România a obţinut, prin Roxana Mînzatu, poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi portofoliul Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie

Alexandru Cumpănașu: „Nu sunt niște candidați cu adevărat, sunt niște candidați selectați pentru domnul Iohannis”

Alexandru Cumpănașu a fost primul candidat la președinție intervievat de mine la ediția specială a emisiunii Gândurile lui Cristoiu. Asta a fost pe 4 septembrie 2019. Au trecut de atunci aproape două luni. Alexandru Cumpănașu a absolvit examenul semnăturilor de depus la BEC. Cu toate acestea n-am mai auzit aproape nimic de el. Citiți tot articolul

Dan Barna: „Pas cu pas, am ajuns în impas”

1. Despre incompetența înfiorătoare Problema pe care o are România dincolo de corupție, care are o pondere și e importantă și trebuie luptat în continuare, problema este incompetența înfiorătoare în foarte multe domenii. 2. Timp de 30 de ani ne-am obișnuit să cerem puțin Sloganul e mai mult decât cuvântul schimbare, sloganul meu e fericiți în România. Și spun asta pentru că eu consider că timp de 30 de ani ne-am obișnuit să cerem puțin sau aproape nimic, să ne mulțumim cu un fel de normal. Numai că pas cu pas am ajuns în impas. Citiți tot articolul

Viorica Dăncilă: „Absolut nimeni nu are o influență în acest moment asupra mea”

Așa cum am anunțat în cadrul acestei rubrici voi posta cinci citate în ordinea importanței din interviurile date în emisiunea „Gândurile lui Cristoiu”. Astăzi top cinci citate din interviul luat Vioricăi Dăncilă la emisiunea din 8 octombrie 2019, transmisă în direct de Mediafax și Gandul.info
1. Despre ce-ar face în calitate de președinte dacă României i s-ar cere o anchetă în cazul Biden Citiți tot articolul

Un Document pentru Istoria clipei și chiar pentru Istorie: Raport cu rezultatul verificărilor privind modul de acțiune al structurilor MAI în cazul dispariției minorei MĂCEȘANU ALEXANDRA MIHAELA

Stabilirea a ce s-a petrecut cu adevărat între 24 iulie 2019, seara, cînd părinții Alexandrei au sesizat dispariția fetei la postul de Poliție Dobrosloveni, și 26 iulie 2019, ora 6, cînd s-a intrat în domiciliul lui Gheorghe Dincă, e imposibilă fără cunoașterea documentelor realizate de autorități. Aceste documente dau seamă de ceea ce au făcut și mai ales de ceea ce nu au făcut autoritățile pentru salvarea Alexandrei. Asta în primul rînd. Ele sînt însă și o semnificativă sursă de informații pentru descoperirea adevărului în privința a ce s-a întîmplat în realitate cu Alexandra după răpirea din 24 iulie 2019. Un astfel de document rămîne Raport cu rezultatul verificărilor privind modul de acțiune al structurilor MAI în cazul dispariției minorei MĂCEȘANU ALEXANDRA MIHAELA. E Raportul prezentat în ședința CSAT de către Nicolae Moga, fostul ministru de Interne. Citiți tot articolul

BBC despre Cazul de la Caracal

Duminică, dimineața, BBC la emisiunea Breakfast BBC a difuzat un reportaj despre Cazul de la Caracal. Accentul a fost pus nu pe crimă, ci pe imbecilitatea autorităților. Faptul că Alexandra a sunat de trei ori la 112 și cu toate acestea n-a fost salvată a devenit pentru post ceva ieșit din comun, paradoxal posibil de petrecut doar într-o țară înapoiată. Cum să ne mai primească în Schengen după această imagine de brambureală a Poliției? Am fotografiat ca istoric al clipei cîteva din imaginile difuzate de post.

Citiți tot articolul

Dan Andronic: Ultimul cuvînt la Procesul de la Brașov

10 decembrie 2015. Sîntem în toiul Terorii dezlănțuite asupra României de Binomul SRI-DNA sub privirile rînjinde ale lui Klaus Iohannis. Arestări spectaculoase ale unor lideri politici, oameni de afaceri, echivalente ducerii la ghilotină de cîndva prin umilirea victimelor, prin răcnetele de plăcere ale Diviziei Presă, prin isteria televiziunilor de știri care transmit în direct hăituirea celor încătușați de reporteri setoși de sînge. Azi, dacă vreo televiziune ar avea curajul să reia secvențele din anii siniștri, mai mult ca sigur multora dintre cei care au jubilat orgasmatic la spectacolul cătușelor li s-ar face rușine. Rușine și în numele unui Popor care s-a dovedit de o rară sălbăticie prin acceptarea acestui spectacol umilitor atît pentru victime, cît și pentru primitori. Pe 10 decembrie 2015 o știre face Breaking Newsurile redacțiilor independente: Dan Andronic a fost reținut de procurorii DNA Ploiești. Dan Andronic era la vremea respectivă, ca și acum, firește, o vedetă a presei românești… Citiți tot articolul

Am văzut Moldova de Sus cu ochiul unui turist străin

Călătoria mea în Moldova de Sus a ajuns în penultima zi. Am căutat să văd locurile la care am poposit cu ochiul unui turist străin, atras doar de ceea ce este interesant. Exercițiul a fost o reușită. Mi-am dat seama că avem ce oferi străinilor ca secvențe de neuitat și ca povești de spus și altora la întoarcerea acasă. Cînd vine vorba de cum oferim această bogăție lucrurile se schimbă. Turistului străin – știu asta din experiența mea de călător peste hotare interesat de realități culturale și istorice - trebuie să-i dai mură-n gură și mai ales trebuie să-i dai amănunte care să-l surprindă. Acestei condiții însemnate a atragerii turiștilor străini noi îi răspundem prost. Poate și pentru că mânăstirile sînt în plină activitate, inclusiv de primire de pelerini, locurile interesante, cele care contează, din complexitatea unui obiectiv, nu sînt marcate, astfel încît turistul străin să meargă la fix. Nu există ghiduri turistice ale unui obiectiv. Se vînd, într-adevăr, broșuri cu istoricul și descrierea obiectivului, dar turistul trebuie să descopere el, pe cont propriu, la capătul unei rătăciri complicate, locurile despre care se vorbește în text. Se pare că noi n-am învățat încă deosebirea dintre textul academic și ghidul turistic. Postez mai jos alte 15 fotografii făcute de mine pe post de fotoreporter.

Citiți tot articolul
1 136 137 138 139 140 145