Maximus. Insulta de Partid

Dr. Argetoianu vs Dr. Ciuhodaru: 8-5. Cel de-al doilea medicpolitician are însă șanse mari de a trece pe primul loc.
Academia Română este instituția supremă de cultură şi de ştiinţă a României; ea are 181 de membri titulari și corespondenți, acest număr fiind strict limitat prin lege. Legea nu permite ca numărul de 181 să fie depășit în absolut nicio situație, așa cum tot legea nu permite ca numărul membrilor titulari (asimilați membrilor de partid)
să-l depășească vreodată pe cel al membrilor corespondenți (asimilați simpatizanților de partid).
Cretinismul parlamentar a fost definit de Karl Marx ca fiind o agregare de oameni inteligenți, care dau o mulțime idioată; cu alte cuvinte, acolo unde este multă inteligență, în mod obligatoriu este
și multă prostie.
Constantin Argetoianu s-a născut în 1871 la Craiova, ca descendent al unei vechi şi influente familii boiereşti din Ţara
Românească, fiu al generalului Ion Argetoianu, fruntaş al Partidului
Conservator; și-a făcut studiile la Universitatea din Paris, obținând
diplome în Drept, Litere și Medicină.
În 1913 el renunță la cariera diplomatică, pentru a-şi face debutul în viaţa politică tumultuoasă a României, fiind considerat unul dintre cei mai influenți politicieni ai perioadei interbelice.
A deținut portofoliul ministerial în diferite guverne, a fost membru al Parlamentului României, Președinte al Senatului, Președinte al Consiliului de Miniștri (Prim Ministru), consilier regal etc.
Asimilat de legionari dictaturii regale, Constantin Argetoianu a scăpat la limită de asasinare, când, la 27 noiembrie 1940, a fost
ridicat de legionari şi dus la Prefectura Poliţiei Capitalei, unde se aflau şi alţi foşti înalţi demnitari ai regimului carlist (printre care se numărau Gheorghe Tătărescu, Ion Gigurtu).
În seara precedentă, 64 de persoane (inclusiv fostul prim-ministru
Gheorghe Argeşeanu), arestate pentru că participaseră la măsurile împotriva legionarilor, au fost asasinate la închisoarea Jilava (Masacrul de la Jilava).
Pentru ca să nu aibă aceeaşi soartă şi cei de la Prefectură, a intervenit personal generalul Ion Antonescu, conducătorul
proaspătului stat național legionar, care a dispus eliberarea lor.
Constantin Argetoianu este cel mai prolific memorialist din perioada interbelică, iar scrierile sale, purtând marca inteligenței și
cinismului autorului, reprezintă prin bogăția de informație și prin calitatea literară un document de primă importanță asupra vieții politice și sociale din timpul său.
Ele sunt reprezentate de: Memorii. Pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri (1871 – 1934).Î nsemnări zilnice (1935 – 1945).

Acestea se termină în data de 30
iunie 1945.
Traseismul politic la români reprezintă mult mai mult decât un simplu obicei, el este o tradiție cu rădăcini adânci în viața politică
din România; vorbim despre traseism politic atunci când un politician, membru al unui partid politic deci, trece la un alt partid
din propriul interes; vorbim despre traseism politic atunci când un politician, membru al unui partid politic deci, își schimbă poziția,
orientarea, scopul și credința din propriul interes.
În istoria noastră românească nu trebuie să căutăm prea mult pentru a găsi exemple elocvente; Constantin Argetoianu, briliantul
politician a fost membru sau a înființat nu mai puțin de 8 partide!!!
În prezent vine însă tare din urmă un alt politician, de profesie culmea (!!!) tot medic ca și fostul consilier regal, deputatul european Tudor Ciuhodaru, cu cinci titluri (partide) la activ, dar care, spre
deosebire de globe-trotterul interbelic, are un mare potențial de a trece pe primul loc.
Fenomenul traseismului politic a luat amploare în prezent, din cauza instabilității politice, a oportunităților, a intereselor personale și de grup, a slăbiciunilor sistemului politic și a culturii politice –
lipsită de repere, de modele, de idei, de concepții – care normalizează sau chiar încurajează schimbările frecvente.
Acestui simptom de nerușinare publică, acestui dezmăț politic care a devenit practic un simbol al structurii politice românești, nu i s-a găsit încă un tratament curativ; lucrurile au degenerat însă într-o
asemenea măsură, încât repulsia morală pe care o stârnește astăzi acest fenomen nu are margini.
Căci ce altceva să simțim când Președintele unui Partid acceptă, ca membru al partidului pe care-l conduce, un individ care a trecut mai înainte pe la trei, patru sau chiar cinci partide politice?
Ce altceva să simțim, când Președintele unui Partid îl propune pe același gen de individ, pe același traseist politic pentru o funcție de
demnitar al Statului Român?
Ce altceva să simțim atunci când un Președinte de Partid îi favorizează, în detrimentul membrilor de partid militanți și loiali pe traseiștii politici, adică pe niște indivizi incapabili de consecvență,
onestitate și convingere, lipsiți de orice urmă de caracter?
Insulta față de simpatizanții partidului respectiv, insulta față de membri de partid militanți care au muncit zi și noapte pentru un scor cât mai mare al partidului, insulta pe care Președintele unui Partid le-o adresează acestora prin favorizarea traseiștilor politicivpentru poziții eligibile pe listele de parlamentari, europarlamentari sau orice altă funcție în stat este imensă! De neiertat!
Cu ce-au greșit oare membri unui partid ca să fie insultați, jigniți în felul acesta de însuși Președintele Partidului?
Un Președinte de Partid, indiferent cum se numește acesta – Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă sau George Simion, fără membri de
partid militanți (activiști, nu pasiviști) nu este nimic; a-i insulta pe aceștia reprezintă de aceea o greșeală fatală pentru conducătorul partidului, pe termen mediu.
Insulta față de poporul român chemat la vot de același Președinte de Partid, insulta față de inteligența acestui popor care se
încăpățânează să suprviețuiască pe aceste meleaguri, care sebstrăduiește să iasă la suprafață din mocirla în care l-au afundat
onorabilii noștri politicieni, luptând din greu cu cei pe care Nae Ionescu îi numea în ziarul său Cuvântul „îmbogățiții de guvern”, cu hoții și tâlharii care au devalizat companiile de stat românești, care
profită de corupția endemică din societatea noastră, deci insulta față de acest popor nu este mai puțin gravă și nu poate rămâne
nepedepsită!
Această boală cronică, cu accente de malignitate care macină politica românească, are însă un tratament, cu atât mai bun cu cât este unul preventiv și nu unul curativ; se știe că a preveni este mult
mai ușor decât a trata.
Mi-ar fi plăcut să fiu eu cel care a patentat acest tratament pentru traseismul politic, dar adevărul este că el a fost inventat și aplicat cu mare succes pe alte meleaguri, aflate mai la vest de România;
oricum, deoarece în România nu știu să se fi aplicat vreodată, chiarbdacă Constantin Argetoianu, medic fiind, nu a putut să se vindece de boala traseismului politic, eu, în calitatea mea de medic și mai
mult de-atât, de chirurg obișnuit să tai răul de la rădăcină, îl recomand cu căldură.
Tratamentul este gratuit, minim invaziv, se poate elibera pe o rețetă
simplă de la orice farmacie și se aplică oricărui partid politic din
România, mare sau mic, tradițional sau nou venit pe scena politică.
Acest tratamentul preventiv constă în limitarea strictă a numărului
membrilor de partid, concomitent cu intensificarea eforturilor
pentru creșterea numărului de simpatizanți de partid.
Se știe că cei mai mulți dintre oameni, aici intrând bineînțeles și
categoria membrilor de partid, sunt prea leneși și prea lași pentru a
avea ceva mai mult decât o simplă vedere teoretică, și doar o
minoritate dintre ei este gata de a se lupta pentru convingerile sale.
Acea minoritate a activiștilor politici, cu spirit de sacrificiu, trebuie
să reprezinte membrii de partid, iar restul să constituie o categorie
aparte, cea a simpatizanților de partid, categorie pentru care
partidul trebuie să ducă o politică deliberată de lărgire constantă a
ei, prin sporirea rândurilor simpatizanților; aceștia din urmă trebuie
să depună o cerere de adeziune în acest sens, deci să fie cu acte
în regulă, procedura fiind și un fel de listă de așteptare pentru cei
care doresc și merită să devină membri de partid.
În acest fel, numărul membrilor de partid fiind strict limitat, un
traseist politic fie se înscrie în rândurile simpatizanților partidului
care aplică acest tratament, fie își caută un alt partid, al cărui
Președinte să accepte să-și insulte proprii membri și proprii
simpatizanți ai partidului, acceptându-l!
Conform acestui tratament preventiv, nu poate exista nicio situație
în care numărul membrilor de partid să-l depășească pe cel al
simpatizanților săi, cu acte în regulă.
Partidul Social Democrat este cel mai mare partid din țară; are
peste 500.000 de membri de partid, o cifră care nu reflectă absolut
deloc numărul celor care într-adevăr muncesc pentru acest partid
cu dăruire și spirit de sacrificiu; Partidul Social Democrat nu are
niciun membru simpatizant cu acte în regulă, sau numărul este dea dreptul neglijabil.
În urma aplicării tratamentului propus mai sus, numărul membrilor
de partid va trebui redus la maximum 200.000, restul devenind
Pagina 4 din 6
automat membri simpatizanți, astfel încât niciodată membri de
partid să nu depășească numeric membri simpatizanți înregistrați.
În anul 1944, Argetoianu reușește să fugă în Elveția; se întoarce
însă surprinzător în ţara ocupată de trupele sovietice pe 8
noiembrie 1946, cu speranţa de a-şi relua activitatea politică,
sperând chiar la a fi desemnat premier, în locul lui dr. Petru Groza!!
Dar a mai sperat ceva; a sperat că comuniștii au uitat retorica sa
anticomunistă, au uitat arestarea în mai 1921, la ordinul lui direct,
pe când era Ministrul de Interne în guvernul Alexandru Averescu, a
delegaţilor Partidului Socialist din România, care au votat afilierea
fără rezerve la Internaţionala Comunistă (Comintern), după care, în
plină ședință de guvern, a anunțat zâmbind că „toţi conducătorii
comunişti…sunt la Văcăreşti sau la Jilava… Pot să vă dau plăcuta
asigurare că s-a terminat cu comunismul în România!”
Din păcate, speranța s-a dovedit încă o dată, letală; a dovedit că
ea nu este un lucru bun și nu trebuie să apelăm la ea decât atunci
când într-adevăr nu mai avem altă alternativă, cu alte cuvinte
atunci când nu mai avem de ce spera!!
Prostia imensă de care a dat dovadă Constantin Argetoianu, de
neînțeles, inimaginabilă, adică întoarcerea într-o Românie aflată
sub ocupația tancurilor sovietice, nu poate fi egalată în valoare
absolută, în modul, cum ar zice Nicușor Dan, Primarul Capitalei, un
matematician de geniu, decât de inteligența sa sclipitoare; numai
un om sclipitor putea face o asemenea prostie uriașă!
„Noaptea demnitarilor” (5/6 martie 1950) reprezintă momentul în
care mașini negre, de fabricație sovietică au traversat străzile
Bucureștiului și s-au oprit rând pe rând la locuințele foștilor înalți
demnitari români; au fost arestate atunci 69 de persoane, printre
care Dinu Brătianu, Constantin C. Brătianu, Gheorghe Brătianu,
Daniel Ciugureanu, Gheorghe Tătărescu, Ion Gigurtu, Constantin C.
Giurescu.
Constantin Argetoianu, aflat și el printre aceștia, a fost încarcerat la
penitenciarul Sighet, după ce a trecut mai întâi pe la Jilava și
Galați…avea 79 de ani.
Cu trupul şi sufletul torturate, Constantin Argetoianu moare cinci
ani mai târziu, pe 6 februarie 1955, la vârsta de 84 de ani, în celula
numărul 12 a penitenciarului Sighet, Sighetul Marmației,
Maramureș, fiind aruncat, cel mai probabil, la groapa comună a
închisorii.
Pagina 5 din 6
PS Participant activ la Consiliile de Coroană din iunie și august
1940, Argetoianu s-a pronunțat fără echivoc pentru cedarea fără
luptă, fără nicio împotrivire, fără a face absolut nimic, fără a trage
măcar un foc de armă, a unor mari părți din România Mare către
ruși și unguri.
Pentru această faptă nu există și nu va exista niciodată reabilitare,
pentru nimeni!
PPS In 1999, Monica Macovei a obținut o decizie pilot în justiție,
când, reprezentându-le în calitatea de avocat pe Yvonne Oroveanu
Niculescu și Constantina „Dina” Oroveanu, nepoatele lui
Constantin Argetoianu, a obținut reabilitarea legală și morală a
fostului prim ministru român, Secția Parchetelor Militare adoptând
o soluție de nevinovăție, care nu înseamnă altceva decât că
detenția lui Constantin Argetoianu între 1950 și 1955 la Închisoarea
Sighet a fost un abuz. A fost prima soluție de acest fel din
România!