ei ma definesc’ :))

          • in final omul
            se va intoarce la ‘suficienta tuturor instinctelor’, armonizindu se cu Natura
            va migra catre AI, formand cu aceasta un soi de Intreg, armonizindu se cu AI

            prin urmare …suficient e sa ramai om:)), asta ‘se cere’
            insa o multime de oameni vor migra catre Armonia cu AI, devenind antioameni.

            Creatia a fost ‘buna foarte’, nu mai e de aaugat niciun varf de ac, insa nici macar un varf de ac nu lipseste.
            e suficient sa ramai om, insa nimic nu va fi mai greu,….in curind, pentru ca antiomul vine la pachet cu Nemurirea ( or unii oameni o vor confunda cu Vesnicia )

          • ce a scris Lao Zi …io nu pot pune la indoiala. n am cum:))), sint incapabil, sfarsesc prin a fi de acord cu ce zice:)))) :))))))))))))
            in rest …ti i pap cu fulgi cu tot pe toti ‘marii intelepti’ :))) ( altii decit cei ale caror ziceri au intrat in ‘datini, traditii si obiceiuri’ ) ( cu Biblia e altceva )

          • Interesant. Inteleg ca e un mod de viata numit taoism. Inventat de Lao Zi.

          • daoismul despre care vorbesti, adica cel legat ombilical de tao te ching, impletit cu ortodoxia …si alte citeva ‘fire’ consistente care au aceeasi esenta formeaza fix ‘sistemul meu de referinta’ :))
            esenta acestui sistem pe care il folosesc …in mod nativ, …asa a fost sa fie, fiind ca …spre ex e daosim insa nu da erori in ortodoxie, e ‘yin si yang’ insa nu da erori in ortodoxie(in opinia mea:)) ), samd, prin urmare e un sistem de referinta impletit din alte sisteme de referinta :)),
            esenta ultima a acestui sistem fiind Hristos, adica Adevarul, …Calea:)) :)))) , Viata 🙂

          • armonia cu Natura n a inventat o cineva anume :)), s a manifestat …pur si simplu, e o parte consistenta a Caii :))

          • prin urmare opiniile mele despre AI cuantica pot fi indoite,…tinta fiind ‘pina crapa’, cum sa nu poata fi,
            insa mai intai trebuie indoita pina crapa… ortodoxia, mai apoi daoismul ( lui Lao ) si filozofia ‘yin si yang’ si si mai apoi alte citeva exprimari filozofice …tot orientale :), care si ele tre sa crape, fiind puse la indoiala
            opiniile mele despre AI cuantica sint una cu …cum vad eu ca se arata Calea :))
            :)))
            o fi altfel, insa eu altfelul ala nu l vad, eu vad …doar pe masura ochilor mei 🙂

          • Hristos e Calea
            oare cum poti pricepe asta fara sa pricepi ce a zis Lao despre Dao?! :))))
            ori le pricepi pe ambele, ori pe niciunul 🙂

          • Hristos este …Dao, Adevarul si Viata 🙂 ( pentru ca a venit vb despre Lao, despre Dao )

          • opiniile mele despre AI au o temelie consistenta, …o privesc si vad ca e consistenta :))

            iar faptul ca despre asta vorbesc …iar si iar :))) e doar pentru faptul ca io vad ca e vorba despre ceva …capital, fundamental in Creatie :), unic, irepetabil,…implacabil.
            ma uit si …fix asta vad:)), daca vedeam altceva …aia era, insa daca vad asta …acu ce sa fac?!, aia e 🙂

            ce i drept opiniile mele sint diferte de alte opinii pe aceeasi tema, pe alocuri diferite in mod fundamental ( spre ex daca in poveste apare computerul cuantic ), insa ‘opiniile ele’ …nu sint ale mele:))), asa arata Calea :)))))), o privesc si …asta vad :))),
            ca io …n am opinii, opiniile mele adesea sint un efect, …eu …n am de zis prea multe, de fapt nici nu mai stiu pe unde mai sint :))))

          • poti intelege care e treaba cu Dao, daca nu pricepi ca el e si Adevarul, insa si Viata?! :))
            Dao-ismul lui Lao e despre Iubire, adica despre Hristos 🙂
            ce poti pricepe despre Calea despre care vorbeste Lao, daca nu pricepi ca ea e Adevarul si Viata?! :))
            si uite sa ortodoxia mi s a armonizat, brusc, cu dao…ismul :))
            despre celelalte …armoniile au aparut natural, armonizindu se cu ambele
            pietricele stralucitoare pe care le am varat in taista de a lungul timpului …de pe te miri unde le am gasit …au intrat singure n armonie, la un moment dat 🙂

          • E interesant ce spui despre sistemul tau de referinta. Dar:
            –o sa mai cauti, nu ai incetat.
            –e greu de transmis, daca vrei si asta, nu doar sa cauti pentru tine, lucrurile astea trebuie simtite si traite. Poti doar tu. Si nu sunteti multi care aveti astfel de preocupari. Bine, ca la un moment dat, se poate intampla sa nu mai fim siguri de nimic. Nici macar de ce ne-am batut capul.
            PS: parca esti online de acum 5-6 ani sa mai mult :))) (asta e de bine)

          • e cam imposibil de transmis:)) pentru ca totul s a intamplat …’in direct’
            in timp ce scriam paici, in timp ce …’a trecut timpul’, s au perindat anotimpurile,…eu folosesc doar sapte cifre, folosesc dinamica curcubeului, …si tot asa, am propriile definitii pe motiv ca alea disponible de la mine se vedeau ca sint expirate, deci nici nu mai stiu …de unde am plecat, deci de unde sa te apuc pentru a ti explica :))
            cu toate astea …am tot explicat 🙂
            dar …asa zic si eu ca e, e o poveste personalizata, e ‘pe masura fiecaruia’
            insa in mod cert, fara vreo tagada, ea e una daruita
            🙂

          • sint ‘online’ de prin 2011…nu mai stiu de cind 🙂
            am avut si un tovaras de drum …o vreme :), dar creca si el s a plictisit, pentru ca …o tineam danga langa cu discutii pe aceleasi teme …deja clasice in ceea ce ma priveste :))))

          • „…insa o multime de oameni vor migra…..”
            Au migrat deja cand au uitat Credinta,…. de cand nu se mai roaga….

          • toate oile erau in turma inca de acum vreo două mii de ani

          • nu prea stiu ce vrei sa zici…
            ce vroiam sa spun eu e ca unii vor sa demonstreze ceva si demonstreaza, unii vor sa demonstreze fix opusul si demonstreaza, dar s-a uitat credinta. Demonstratiile sunt inutile. De exemplu, cand are nevoie de cineva, la cine se roaga, la propria lui demonstratie? Abia atunci isi vad nesabuinta. De altceva aveau nevoie.

          • nu mai e de mult un mister faptul că tu vezi in mine ….dracul gol 🙂

          • Nu:) Dar ce demonstratie ai facut sa te incadrezi? :)))

          • Imagineza-ti ca toti oamenii astia tineri, dar nu neaparat, care sunt criticati ca stau cu „nasul in telefon” tot timpul, stau asa sa citeasca rugaciuni. Cum ar fi?
            Sunt sigur ca ar fi de mii de ori mai criticati. Mai ales in presa.

          • nu ma razboiesc cu nimeni, doar nu inteleg de ce…

          • https://humanitas.ro/humanitas/carte/cele-mai-frumoase-pagini-de-%C3%AEn%C8%9Belepciune-biblic%C4%83-0.
            .
            Acum am gasit-o si eu. M-am gandit sa ti zic si tie. Nu e cu bani.

          • multumesc 🙂

        • „calea e …sa fi prost, iar eu lucrez din greu la ‘atingerea acestei stari”
          .
          Corect, e greu, pentru ca prostia este infinit densa. Ca sa te deplasezi intr-o zona infinit densa, intr-un sens sau in crlalalt, esti obligat sa o faci cu cate un infinit mic. Imposibil de iesit. Daca prostia nu e temporara, nu se simte cs te-ai miscat de pe loc. Daca prostia e temporara, iti vine mintea la cap cu viteza extrem de mare, deci vei iesi de acolo. Si intri in zona de inteligenta in care „sari” din unitate in unitate si poate, vreodata, mai departe in zona de intelepciune unde cresti in stil fibonscci (sau chiar vivaldi daca ai vreo orchestra in cap).
          😛

          • prostie nu inseamna …sa nu stii nimic:)))
            dupa cum nonactiune nu inseamna sa nu faci nimic :)) :)))))
            prostia despre care vorbesc e definita in relatie cu desteptaciunea ridicata la rang de virtute:)) ( virtuoasa fiind inteligenta )
            cei mai capabili ‘oameni de actiune’, care peste o vreme devin ‘oameni de Actiune’ sint …desteptii :))) ( deci cei mai capabili oameni de nonactiune ii gasesti printre ‘prostii lumii’:)) ( lumea fiind civilizatia, care prin definitie e o antinatura 🙂 )
            mai altfel spus pe inteleptii ii gasesti intotdeauna printre cei care nu stiu nimic, sint goliti, sint …asemenea unei vai, pe care Inteligenta abia asteapta s -o umple cu ‘propria Cale’, deci Dao ‘se arata’ in cei ‘fara de cale’ :))), se arata celor fara de cale, poti vedea Calea daca tu n ai una, ca daca ai …fix cu masura cu care ai n o poti vedea, si nu ti trebue o masura prea mare pentru a intrerupe armonia :))))

    • atunci cind e despre inteligenta mintea se ‘misca’ la brat cu inima 🙂
      in cazul desteptaciunii mintea se misca ‘singurica singurea’ 🙂

  • „miliarde de înzestrați cu o tehnică fabuloasă”
    .
    Ok, dar cati din aceste miliarde conteaza? Sa foloseasca acea „tehnica fabuloasa” in dezvoltarea stiintelor naturii, de exemplu.Cateva sute, cateva mii?
    Restul o folosesc precum … gugustiucii.

    • pesemne a inzestrat e sinonim cu simbioza, caz in care tehnica e chiar fabuloasa,…mai cu seama daca ‘inzestrarea’ vizeaza o simboza om masina, chiar daca ea poate lua o forma absolut deosebita, prezenta ‘tehnicii’ manifestandu se in putinta de a redefini definitia omului, adica rescriind artificial ineligent adn ul uman

    • „dimensiunile câmpului de evenimente petrecute în creier”
      -daca notiunea de camp de evenimente e preluata din fizica, atunci marimea campului ar fi exact cat e creierul.
      -daca-i imprumutata din probabilitatoti/(bio)statistica, nu-mi pliace diloc, ar trebui sa iesim din ele si sa gasim ceva mai … inteligent, mscar peste zece anisori

  • atunci cind omul inlocuieste inteligenta cu desteptaciunea
    si pe vremurile astea fix asta face
    el inlocuieste inteligenta cu inteligenta artificiala, prin urmare isi schimba referinta in mod fundamental
    insa sase miliarde de artificial inteligenti nu devin cosmar, cosmar devine chiar inteligenta artificiala
    deci cosmarul nu l reprezinta cei sase miliarde de oameni care aleg sa se artificializeze,
    datele sint relative, sint cele pe care le ati propus,
    ci ‘schimbarea referintei’, care fiind artificiala devine antinaturala
    mai simplu spus cosmarul nu sint ‘noii destepti’, artificial desteptii, ci faptul ca ei sint reprezentantii unei noi lumi, antinaturala.
    deci nu despre tehnologie e vorba, ci despre probabilitatea in crestere fulminata, a civilizatiei, de a deveni o antinatura
    si mai simplu spus problem e ca omul tinde sa si schimbe referinta schimband adevarul cu antiadevarul si natura cu antinatura

    ala care i a varat in cap omului faptul ca desteptaciunea e cale catre culmea inteligentei …a fost tare de tot.
    intr o lume in care premiata e desteptaciunea, premiantul suprem va deveni Desteptul, adica AI.
    deci iata care e referinta Noi Lumi, …premiantul

  • „procentul celor neprovocați intelectual scade. Dar nici asta n-ar fi o problemă serioasă pentru umanitate”
    .
    De ce e ar fi o problema pentru umanitate ca scade acel procent? Ce-mi scapa..?

    • „miliarde de înzestrați cu o tehnică fabuloasă”
      .
      Ok, dar cati din aceste miliarde conteaza? Sa foloseasca acea „tehnica fabuloasa” in dezvoltarea stiintelor naturii, de exemplu.Cateva sute, cateva mii?
      Restul o folosesc precum … gugustiucii.

    • problema pentru umanitate o reprezinta fix cei provocati intelectual, pentru ca in primul rind ei pot deveni ‘oameni de actiune’, care mai intai sint generatori de actiuni insa mai apoi devin generatori de Actiuni, punind la indoiala chiar Natura

      problema e pentru umanitate, nu pentru civilizatie
      civilizatia departindu se de natura tinde in mod natural sa devina o antinatura, or esenta antinaturii e desteptaciunea, nu inteligenta ( suma dintre inteligenta si desteptaciune fiind o constanta absoluta )

      • ‘nenorocirea’ umanitatii vine fix de la cei care sint …cununa civilizatiei, adica ‘oamenii de actiune’
        facatorii de pace …fac!, insa nu genereaza reactiuni. ei sint oameni de nonactiune.
        dinamica Naturii ii are ca ‘termeni fibonacci’ pe ‘oamenii de nonactiune’
        dinamica Civilizatiei ii are ca ‘termeni fibonacci’ pe ‘oamenii de actine’, pe premiantii civilizatiei, oamenii de actiune fiind fix cei care dinamiteaza ‘dinamica Naturii’

  • ‘Să tot scrii despre minunile Inteligenței Artificiale, chiar dacă nu-s minuni și nici nu dau dovadă de foarte multă inteligență.’

    AI va clona minunile facute de Hristos …mai putin una. despre minunile pe care Ai le va face se va scrie suficient.
    Ai nu e inteligenta, insa tocmai daia poate tinde sa fie plenar desteapta. diferenta dintre inteligenta si desteptaciune tinde sa fie tot aia care e intre infinit si zero, deci nu e chiar simplu datul cu parerea despre …inteligenta Inteligentei Artificiale, insa e fix atat de siplu pe cit e datul cu parerea despre desteptaciunea inteligentilor.

  • Copy-paste din ChatGPT

    Se dau urmatoarele afirmatii:
    1. „nu există coșmar mai mare decât ‘trei sau mai multe miliarde de …înzestrați”

    2. „Există un coșmar mult mai mare: șase miliarde de înzestrați.”

    .unde este greseala de logica din a doua afirmatie?

    ChatGPT
    A doua afirmație conține o greșeală de logică deoarece contrazice prima afirmație. În prima afirmație se spune că nu există coșmar mai mare decât „trei sau mai multe miliarde de înzestrați”. Asta înseamnă că orice număr de înzestrați care este trei miliarde sau mai mare este considerat cel mai mare coșmar posibil. Deci, șase miliarde de înzestrați ar trebui să fie inclus în această categorie și nu ar putea fi considerat un coșmar și mai mare, deoarece prima afirmație deja definește limita maximă a coșmarului.

    Pe scurt, greșeala logică este că a doua afirmație ignoră faptul că prima afirmă explicit că „trei sau mai multe miliarde” este deja limita maximă a coșmarului, făcând imposibilă existența unui coșmar și mai mare.

  • Copy-paste din ChatGPT

    Se dau urmatoarele afirmatii:
    1. „nu există coșmar mai mare decât ‘trei sau mai multe miliarde de …înzestrați”

    2. „Există un coșmar mult mai mare: șase miliarde de înzestrați.”

    .unde este greseala de logica din a doua afirmatie?

    ChatGPT
    A doua afirmație conține o greșeală de logică deoarece contrazice prima afirmație. În prima afirmație se spune că nu există coșmar mai mare decât „trei sau mai multe miliarde de înzestrați”. Asta înseamnă că orice număr de înzestrați care este trei miliarde sau mai mare este considerat cel mai mare coșmar posibil. Deci, șase miliarde de înzestrați ar trebui să fie inclus în această categorie și nu ar putea fi considerat un coșmar și mai mare, deoarece prima afirmație deja definește limita maximă a coșmarului.

    Pe scurt, greșeala logică este că a doua afirmație ignoră faptul că prima afirmă explicit că „trei sau mai multe miliarde” este deja limita maximă a coșmarului, făcând imposibilă existența unui coșmar și mai mare.

  • Schema nu se numeste „Innovation Campus Tour” pentru ca Microsoft nu a organizat nici o distractie cu numele asta. Baietul canadian care a scris articolul nu stie unde a fost.
    Meibi a fost la Microsoft AI Tour, dar era beat. Sa-i spuneti.

    • Copy-paste din ChatGPT:

      Impresionez pe cineva la job daca spun „apophthegma” cand iesim la cafea?

      ChatGPT:

      Folosirea cuvântului „apophthegma” într-o conversație informală, cum ar fi ieșirea la cafea, ar putea avea efecte mixte. Pe de o parte, utilizarea unui astfel de cuvânt neobișnuit și erudit poate demonstra un vocabular bogat și o cunoaștere profundă a limbajului, ceea ce ar putea impresiona interlocutorii. Pe de altă parte, există riscul ca unii să considere că folosirea unui cuvânt atât de rar și sofisticat într-un context informal ar putea părea ostentativă sau neadaptată situației.

      Pentru a impresiona într-un mod pozitiv, ar fi mai eficient să:

      Adaptezi limbajul la context: Utilizează vocabularul adecvat situației și publicului. Într-o conversație informală, simplificarea limbajului este de obicei mai bine primită.

      Explici termenul dacă îl folosești: Dacă alegi să folosești „apophthegma”, asigură-te că explici ce înseamnă imediat după, într-un mod natural. De exemplu: „Am auzit un apophthegma interesant – adică un aforism sau o zicătoare – despre cum lucrurile mărunte fac diferența.”

      Fii autentic: Folosește cuvinte care reflectă în mod autentic stilul tău de comunicare și cunoștințele tale. Asta va face o impresie mai durabilă decât încercarea de a epata cu termeni sofistica.
      .
      ––
      Deci mie nu mi se potriveste. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *