Stalinismul a pus capăt efervescenței tipice bolșevismului

Cu volumul Histoire de la Russie et de son Empire, semnat de Michel Heller, mai precis cu ediția sa din 2015, de la Perrin, collection Tempus, format mic, litere mici, 1372 pagini de text propriu zis, restul note, cronologie și bibliografie, am ajuns la faimoasa Opricina, născocirea lui Ivan cel Groaznic. Autorul, unul dintre cei mai documentați istorici în materie de Rusia, compară Opricina cu Teroarea stalinistă. Ca și în cazul Terorii staliniste, represiunea dictatorială n-a cunoscut limite.

Indiscutabil, Opricina seamănă cu Teroarea stalinistă prin scopul principal:
Trecerea prin foc și sabie a unei țări pentru ca în final să rămînă doar dictatorul.

Teroarea stalinistă a avut drept scop eliminarea generațiilor care s-ar fi putut opune planului stalinist de instaurare a unei birocrații de tip țarist. Victimele terorii au fost în principal nu dușmanii bolșevicilor, ci bolșevicii pur și simplu. Să nu uităm că Revoluția bolșevică, în perioada sa leninistă, a descătușat uriașele energii ale Rusiei, adormite sub țarismul de tip Nicolae al II-lea, cînd Rusia a semănat, prin rutină, prin paralizie pufoasă, României din ultimii ani ai lui Ceaușescu. Scriam la vremea lecturii mele din Axionov:

„O saga moscovită descrie o Rusie dintre 1918 și 1926 cuprinsă de fierberea creatoare specifică Revoluțiilor. Anticomunismul contra cost s-a străduit, după prăbușirea comunismului, să rescrie istoria în interesele de propagandă capitalistă ale prezentului. Așa s-a ajuns la prezentarea comunismului ca o dictatură sîngeroasă monotonă și mediocră chiar din primele zile ale lui octombrie 1917. Romanul lui Axionov dezvăluie o dinamitare benefică a societății rusești împietrite în rutina țaristă. Arta, politica, viața în general, cunosc noutăți absolute, îndrăznețe. Chiar și ateismul de început, fermecător pînă a deveni Teroare de stat, era o idee nouă, îndrăzneață, șocantă, într-o lume încă bigotă, într-o lume în care Biserica era o instituție pe care nimeni nu-și permitea s-o pună la îndoială.”

Pentru a-și realiza idealul – cel de aducere a Rusiei în secolul XX – Stalin are nevoie de o armată de birocrați. Bolșevismul se baza pe credință și chiar pe dezbatere. Toate relatările dedicată anilor leniniști vorbesc de ieșirea rușilor în stradă, de mitinguri în care despre soarta Maicii Rusiei se pronunță și mujicii și soldații și muncitorii, nu numai clasele suprapuse. Cum să schimbi Rusia din temelii cu un popor care-și pune întrebări? Teroarea stalinistă a înlăturat tot ce era gîndire vie, tot ce punea întrebări, pentru a le înlocui cu îndeplinirea mecanică a ordinului, cu funcționarul de tip țarist, fără idei, fără inițiativă, speriat de moarte de șeful de birou. Opricina a avut drept scop înlăturarea aristocrației, dar mai ales a oricărui punct de întrebare, de îndoială. Mergînd pînă la capăt cu analogia, Michel Heller compară opricininki, oamenii lui Ivan, cu membrii poliției politice staliniste.

Greșit!
NKVD-iștii erau birocrați sadea, funcționari care aplicau ordinele de a aresta, a tortura, a trimite în exil, a împușca pur și simplu fără nici o trăire, sub semnul ascultării birocratice a ordinelor. Opricininki erau însă convinși de ceea ce fac, ei chiar îi urau pe boieri. Din acest punct de vedere, Opricina poate fi comparată mai degrabă cu Revoluția culturală a lui Mao decît cu Teroarea stalinistă.