1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Când dogmele și ereziile politico-ideologice nu se resping

CREȘTEAU NU NUMAI PLANTELE, CI ȘI IDEILE. Întrucât la 1 octombrie 1989 mi se solicitase lista cu membrii echipei TVR care avea să relateze și despre vizita de lucru a lui N.C. din ziua următoare, 2 octombrie, în întreprinderi bucureștene de industrie alimentară, îmi devenea tot mai clar interesul special al liderului suprem față de posibilitățile de valorificare a „uriașelor” recolte anunțate cotidian. Bineînțeles, după ce fuseseră adăugite și aprobate de Tovarășul, personal. Vizita la Întreprinderea de Produse Zaharoase și la Întreprinderea de Sucuri și Băuturi Răcoritoare s-a desfășurat în absența Elenei Ceaușescu, ocupată cu „probleme de cadre”. Cea mai importantă indicație dată conducerii Ministerului Industriei Alimentare a vizat „sporirea producției de halva prin aplicarea de tehnologii avansate, îndeosebi la operațiile de sortare și preparare a semințelor de floarea-soarelui, urmărindu-se îmbunătățirea calității, a gustului și aspectului acestui produs” – tot potrivit relatărilor AGERPRES. De asemenea, în aceste unități urma să fie realizată (ceea ce nu s-a întâmplat vreodată) mecanizarea completă a liniilor tehnologice. N.C. a subliniat că, „numai în acest fel, va putea fi mărită productivitatea muncii și se vor asigura condiții optime de igienă”. Evident, cei de față aflau, în premieră, asemenea adevăruri profunde.

Cameramanii noștri n-au putut evita exact ceea ce l-a deranjat mai mult pe Tovarășul, și anume volumul prea mare de muncă manuală. Foarte numeroase operațiuni dictate de tehnologii (și acestea, în bună măsură, depășite fizic și moral) erau efectuate, prin mișcări mecanice de zeci și zeci de muncitoare, care reprezentau majoritatea personalului din întreprinderile vizitate.

Știam din imaginile filmate cu ani în urmă, când N.C. vizita frecvent țări occidentale, că acolo văzuse că aproape toate fazele de producție se desfășurau mecanizat, automatizat. E adevărat, unele utilaje și echipamente au fost aduse, la noi în țară, din import, iar altele au fost „asimilate” în țară pe baza documentațiilor procurate de serviciile speciale ale Securității. Grosul, însă, din ansamblul operațiunilor continua să se execute ca în vremuri de demult.

Nicolae Ceaușescu a cerut să se pună capăt neîntârziat acestor stări de lucruri, indicând ferm ca unitățile de cercetare științifică și de proiectare să creeze linii tehnologice complet automatizate, în special pentru industria alimentară. N-a fixat, de data aceasta, termene, dar a repetat cuvântul „urgență”.

A fost unul dintre puținele prilejuri când absența Elenei Ceaușescu i-a permis liderului suprem să critice deschis rămânerile în urmă din sectoare ale căror activități erau coordonate direct de Tovarășa, academician dr. ing.

NIMIC NU ERA CEEA CE PĂREA. În după-amiaza zilei de 2 octombrie 1989, Nicolae Ceaușescu a prezidat două ședințe informale care vizau situația din chimie și metalurgie, deoarece, ajun, i s-au transmis vești proaste despre bilanțul pe luna septembrie  referitor la activitățile din aceste sectoare. Până la încheierea zilei de lucru, a primit Raportul complet despre rezultatele economice din luna precedentă, așa că, pe loc, a convocat, pentru 3 octombrie, nu mai puțin de patru ședințe. Prima, pe tema nerealizării planului pe ansamblul economiei, iar celelalte trei consacrate (cum era de așteptat) industriei alimentare. A reluat „analiza” posibilităților de sporire a producțiilor de ulei, zahăr și dulciuri, dar a introdus un element nou, respectiv ambalajele. Nu l-a nemulțumit faptul că erau primitive, dizgrațioase, cu un design desuet, ci consumul de prea multe cartoane și de prea mult lemn pentru confecționarea acestora.

Ceea ce nu s-a discutat a vizat – și în cazurile respective – resursele necesare pentru investiții. Activitățile de proiectare și cercetare rămăseseră, evident, mult în urma progreselor nu numai din Occident, ci și din unele țări „socialiste”. Or, alocările de fonduri, ca pondere în venitul național, nu permiteau o recuperare nici măcar într-o perioadă îndelungată a rămânerilor în urmă. Cât despre importul de utilaje și echipamente, se cere reamintit că nu se mai putea efectua, deoarece nu exista valuta necesară pentru astfel de cheltuieli.

Ideea a fost reluată în dimineața zilei de 4 octombrie, în timpul vizitei, pe care Tovarășul a făcut-o la Institutul de Cercetare științifică și Inginerie Tehnologică pentru Mașini și Utilaje Agricole. S-a remarcat, din nou, absența Tovarășei.

Anunțate din timp. Gazdele au avut posibilitatea să amenajeze o expoziție pe terenul generos pe care îl gospodăreau în zona Băneasa din Capitală, acolo unde se întindeau și câmpuri experimentale.

Ceea ce i s-a prezentat liderului suprem reprezenta – în cea mai mare parte – „vechituri” vopsite proaspăt. Din acest motiv accentul nu s-a pus pe utilaje și echipamente noi, ci pe „îmbunătățirea” performanțelor celor existente.

Gazdele au informat că astfel de „îmbunătățiri” se efectuaseră cu foarte mici costuri, ceea ce i-a plăcut lui N.C., care a cerut să se persevereze pe acest drum.

Cu toate că explicațiile specialiștilor erau convergente cu orientările avansate de Tovarășul cu diferite prilejuri, nu s-a putut ocoli tema conceptuală reprezentată de crearea unor sisteme de mașini și utilaje agricole. Faptul că partea cea mai mare a exponatelor atesta că existau mașini, utilaje, echipamente destinate numai unei singure lucrări (semănat, recoltat, de pildă) nu i-a mai surâs lui N.C. A cerut insistent să se conceapă și să se producă de urgență (cum altfel?) sisteme de mașini, care „printr-o singură trecere” să efectueze mai multe operațiuni. Totodată, a criticat insuficienta preocupare pentru reducerea greutății mașinilor și a consumurilor de carburanți, de combustibil. Gazdele au dat asigurări că „prețioasele indicații” vor fi „necondiționat traduse în viață”.