Dictatura protocolului

Nicăieri în altă parte nu se poate vedea anchilozarea regimului ceaușist ca în impasul atins la un moment dat:
Realitatea Protocolului ia locul realității propriu-zise. Prin Protocol se înțelege forma, clișeul, chichița birocratică. Partidul Comunist s-a golit de conținut. Acțiunii izvorîte din realitate și întoarse asupra realității, pentru a o modifica, i s-a substituit acțiunea pentru îndeplinirea Protocolului. Ședințele sunt tot mai numeroase și mai lungi. N-ar fi un rău primordial. În regimul pe ducă, ședințele se desfășurau însă sub semnul unei singure, cotropitoare obsesii: de a respecta Protocolul de desfășurare a ședinței. N-avea importanță ce se discuta. N-avea importanță ce se întîmpla dincolo de ferestre. Cei din prezidiu, cei din sală, cei care organizau ședința n-aveau decît o singură grijă: să se respecte pînă la ultimul amănunt Protocolul de desfășurare. Dacă, de exemplu, cineva făcea un infarct în aerul închis, pentru toți participanții era o adevărată nenorocire. Nu pentru că murise un cunoscut, un prieten, un apropiat, ci pentru că în desfășurarea mecanică, rigidă, a ședinței intervenise ceva neprevăzut; ceva care nu fusese înscris în Protocolul de desfășurare a unei ședințe.

Această realitate a politicii din ultimii ani ai regimului Ceaușescu dezleagă ceea ce mulți istorici și analiști au numit enigma unității de monolit a Partidului Comunist. Practic, la nici o ședință, la nici un Congres, nu s-a ridicat nimeni ca să ceară nu demisia lui Nicolae Ceaușescu, ci măcar unele schimbări în politica Partidului. Pînă și la Congresul al XIV-lea, ținut în zilele de 20-24 noiembrie 1989, cînd aproape toate regimurile din Est se prăbușiseră, nici unul dintre participanți n-are curajul să abordeze problema unei minime adaptări la realitate.

Se temeau de Ceaușescu?
Nu.
Se temeau să nu încalce Protocolul!

Respectarea Protocolului devine esența vieții de partid. În nici un act al Puterii, al presei, ba chiar și al administrației, nu se mai regăsește grija de a ține cont de realitate. Raportările de jos în sus, de la municipii la județe și de la județe la Comitetul Central, sunt falsificate nu atît din nevoia activiștilor de a ascunde realitatea, ci din nevoia de a respecta Protocolul raportărilor. Protocolul absolut funcționa și în relatările vizitelor lui Ceaușescu în țară și în străinătate, și în articolele despre Ceaușescu sau despre partid. Ca om care am lucrat în conducerea unei redacții, pot depune mărturie că era imposibil – dacă s-ar fi găsit vreun amator! – să se publice un text de sinceră admirație față de Nicolae Ceaușescu. Omagiile nu puteau fi făcute la întîmplare. Se cuvenea ca ele să respecte reguli stricte. Altfel spus, să se supună unui Protocol. Protocolul de Omagiere a Conducătorului!

*

Scriam pe 6 iulie 2014. Cum își bate joc Elena Udrea de candidatul PMP, Cristian Diaconescu

Elena Udrea traversează cred o bulimie mediatică. În săptămîna care a trecut a putut fi văzută la România Tv, la Realitatea Tv, făcînd gimnastică de înviorare după-amiaza, în parc, ținînd discursuri și întocmind scrisori deschise. Partidul Mișcarea Populară are drept candidat la Președinție pe Cristian Diaconescu. Om serios, Cristian Diaconescu și-a făcut un program de campanie, pe care-l respectă cu sfințenie. Aparițiile sale la tv de pînă acum au confirmat un candidat redutabil, avînd drept punct crucial de Program întărirea statului de drept. Pe fondul bulibășelii care domnește în PNL și PDL, Cristian Diaconescu pare a avea șanse serioase de a intra în turul al doilea. Elena Udrea e președinta partidului al cărui candidat se numește Cristian Diaconescu. Așa cum spuneam într-o seară la Realitatea Tv, la Jocuri de putere, intrarea lui Cristian Diaconescu în turul al doilea ar însemna consacrarea Elenei Udrea ca lider de partid. În aceste condiții, te-ai fi așteptat ca în zilele din urmă Elena Udrea să folosească aparițiile sale publice pentru a face campanie în favoarea lui Cristian Diaconescu, candidatul PMP. Nici vorbă de așa ceva. Pentru Elena Udrea, candidatul PMP nu există. Mai mult, distinsa a început să facă aluzii la o posibilă candidatură a sa din partea PMP la prezidențiale, întărind astfel zvonurile că nici nu-i trece prin cap să-l lase pe Cristian Diaconescu să candideze pînă la capăt. La Constanța, Elena Udrea a vorbit pe larg despre un candidat la Președinție. Nu, nu despre candidatul PMP, ci despre candidatul PDL-PNL, anunțînd condițiile în care partidul îl va sprijini în turul al doilea pe Crin Antonescu. Să-ţi faci cruce nu alta! Liderul unui partid nu poate concepe un alt cîștigător al scrutinului decît candidatul partidului. Elena Udrea anunță public de pe acum că propriul candidat nu va intra nici măcar în turul al doilea. Vrea Elena Udrea să candideze ea la Președinție? Foarte bine! Să aibă însă bunul simț și să-i spună și lui Cristian Diaconescu. Fostul ministru de Externe și fostul consilier al lui Traian Băsescu nu merită să fie bătaia de joc a nimănui. Nici măcar a Elenei Udrea. N. B. Să facă asta Elena Udrea cu acceptul lui Traian Băsescu? Dvs ce credeți?