Diplomația turcă pusă în gardă de Moscova

Una dintre dileme războiului dintre Rusia și Ucraina susținută de către majoritatea statelor occidentale, este Turcia. De la începutul conflictului până în aceste momente, Turcia a adoptat o politică de neutralitate. Președintele turc a vizitat Kievul la începutul conflictului, iar apoi Moscova. S-a autopropus mediator al conflictului, a negociat transportul de cereale, a ajutat Ucraina cu drone Bayraktar și a împins lucrurile la limită anul trecut când la o vizită a lui Zelenski în Turcia i-a eliberat pe prizonierii de război ucraineni aduși în Turcia de Moscova.

Diplomatic, președintele turc a reușit să atragă atenția lumii când, în primă fază, s-a opus accederii Suediei și Finlandei ca membre NATO. După un joc diplomatic care a sunat mai mult a negoț de bazar, Ankara (în fapt, Erdoğan) i-a acceptat pe noii membri. Chiar dacă a negociat cu președintele SUA cu privire la avioanele F 35 pe care le-a plătit și nu le-a primit (nici banii înapoi) s-a mulțumit cu F 16 dar și cu sistemul S 400.

Turcia se află într-o zonă fierbinte unde state precum Irak, Iran și Siria au fost sau sunt prinse în conflicte mocnite care se pot inflama rapid. Dincolo de acestea, Turcia are relații înghețate cu vecinul armean, dar s-a implicat cât a putut pentru a ajuta Azerbaidjanul în încercarea de a scăpa de armenii rămași în Nagorno-Karabah. Este un succes diplomatic al Turciei care îi oferă un rol în ceea ce privește influența în zonă. Asta în cazul în care știe să-și coordoneze acțiunile.

În plan intern, principala problemă pe care președintele turc o are de rezolvat este cea a inflației. Cu toate promisiunile sale anterioare, cu noile măsuri promise, economia nu dă semne de remediere. O altă problemă complicată este cea din Justiție unde Curtea Constituțională este acuzată de  Înalta Curte de Casație și Justiție că nu judecă constituțional! Totul a pornit de la un avocat ales deputat din închisoare, Can Atalay. Persoana în sine merită o analiză separată dar momentan nu face subiectul analizei noastre.

O altă problemă pe care președintele turc a adus-o în dezbaterile zilnice este cea a palestinienilor. Prin mass-media și oficialii statului, situația Palestinei este des dezbătută încât nu cred că a rămas măcar un singur copil în Turcia să nu știe de nedreptățile statului ”criminal” Israel. Avocat al Palestinei  și susținător al Hamas, Erdoğan se încearcă a deveni unul dintre liderii importanți ai lumii care să joace un rol decisiv în rezolvarea conflictului dintre palestinieni și evrei. În opinia sa dar și a multora, consideră că este timpul să se facă dreptate. Iar dreptatea ar fi înființarea a două state: Palestina și Israel. Doar că ideea sa rămâne doar ca dorință. Iar în acest demers care se vrea unul al unității islamice, Turcia nu este susținută de ”frații săi”.

Pentru președintele turc, această rezolvarea a ecuației l-ar transforma într-un lider de necontestat în lumea islamică!  Când Erdoğan l-a invitat pe Mahmoud Abbas să se adreseze parlamentului turc, acesta nemulțumit de politica externă a Turciei, care mai mult declară decât face, a refuzat. După uciderea liderului Hamas, acesta a reconsiderat invitația și a venit la Ankara unde, sub oblăduirea lui Erdoğan, s-a adresat Parlamentului. De la pupitrul parlamentului turc a promis că va merge în Gaza chiar dacă ar fi să moară. Momentan nu s-a deplasat către Gaza.

Mulți cetățeni turci nu sunt de acord ca Israelul să primească petrol prin conducta care vine din Azerbaidjan, tranzitează Georgia și Turcia. În fond, între declarațiile războinice la adresa Israelului și faptele economice dintre ambele state este o diferență clară.

Doar că, dacă pentru majoritatea înființarea statului Palestina poate reprezenta o dreptate istorică, pentru președintele turc aceasta nu este o soluție reală. Evident, acesta conștientizează că ceea ce susține nu are sorți de izbândă dar și-o asumă pentru a-i oferi propriului popor acest vis. De aceea, ambasadorul său în Iran a declarat că Turcia nu poate sfătui Iranul să aibă răbdare cu Israelul după uciderea lui Haniyeh.  Cu alte cuvinte, Turciei i-ar conveni ca Iranul să atace Israelul.

La începutul lunii august mă aflam la Bursa unde am asistat la un miting de susținere a palestinienilor și a grupării Hamas. Cetățeni turci cu steaguri palestiniene și cu bannere cu chipul lui Ismail Haniyeh cereau sub coordonarea statului turc să se facă dreptate! Iar Israelul să fie înfrânt!

Ca atare, diplomația de la Ankara se depărtează din ce în ce mai mult de zona pragmatismului politic și se duce către o diplomație nostalgică în care liderii săi consideră că pot regla complicatul joc diplomatic din Orientul Mijlociu. Nu se conducea Orientul Mijlociu acum 100 și ceva de ani de la Constantinopol? De ce nu s-ar reveni la acele vremuri? De ce Turcia nu ar împărți dreptatea sa în zonă?

În încercarea de a dezvolta relațiile cu Irakul la începutul verii președintele turc s-a deplasat în țara vecină cu dorința de a dezvolta o rută comercială profitabilă atât pentru Turcia dar și pentru Irak, Emiratele Arabe Unite și Qatar. Principala grijă a Turciei ține de securitate iar dorința Ankarei este de a elimina PKK de pe teritoriul Irakului. Pentru irakieni este important ca apa din Tigru și Eufrat de care depind în foarte mare măsură să poată ajunge în cantități mai mari. Chiar dacă Turcia s-a opus în 2003 bombardării Irakului de pe teritoriul său relațiile de vecinătate dintre ele nu au cunoscut schimburi economice importante. La nivel de vizite, președintele turc, pe atunci prim ministru, a vizitat Irakul în 2011. În urma vizitei de anul acesta, statul turc a luat decizia ca cetățenii irakieni să poată întra în Turcia fără viză. Doar cei până în 15 ani și cei peste 50. La ce complicații produc imigranții de pe teritoriul turc, vizitele irakienilor nici că mai contează în cazul în care uită să se reîntoarcă.

Cu Siria, Ankara s-a complicat suficient încât să nu putem vorbi încă despre o relație de normalitate. Cu o graniță de peste 900 km între ele, Turcia cu grupări teroriste la graniță, cu incursiuni în teritoriul său nu poate sta liniștită. Bombele de la Ankara si Istanbul încă sunt proaspete în memoria oamenilor. Președintele turc l-a catalogat pe Bashar al-Assad fratele său ca după să se întoarcă la 180 de grade. Dacă a mizat pe faptul că aceasta va deveni istorie, s-a înșelat. Acesta a reușit să se mențină iar în ultima perioadă, președintele turc a tot încercat să-l întâlnească. Doar că sirianul nu pare dispus să se mai încreadă în intențiile statului turc.

Tot în ultima perioadă, relațiile cu celălalt vecin au cunoscut o apropiere, poate și cu sprijinul Moscovei. Dar și aici, sunt aspecte care nu pot depăși anumite praguri. Cu vecinul Azerbaidjan, Turcia își dorește construirea unui coridor care să lege cele două provincii azere terestru. Doar că nici Rusia și nici Iranul nu sunt dispuse să accepte acest fapt. Mai mult, viziunea Moscovei cu privire la Siria nu coincide cu politica Turciei față de vecinul său.

Propunerea lui Vladimir Putin de a include Azerbaidjanul în BRICS poate fi primită pozitiv la Ankara sau nu? O alianță unde Iranul cu o minoritate azeră mai numeroasă ca întreaga populație din Azerbaidjan poate constitui un reper de apropiere și mai mare de Iran? Știut fiind faptul că Azerbaidjanul are relații pozitive cu Israelul și Iranul, sintagma des folosită de Erdoğan: ”o singură națiune, două state” pare că se vede cam în ceață de la Ankara.

Geografic, Turcia va fi liantul dintre BRICS și Europa și dintre BRICS și NATO!

Revenind la relațiile turco-ruse, acestea se găsesc în acest moment între răbdarea lui Putin și duplicitatea lui Erdoğan. Adjunctul lui Lavrov, Mikhail Galuzin, l-a convocat pe ambasadorul Turciei în Rusia, Tanju Bilgiç, și i-a cerut ca Turcia să nu participe la politicile occidentale cu privire la Ucraina.

Chiar dacă nu a fost o discuție publică, pe surse a apărut zvonul că Turcia a dat Ucrainei armament primit de la Statele Unite în perioada Războiului Rece. Potrivit lui Aleksei V. Erkhov, ambasadorul rus la Ankara, furnizarea de arme a Turciei către Ucraina este în creștere. Ca atare, Moscova consideră că aceste livrări de arme către Kiev contrazic dorința Ankarei de încetare a focului cât și dorința de a media pacea.

Mai mult, anunțul Turciei de a crea o fabrică Bayraktar în Ucraina nu poate fi privită în Rusia ca un fapt divers. Practic, colaborarea Ankarei cu Ucraina și embargoul occidental sunt factori care-i pot face pe ruși să reconsidere relațiile cu Ankara. Acum câteva luni, Vladimir Putin declara:

În Turcia, strategia economică a guvernului (turc) s-a concentrat recent pe obținerea de împrumuturi și granturi de la instituțiile financiare occidentale. Dacă acest lucru este legat de restrângerea relațiilor comerciale și economice cu Rusia, economia turcă va pierde mai mult decât câștigă.

Iar la sfârșitul declarației, V. Putin i-a îndemnat pe reporteri să-i transmită prietenului Erdoğan această informație.

Rusia este unul dintre cei mai importanți parteneri pentru Turcia în ceea ce privește comerțul exterior. Investițiile reciproce între cele două țări sunt la nivelul de 10 miliarde de dolari fiecare. Numărul total de proiecte realizate de contractorii turci pentru Rusia până în prezent este 1972, iar costul total cumulat al proiectelor ajunge la 75,7 miliarde de dolari.

Energia constituie unul dintre cele mai importante elemente ale relațiilor dintre Turcia și Rusia. Rusia este principalul stat care aprovizionează cu energie Turcia. Proiectele Akkuyu și TurkStream sunt cele principale. Conducta de gaz natural TurkStream a fost deschisă pe 8 ianuarie 2020. O altă centrală nucleară este în plan de a se realiza.

Actuala cooperare dintre Turcia și Federația Rusă în domeniul turismului constituie un alt aspect important al relațiilor bilaterale. Numărul record de 4,7 milioane de turiști ruși  au venit în Turcia în 2017. Anul următor a crescut până la 5,9 milioane. În 2019 a ajuns la peste 7 milioane fiind cel mai mare număr de turiști din toate timpurile. Cetățenii ruși s-au clasat pe primul loc în rândul turiștilor străini care vizitează Turcia în ultimii ani.

În 2022, importurile Turciei din Rusia s-au situat pe primul loc cu 58,8 miliarde de dolari. Importurile Turciei din Federația Rusă în 2023 au scăzut cu 22,5% față de 2022.

În 2023, volumul comerțului exterior al sectorului serviciilor din Rusia scăde cu 4%, până la 114,7 miliarde. Deficitul comerțului exterior din sector a crescut cu aproximativ 51% și a ajuns la 33 de miliarde de dolari. (Banca Rusiei, 2024).[1]

Ce poate face Rusia dacă Turcia continuă să sprijine Ucraina? Câteva idei:

1. Poate cere datoria de 27,5 miliarde de dolari pe care o are către Gazprom.[2]
2. Poate opri distribuția sau crește prețul barilului de petrol pe care in prezent este negociat în jurul a 40 de $ barilul.
3. Poate opri total sau parțial colaborarea în sectorul energetic.
4. Poate pune pe butuci turismul.
5. Poate renunța la a mai cumpăra produse din sectorul agricol din Turcia.

Din aceste cifre sumare expuse reiese că politica duplicitară a Turciei nu poate performa. Nu te poți bucura de avantajele relației cu Rusia în timp ce ajuți Ucraina.

Avantajată de geografie din punctul de vedere al occidentalilor și de statutul de membru NATO, Erdoğan și-a consolidat treptat puterea până a devenit conducătorul de facto al statului. În locul reformelor performante acesta și-a hrănit societatea cu naționalism islamic și le-a indus ideea că tot timpul trebuie să se lupte cu statele puternice care nu acceptă o Turcie cel puțin la fel de puternică. De la declarații belicoase la adresa Greciei sau a Israelului până la dorința de a deveni influenți în Balcani și Orient, Turcia caută contexte pentru a crea tensiuni cu care să-și hrănească societatea din ce în ce mai sărăcită.

Între situația complicată din Orient și periclitarea relațiilor cu Federația Rusă, Turcia se poate baza doar pe aliatul american? Când tacit de peste 22 de ani în Turcia societatea a fost ”educată” să nu-i iubească pe occidentali și evrei, care va fi strategia Ankarei în acest complicat puzzle al relațiilor internaționale? Mai poate Ankara să-și păstreze politica de neutralitate?

[1] https://ticaret.gov.tr/data/5bcc5d4813b876034cfece26/RF%20%C3%9Clke%20Raporu%202024.pdf

[2] https://www.bloomberght.com/botastan-rusyaya-olan-dogalgaz-borcuna-iliskin-aciklama-2340136