Maximus. Mearsheimer și Demnitarii Români

John J. Mearsheimer este profesor de științe politice la Universitatea din Chicago, având ca domeniu de interes probleme legate de securitate, descurajare și teorii ale relațiilor internaționale.

A absolvit Academia Militară West Point și a fost ofițer În Forțele Aeriene Americane.

În anul 2020 a primit premiul James Madison al Asociației Americane de Științe Politice, pentru contribuțiile sale remarcabile în domeniu.

John J. Mearsheimer ocupă locul al treilea în rândul profesorilor universitari din SUA, cu cea mai mare influență în domeniuul Relațiilor Internaționale din ultimii 20 de ani.

Demnitarii Statului Român sunt acei onorabili politicieni pe care, direct sau indirect, i-am ales pentru a servi poporul român, pentru a sluji Națiunea Română, fiind cei mai buni dintre cei buni, elita elitelor, crema cremelor societății române.

Demnitarii Statului Român sunt acei onorabili politicieni asupra cărora nu planează nici cea mai mică suspiciune de corupție, de lăcomie sau de urmărire a interesului personal, care reprezintă un exemplu demn de urmat prin pregătirea lor profesională, loialitatea, moralitatea, sinceritatea, inteligența, devotamentul și puterea de muncă de care dau dovadă zi de zi, oră de oră, minut de minut în  slujba interesului național al patriei noastre, România!

John J. Mearsheimer afirmă că războiul care ale loc în prezent în Europa a fost provocat de SUA și aliații lor; practic, de SUA, aliații singuri neîndrăznind să supere Rusia – una dintre cele două superputeri nucleare – nici măcar în gând!

Mearsheimer afirmă că principala cauză a războiului care ale loc în prezent în Europa este decizia NATO de a primi Ucraina în rândurile sale, acest lucru reprezentând o linie roșie, o amenințare existențială pentru Kremlin, amenințare ce trebuia eliminată.

Mearsheimer afirmă că extinderea NATO este parte dintr-o strategie mai amplă de a face din Ucraina un bastion la granița Rusiei. Primirea Ucrainei în UE și susținerea unei revoluții colorate în Ucraina – cu transformarea țării într-o democrație liberală – sunt celelalte elemente ale strategiei. Liderii ruși se tem de toate aceste trei obiective, însă de extinderea NATO se tem cel mai mult. Din acest motiv, Rusia a lansat un atac preventiv, pe 24 februarie 2022.

Mearsheimer afirmă că nu există nicio dovadă de dinainte de 24 februarie 2022 că Putin ar fi dorit să cucerească Ucraina și să o încorporeze în Federația Rusă; nimic din ce a declarat sau a scris Putin nu dovedește că-și dorea ocuparea Ucrainei.

Mearsheimer afirmă că nu există dovezi că Putin pregătea un guvern marionetă care să fie instalat în Ucraina, că ar fi cultivat lideri pro-ruși la Kiev sau că ar fi urmărit acțiuni care să facă posibilă integrarea întregului teritoriu ucrainean în Federația Rusă.

Mearsheimer afirmă că armata rusă era pregătită pentru apărare, nu pentru invadarea unei țări; nu era o armată cu care să poți cuceri întreaga Ucraina, nicidecum să ameninți restul Europei.

Mearsheimer afirmă că în lunile premergătoare războiului, Putin a încercat să găsească o soluție diplomatică. Pe 7 decembrie 2021, Putin le-a trimis o scrisoare președintelui SUA și secretarului general NATO, propunând o soluție bazată pe garanții scrise: 1. Ucraina nu va adera la NATO; 2. Lângă granițele ruse nu vor fi desfășurate arme ofensive. America a refuzat să negocieze.

Mearsheimer afirmă că nu există nicio dovadă că Putin s-a gândit la ocuparea altor țări din Europa de Est. Armata rusă nu este suficient de mare pentru a ocupa Ucraina, cu atât mai puțin pentru a ocupa statele baltice, Polonia și România. În plus, acestea sunt țări NATO, ceea ce înseamnă aproape sigur război cu SUA și aliații.

Mearsheimer afirmă că imediat după începerea invaziei, Rusia a solicitat Ucrainei să înceapă negocieri de pace și să găsească un modus vivendi. Negocierile au fost abandonate de Ucraina, la presiunile SUA și Marii Britanii. Putin a declarat că în timpul negocierilor i s-a solicitat să îndepărteze trupele din preajma Kievului și a luat această decizie ca dovadă de bunăvoință. Niciun guvern vestic nu a infirmat această afirmație a lui Putin.

Mearsheimer afirmă că aproape nimeni din Vest nu a susținut că Putin are ambiții imperiale începând de la preluarea puterii, în 2000, și până la criza din Ucraina, în februarie 2014. Din acest moment, el a devenit brusc un agresor imperialist. De ce? Pentru că liderii vestici aveau nevoie de motive pentru a-l acuza că a provocat întreaga criză.

Mearsheimer afirmă că fostul ambasador american la Moscova, Michael McFaul, un susținător înfocat al Ucrainei, nota că anexarea Crimeii de către Rusia, în 2014, nu a fost planificată înainte de începerea crizei; a fost o reacție impulsivă la lovitura de stat împotriva liderului pro-rus de la Kiev. Pe scurt, expansiunea NATO nu intenționa să îndiguiască amenințarea rusă, pentru că Vestul nu considera atunci că există o asemenea amenințare. Abia după aceea SUA și aliații au început să-l descrie pe Putin ca pe un lider periculos, cu ambiții imperiale, și să spună că Rusia este o amenințare pe care NATO trebuie să o controleze. Această schimbare a retoricii acea un scop: să permită Vestului să-l acuze pe Putin pentru acea criză și să absolve Occidentul de responsabilitate.

Mearsheimer afirmă că extinderea NATO a fost principala cauză a războiului din Ucraina.

Una dintre cerințele postului unui demnitar al Statului Român este aceea de a spune întotdeauna adevărul, întreg adevărul și numai adevărul, astfel încât poporul să-l știe și să poată lua o decizie corectă, în urma unui referendum, de exemplu.

Un astfel de referendum ar putea avea ca subiect, de exemplu, intrarea România război, cu armata sa, deci în mod direct, chiar și în cazul în care ea nu ar fi atacată.

Demnitarii Statului Român afirmă că Vladimir Putin este responsabil pentru acest război, că invazia rusă a urmărit cucerirea întregii Ucraine și apoi a altor state din Europa de Est, pe modelul URSS de după al Doilea Război Mondial. Prin urmare, Putin este un imperialist care are un plan conceput în tradiția rusă, Putin este cea mai mare amenințare la adresa Vestului și trebuie contracarat cu forță.

Lunga Vară Fierbinte (The Long, Hot Summer), a fost un serial de televiziune american la care mă uitam în copilărie, realizat între anii 1965 – 1965, bazat pe trei lucrări ale lui William Faulkner.

În România a fost difuzat săptămânal între 5 mai 1969 și 3 noiembrie 1969 (episodul XXVI).

Este 24 august 2024…

Lunga Vară Fierbinte este pe terminate!

Winter is coming!

PS John J. Mearsheimer a scris Tragedia Politicii de Forță (Realismul ofensiv și lupta pentru putere), o carte care alături de Politica între Națiuni (Lupta pentru putere și lupta pentru pace) a lui Hans J. Morgenthau nu ar trebui să lipsească din biblioteca niciunui demnitar al Statului Român.