Corespondență din Istanbul. Un nume, o legendă

Era o zi normală de muncă. O zi de octombrie foarte frumoasă, însorită, mângâietoare.

Așteptam să iasă copiii de la școală. Băiatul meu era în clasa întâi. Cum stăteam pe trotuar, l-am zărit venind plângând. M-a luat în brațe și lacrimile lui mi-au udat bluza. Ne-am retras încet de lângă grupul de părinți care își așteptau și ei copiii. I-am șters lacrimile și era normal să aflu ce l-a supărat așa de tare. Dintr-o dată supărarea lui s-a transformat în furie și a început să îmi spună revoltat că nu am un nume normal. Am rămas puțin blocată, pentru că nu am înțeles ce anume vrea să îmi transmită.

M-am lămurit repede. Un coleg l-a șicanat puțin și i-a spus că ”maică-ta nici măcar un nume normal nu are, ce nume e ăsta-Nausica?”

Am tras aer în piept și într-o fracțiune de secundă s-au derulat o multitudine de gânduri și idei de a explica copilului numele meu și de a-i potoli neliniștea.

Să îi povestesc copilului că Nausicaa  a fost o prințesă feaciană?

Era cam greu să o iau cu toată povestea, că am un nume inspirat din mitologia greacă. Că în adolescența mea m-am străduit și am reușit cu foarte mare greu să citesc Iliada și Odiseea lui Homer doar pentru că  îmi doream să citesc despre istoria numelui meu-Nausicaa. Al meu nu se scrie cu doi a pentru că pe vremurile comunismului, funcționara care completa certificatele de naștere a crezut că este greșit scris, așa și a decis să renunțe la al doilea a din numele ales de părinți. Într-adevăr, Nausicaa  este unul dintre personajele din Odiseea de Homer, care este menționată îndeosebi în cântul VI, într-una din cele mai memorabile scene ale epopeii. Zeița Minerva i-a apărut acesteia în vis sub înfățișarea uneia dintre prietenele sale, îndemnând-o să meargă să-și spele lenjeria pentru a-și pregăti nunta. Așadar, Nausicaa, însoțită de suita sa, s-a dus la un fluviu vecin să își spele hainele, iar după ce au terminat de spălat rufele, ea și prietenele ei  s-au jucat cu mingea. Zgomotul provocat de ele  l-a trezit pe Ulise. Acesta zăcea întins, gol, murdar și flămând, nu departe de acel loc. Era aici după naufragiul navei sale.

Nausicaa l-a văzut, l-a luat pe Ulise, l-a îngrijit, i-a dat haine și l-a hrănit. Frumusețea ei l-a cucerit pe Ulise și a dat naștere unei frumoase povești de dragoste, dar care nu a avut un final fericit.

Ulise a preferat să plece spre Itaca, unde-l așteptau soția sa, Penelopa, și fiul său, Telemah. Cam asta este povestea de iubire dintre Nausicaa și Ulise și ceea ce am reținut eu din lectura acesteia din Odiseea.

Deci era mai mult decât complicat să încep cu povestea asta pentru a-l convinge pe copil că numele meu e frumos și cu însemnătate. Însă providența mi-a oferit inspirație. Brusc, mi-am amintit o întâmplare petrecută cu două luni în urmă, înainte de începerea școlii lui.

Eram la Paris, cu treabă. Avusesem o zi din acelea pe care nu ți le dorești. Nimic nu mersese prea bine, eram obosită, era cald, îmi era foame și tot ce îmi doream era să mă trântesc pe un scaun la unul dintre restaurantele drăguțe și boeme din  Montparnasse. Mă simțeam sfârșită și nu aveam nici o altă dorință decât să zac în liniște, să mănânc și să mă remontez pentru ziua următoare. Am ajuns la o trecere de pietoni și deja mă vedeam pe trotuarul alăturat. Cum priveam roșul de la semafor, mi-am ridicat privirea și am văzut o reclamă imensă la un film de animație-Nausicaa of the Valley of the Wind.

Cu toată oboseala, supărarea, foamea care mă încercau puternic am început să râd. Știu că s-a uitat o doamnă de lângă mine cam suspect, dar nu mi-a păsat, am râs foarte tare. Numele pe care îl port era titlul unui film de animație. Dar, culmea, și aici personajul tot prințesă era. Mi-au dispărut toate ca prin minune și știam că urmează să văd filmul, să înțeleg cine e și această prințesă japoneză.

Deci ideea mi-a venit mănușă și i-am spus copilului că sunt un personaj de film de animație și că o să îl invităm pe colegul lui de clasă să vadă filmul împreună cu noi.

I s-a luminat fața și a scos un chiot de bucurie. Eu uitasem complet de acest desen animat și că îmi doream să îl văd, așa că acum era o bună ocazie să mă bucur de acest lucru. Ca să vă introduc în atmosferă, fac un scurt rezumat al filmului.

Filmul japonez  de animație este  plasat într-un viitor îndepărtat, după ce civilizația umană a fost distrusă într-un război global cunoscut sub numele de Cele șapte zile de foc. Acțiunea are loc  în Valea Vântului, o vale  izolată, unde Prințesa Nausicaa, stăpânește un mic grup de supraviețuitori. Nausicaa este prințesa adolescentă a Văii Vântului, un stat la periferia a ceea ce a fost odată cunoscut sub numele de Eftal, un regat distrus de Marea Corupției. Fiind o tânără curioasă, ea explorează teritoriile din  jurul  Văii cu un planor cu reacție și studiază Marea Corupției.

Valea  era mărginită din toate părțile de o junglă toxică păzită de creaturi monstruoase de insecte. Acest echilibru este pe cale să fie perturbat totuși, pe măsură ce o nouă luptă pentru dominația pământească amenință să se desfășoare.

Când Valea intră în război, ea își înlocuiește tatăl bolnav și ia rolul de șef militar.

Nu o să vă povestesc filmul, ci doar ideea că după întreaga luptă ,izolare și continua manipulare a populației, care este în contradicție cu credința Nausicăi în ordinea naturală, ea poruncește mulțimii, care a așteptat în afara criptei unde ea a fost închisă, că „… trebuie să trăiască”.

A fost un film bun și pentru mine, dar și pentru copii. Prințesele nu sunt doar în poveștile cu prinți, rochii  frumoase și conduri de aur. Prințesele pot  fi și caractere puternice, care nu se lasă trezite de sărutul prințului, ci care luptă pentru idealurile lor și își găsesc în ele forța de renaștere și puterea de a trăi, care depun eforturi mari pentru a-și atinge obiectivele, care aspiră sus și muncesc din greu pentru ca visurile lor să devină realitate.

Poate că numele este doar un detaliu, dar în oricare dintre povești prințesa este o luptătoare și așa mi-aș dori să rămână.

A fost o lecție de viață și pentru copii, iar asta nu a putut decât să mă bucure. Reacția lor a fost grozavă și i-a făcut să își dorească să îl revadă.

Unele povești pot fi lecții de viață sau treziri la realitate. Lumea nu e mereu un  basm vopsit în culori  frumoase.