România a obţinut, prin Roxana Mînzatu, poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi portofoliul Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie

Maximus. Soha! Soha! Soha!

Tánczos Barna este un senator de etnie maghiară din Parlamentul României, membru al Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR); este economist, absolvent al Academiei de Studii Economice din București.

S-a născut în data de 25 mai 1976, în municipiul Miercurea Ciuc din Republica Socialistă România; este căsătorit și are doi copii.

 

UDMR este o organizație politică etnică maghiară, cea mai de succes dintre toate formațiunile politice din România de după 1989, care și-a urmărit cu tenacitate, pas cu pas, obiectivele și le-a îndeplinit cu ajutorul neprecupețit al celor două mari partide românești, PSD și PNL, sau, mai precis, cu ajutorul direct al președinților care au condus vremelnic cele două partide.

De-a lungul timpului, UDMR a făcut parte din arcul guvernamental, fiind un partener loial, corect, cu viziune asupra viitorului României, viziune în centrul căreia se aflau întotdeauna doleanțele și obiectivele ungurilor din țara noastră.

Politicienii maghiari au dat dovadă de un profesionalism fără egal în România; ei au reușit să mențină UDMR la putere mai mult decât orice alt partid, mai mult chiar decât cele mai mari partide românești, PSD și PNL, chiar dacă n-au cîştigat (neavînd cum) niciodată alegerile. Un sfert de veac, 25 de ani, a fost UDMR la putere sau a sprijinit tacit, dar deloc dezinteresat, din Parlament puterea, adică fie pe liberali, fie pe socialiști.

 

Ungurii din România au toate drepturile posibile pe care o majoritate poate să le acorde unei minorități etnice într-o democrație de tip liberal și acest lucru a fost posibil prin grija celor două mari și onorabile partide române, PSD și PNL; nu există țară în lume, ca să nu mai vorbim de Europa, în care o minoritate etnică să aibă atâtea drepturi.

Ei mai au însă și niște drepturi speciale, care nu mai există în altă țară. Astfel:

Minoritatea maghiară din România, în frunte cu UDMR, are dreptul să spună că 1 Decembrie, Ziua Națională a României este pentru ei o zi de doliu…și îi înțeleg perfect, doar sunt maghiari.…

„Românii vor trebui să accepte că noi nu vom putea și nici nu dorim să sărbătorim anul 1918. (Hunor Kelemen, ziarul clujean „Szabadság”, la 4 august 2017).

 

Minoritatea maghiară din România, în frunte cu UDMR, are dreptul să spună că Tratatul de la Trianon, semnat pe 4 iunie 1920 de către 16 state aliate, prin care se stabilesc granițele de după Primul Război Mondial este o rușine și că trebuie să fie revizuit, deoarece Ardealul aparține de drept Ungariei…și îi înțeleg perfect, doar sunt maghiari…

„Ceea ce pentru națiunea română a fost o bucurie imensă și pot să înțeleg acest aspect, pentru națiunea maghiară și pentru maghiarii din România a fost o pierdere uriașă și o tristețe imensă.” Hunor Kelemen, președintele UDMR.

Toate aceste drepturi și multe altele, minoritatea maghiară din România și le exercită cu nonșalanță, nestingherită, nederanjată de conducătorii politici ai Statului Român, nederanjată de opinia publică română, chiar dacă ele contravin Constituției României și legilor române.

Îi înțeleg perfect pe conducătorii UDMR; ei sunt maghiari, așa au fost și așa vor fi, nu sunt români, nu vor fi niciodată români, ci cel mult buni români – unii dintre ei – Ungaria este patria lor, Ungaria le-a dat limba maternă, cultura, tradițiile și o istorie imperială de care sunt, pe bună dreptate, mândri!

Este firesc ca maghiarii din România, membri ai unei națiuni imperiale cum este națiunea maghiară, să dorească să trăiască între aceleași granițe cu toți ceilalți maghiari!

Viktor Orban, premierul Ungariei, își dorește cu ardoare  consolidarea unei națiuni maghiare care să înglobeze și ungurii din afara țării; în acest sens, el spunea că “frontiere are doar statul, nu şi naţiunea, iar cei care încă nu au înţeles acest lucru trebuie să se grăbească, pentru că timpul lor este pe terminate”.

 

Vineri 26 iulie 2024, Tánczos Barna, aflâdu-se la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad, a participat la tradiţionala „masă rotundă” a politicii naţionale, în cadrul căreia lideri ai maghiarilor din Bazinul Carpatic şi din Europa de Vest au vorbit despre situaţia comunităţilor pe care le reprezintă, la dezbateri luând parte şi vicepremierul Ungariei, Semjén Zsolt, dar şi Potápi Árpád János, secretar de stat pentru politica naţională de pe lângă Cancelaria premierului Ungariei.

Cu această ocazie, Tánczos Barna și-a exprimat încă o dată nemulțumirea față de Statul Român; el ar dori ca minoritatea maghiară de pe teritoriul României să se autoguverneze, ar dori autonomie, el vrea autonomie teritorială pentru maghiarii din România! Iar asta se va obține, crede cu tărie politicianul maghiar, cu sprijinul direct al președinților celor două partide istorice române, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, prin reintrarea la guvernare a UDMR în urma alegerilor de la sfârșitul acestui an.

 

Probabil că Tánczos Barna se gândește că maghiarii din Transilvania sunt îndreptățiți și la alte drepturi, în semn de mare mulțumire pentru drepturile pe care ei le-au acordat românilor din Transilvania, în timpul în care pământul românesc era sub stăpânirea lor.

Dacă este așa, să ne reamintim atunci doar de unul dintre aceste drepturi, și anume de Legea Naționalităților:

 

Legea naționalităților (Legea nr. 44/1868) a fost prima lege de acest fel din Europa Centrală și de Est; a fost dezbătută și adoptată de către Parlamentul maghiar în noiembrie și promulgată în decembrie 1868, împreună cu legea care consfințea încorporarea Transilvaniei la Ungaria (Legea nr. 43/1868). Legea naționalităților prevedea că „toţi cetăţenii Ungariei, în virtutea principiilor fundamentale ale Constituţiei, formează, din punct de vedere politic, o singură naţiune, naţiunea maghiară, una şi indivizibilă”!!!

Românii din Transilvania aveau deci dreptul să trăiască într-o națiune maghiară unică și indivizibilă, care excludea prin lege posibilitatea autonomiei de orice fel!

Întrucât limba maghiară era limba de stat a Ungariei, garantând unitatea politică a naţiunii, Legea naționalităților prevedea că limba maghiară va rămâne singura limbă oficială, singura limbă pentru deliberări şi discuţii în Parlament, singura limbă pentru activitatea Guvernului și a tuturor organelor administrative, singura limbă de predare în învățământul universitar, limba oficială a tuturor tribunalelor.

Românii din Transivania aveau deci dreptul fundamental de a avea ca singură limbă oficială pe pământurile lor, frumoasa limbă maghiară!

Acest drept, pe lângă multe altele, cum ar fi:

  • Legea Eötvös (1868);
  • Legile Trefort (1879, 1883);
  • Legea Csáky (1891);
  • Legea Appónyi (1907),

constituie tot atâtea motive pentru care românii le vor fi veșnic recunoscători maghiarilor și pe care avem datoria morală de a nu le uita niciodată! Niciodată!

 

SOHA! SOHA! SOHA!

 

Aceste legi, și multe altele, care se constituie toate în drepturi oferite de maghiari majorității covârșitoare românești din Transilvania, au lăsat urme de neșters în structura poporului român, care s-au transmis, sub forma unor modificări epigenetice, transgenerațional, până în ziua de astăzi.

Astfel, este un lucru deosebit de facil de a deosebi, dintr-o privire, în cadrul unor emisiuni televizate, conducătorii UDMR de bravii politicieni români (cu mici excepții, neglijabile ca pondere); începând de la prestanță, ținută, discurs, vestimentație și terminând cu dantura și frizura, reprezentanții națiunii imperiale nu pot fi, în niciun caz, confundați cu colegii lor de platou români.

 

Domnule Tánczos Barna, sunteți un bărbat stilat, frumos, inteligent, deștept, pregătit, un politician desăvârșit; puteți fi ușor un star de cinema la Hollywood, sunteți cel mai elegant și distins reprezentant al elitei politice maghiare și nu numai, din România.

 

Domnule Tánczos Barna, aș vrea să fim prieteni…

 

PS Într-o convorbire pe care a avut-o cu Mareșalul Ion Antonescu,  Führer-ul Germaniei, Adolf Hitler i-a spus: Și voi și ungurii vreți Ardealul, susținând că este al vostru; eu nu știu cine are dreptate, înclin însă să vă dau vouă dreptate.

Ungurii susțin, însă, pretutindeni, cu atâta fanatism că Ardealul este al lor, încât până la urmă îl vor obține.

Ceea ce s-a și întâmplat…

Acta Est Fabula, Plaudite!

 

 


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *