România a obţinut, prin Roxana Mînzatu, poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi portofoliul Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie

Cuvintele de la urmă!

A murit Nicolae Croitoru! Nu l-am cunoscut înainte de 89, ci mult încoace, după anul 2000. N-a fost tocmai ușor să-i pătrund în minte și în suflet. Le avea, ba chiar cu asupra de măsură, pe amândouă, dar te ținea la distanță de ele, prin felul său, aparent sucit, de a fi. Pentru că fusese în politică, chiar la vârf, în defunctul regim comunist, n-a mai vrut să audă de politică după 89, deși a fost curtat de majoritatea partidelor de stânga. S-a ocupat de afaceri și, în ultimii ani, de scris. Poezii, îndeosebi. Așa am și ajuns să-l cunosc. Și chiar să-i spun pe nume, la insistențele sale, deși era o diferență de zece ani între vârstele noastre.
Avea, ca mulți dintre cei plecați de la țară, nostalgia satului natal. Îi era dor de anii copilăriei și de părinți. Era un om sensibil și cultivat. Își iubea familia și-și prețuia prietenii, care nu erau mulți, deși în jurul său roiau numeroși oameni. Nu părea să se folosească de puterea pe care ți-o dau banii. Credea mai mult în puterea cuvintelor și a gândurilor. Am făcut, în câteva seri de vară, schimburi lungi de cuvinte și gânduri cu el. N-o să uit niciodată asta. Într-o dimineață de iarnă. ne-am plimbat cu o sanie trasă de cai prin pădurile din jurul stațiunii Cheia. Aud și acum zurgălii de la gâtul cailor. Și simt gustul vinului fiert pe care-l sorbeam dintr-un termos când ne prididea frigul. Doamne, ce iarnă de poveste! Și ce om! Tot de poveste și el! Ne vedeam rar. Ne certam des. Dar cu folos. Cel puțin pentru mine. O să-mi lipsească. Și el, și poezia lui, care nu era a unui amator. Dimpotrivă! Cei care au îndoieli în privința aceasta, să-i caute cărțile și să le citească.
Sper să găsești liniștea după care tânjeai, Nicule, și sufletului tău să-i fie bine acolo unde va ajunge! Dumnezeu să te ierte!
(Ștefan Mitroi) 

Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *