Premierul Marcel Ciolacu a anunţat luni că propunerea României pentru funcţia de comisar european este Roxana Mînzatu

Constantin Șolga

NATO, dragostea mea… Mircea Geoană, George Simion și drumul spre un posibil război total NATO-Rusia

Ce mi s-a părut întotdeauna nefiresc la noi, românii, pe lângă altele, a fost secretomania aproape universală legată de opțiunile de vot. Există o teamă să spui deschis cu cine ...

Ce blestem o fi pe acest popor de a ajuns să aleagă mereu între colaboratorii serviciilor secrete?

Îmi amintesc iarna lui 2004, când mă aflam în Piața Constituției, alături de o prietenă, pentru a sărbători victoria lui Traian Băsescu. Aveam 20 de ani și eram plin de ...

Cum era să pierd Congresul PSD: o aventură prin labirintul social-democrației

Nu m-am gândit vreodată că Polinezia Franceză ar putea fi mai accesibilă decât un congres al Partidului Social Democrat din România, dar iată că viața are un mod straniu de ...

România a găsit soluția pentru terminarea pandemiei: Incendierea spitalului Matei Balș din București?

„Alegerile se câştigă emoţionând alegătorul, se câştigă pe bază de emoţie, nu de argument”, spunea cândva Președintele României, domnul Klaus Iohannis. Care va să zică –dacă extrapolăm teoria prezidențială despre ...

Vocea de pe Facebook. Aceasta este România

Aceasta este România. La 269 cazuri noi pe zi o întreagă mașină de propagandă acuza opoziția că "pune în pericol sănătatea românilor" pentru simplul fapt că oamenii politici raționali solicitau ...

Planul pentru relansarea economiei UE a readus pandemia în România

Pe data de 27 mai 2020, Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a prezentat planul de relansare a economiei UE după pandemie. Pe scurt: planul gândit de Angela Merkel ...

Bolnavii în stare critică sunt internați forțat în spitalele de suport pentru pacienții cu COVID-19

Noaptea trecută în Schela Cladovei o femeie a trecut la cele veșnice, după ce s-a simțit rău și a cerut familiei să fie dusă la spital. Avea probleme cu inima ...

Klaus Iohannis i-a încălcat fostei șefe a DNA liberul acces la justiție și nu Curtea Constituțională

În plină pandemie de coronavirus, chiar dacă mai toate statele mapamondului se află în carantină, iar milioane de oameni sunt izolați la domiciliu și practic tot ce mișca pe lumea ...

Ludovic Orban a dat șpagă presei libere 200 milioane lei, iar jurnaliștii de bună-credință devin, în următoarele patru luni, agenții electorali ai PNL

Eu, unul, nu sunt ziarist și nu am nicio pretenție de jurnalist, însă, nu știu cum vor mai putea oamenii din presă să se mai privească în oglindă, după ce ...

Klaus Iohannis a prelungit starea de urgență pentru ca Ludovic Orban să câștige alegerile viitoare, cu banii furați din achizițiile publice de echipamente medicale pentru combaterea pandemiei

Cândva, într-o zi oarecare din adolescența mea, am aflat de la primarul securist interpretat de Victor Rebengiuc, în filmul Balanța, că: „Ăl mai prost om din lume e americanu’”. După ...

Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!