România a obţinut, prin Roxana Mînzatu, poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi portofoliul Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie

Să „nu existe libertate, acolo unde există libertatea presei”?

De parcă nu ne ajungea zăpușeala verii abia răposate, a mai trebuit să îndurăm și excesele de turbare ale „câinelui de pază” osândit, chipurile, să păzească democrația! Fiindcă presa dâmbovițeană, nărăvită la scandal și cleveteală, în lipsă de subiecte, a tăbărât asupra doctorilor de la Spitalul „Sf.Pantelimon”, linșându-i mediatic. Ce prezumție de nevinovăție, ce  informare corectă a gloatei? Nimic!  Datul cu presupusul și cu bolovani rămâne de-a pururi melicul gazetarilor educați în cultul eternului Pamfil Șeicaru:  „Șantajul și etajul”. Nimeni nu  și-a luat o minimă rezervă, deși bunul-simț obliga la așa ceva, căci nu ai voie să arunci cu piatra de vreme ce n-ai habar  de probele dintr-un dosar. Și cum să te duci după fenta  procurorilor, când ei sunt plătiți să acuze (nu întotdeauna, desigur !)? Or, să copiezi ca papagalu’  susținerile parchetarilor nu-i altceva decât o asumare voluntară a propriei nevolnicii și o abdicare premeditat-grosolană de la deontologia profesională. Oleacă de cenzură a informațiilor primite nu strică niciodată! Dimpotrivă, te ferește de ridicol și de abuzul săvârșit cu microfonul sau cu pixul.

Întâmplarea asta, nicidecum izolată în peisajul mediatic băștinaș, îmi aduce aminte de o mărturisire a Norei Iuga, una de ținut minte în veci. Așadar, zice poeta, „a trebuit să treacă mult timp ca să constat că mai toţi oamenii au o bizară vocaţie de ziarist. Toţi tremură să afle cât mai multe întâmplări, să dilate faptele, să-și pună semenii sub lupă, să înnegrească ce e gri, să creeze senzaţionalul, să incite și, în cele din urmă, să schimbe traseul turmei. Rareori am întâlnit oameni care să nu scormonească cu voluptate în rahat, ca mirosul să se împrăștie cât mai departe. Nimic nu urăsc mai mult decât ușurința cu care ziaristul creează opinii menite să satisfacă ura şi răzbunarea. Tocmai traduc din Ernst Jünger și am reţinut o frază în textul lui care m-a şocat pur și simplu. Spunea aşa: «Nu există libertate, acolo unde există libertatea presei!» Eu cred că foarte multe  asasinate, atentate, atacuri teroriste,  extremisme, chiar războaie, ar putea fi evitate fără această descreierată libertate a presei. Ei bine, toţi oamenii, dar toți, sunt posedaţi de dorința de a denatura adevărul, de a-i discredita pe ceilalţi, ca, în cele din urmă, să se pună ei în valoare. Și nu numai atât. Nu se opresc până nu te absorb cu totul în opiniile lor, până nu-ți inoculează suspiciunea și ura. Vreau să fiu lăsată în pace, să nu-mi mânjească nimeni buna-credinţă. E așa de minunat să crezi că lumea e mai frumoasă decât e și oamenii mai buni decât sunt”[1].

Mda, „nu există libertate, acolo unde există  libertatea presei”!, nu sună deloc optimist… Și dacă Jünger ăsta are dreptate?

 

 

P.S.: Umilirea „prădătorului sexual” Alfred Bulai e ultima dovadă de cruzime, de dezumanizare a potăilor porecliți jurnaliști ! Zău că  le-aș dori  canibalilor ăstora  să le intre la bulău o rudă dragă, soțul/soția sau  un prieten apropiat  ca să simtă pe pielea lor de reptilă scârboasă ce înseamnă așa-zisa presă liberă!

Altminteri, deh, mă și miram că n-avem și noi #MeToo-iștii noștri, că  trecea timpul și  nu ne aliniam la mișcarea  născocită  – cum altfel ?- în  țara  tuturor posibilităților  detestabile. Campania „Toarnă-l și tu pe porcul tău!”, în versiunea francezilor, a poposit cu cătușe, iată, și în mahalaua baciului Bucur, adaptată la  obiceiul locului, bineînțeles. Adică într-un   scenariu penal și la propriu, și la figurat…

 

 

 

[1] Nora Iuga, Sexagenara și tânărul

 


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Să „nu existe libertate, acolo unde există libertatea presei”?”

  • Doua doctorite de la Pantelimon au fost arestate pentru o suspiciune de omor. Pentru mortii arsi in incendiile din spitale din timpul pandemiei exista o persoană arestata sau invinuita?

  • libertatea nu exista fix acolo unde e clamata plenar si se manifesta plenar acolo unde nici macar nu se pomeneste despre ea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *