1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Ce fel de „lumini” veneau de la Răsărit?

23 – 29 septembrie

DINCOLO DE PRUT, VOCI FRATERNE. Titlul acestui episod a fost inspirat de conferința din 1945 a lui lui Mihail Sadoveanu „Lumina vine de la Răsărit”, conferință care a provocat mari controverse în spațiul mioritic. Aducerea-aminte a avut ca sursă informațiile tot mai numeroase din zilele de la începutul ultimei decade a lunii septembrie 1989 când, în Moldova de dincolo de Prut, s-au intensificat acțiunile care urmăreau să determine autoritățile de la Moscova că acorde acestei republici unionale cel puțin o autonomie largă, ca prim pas spre câștigarea suveranității totale. Aveau loc mitinguri, marșuri, iar presa românilor basarabeni – care aprea de acum cu grafia latină – le reflecta operativ-sistematic, sub semnul luptei pentru afirmarea identității naționale.

În această situație, consemnul dat de Secția de Propagandă și Presă a CC al PCR era clar și categoric: nu se publică nimic despre RSS Moldovenească fără o viză de la cel mai înalt nivel. În ceea ce mă privește, primeam zilnic – prin schimbul de actualități – imagini de la Televiziunea din Chișinău cu momente ale unui parcurs ireversibil, unele cu un puternic dramatism. Evident, nu le difuzam, chiar dacă propuneam frecvent să prezentăm în Telejurnale măcar câteva secvențe. Totul se explica prin prisma prudenței în derularea relațiilor româno-sovietice.

Din sumedenia de informații mi-au atras atenția știrile despre activitatea Clubului „Alexe Mateevici”. Numele îmi era binecunoscut. Membrii Clubului îl omagiau pe cel care a scris celebra poezie „Limba noastră”. Se petrecea exact în zilele în care se proclamase, în Basarabia, ca limbă oficială limba moldovenească – un pas important spre oficializarea limbii române.

Clubul devenise o mișcare independentă care – prin intermediul conducătorilor lui, în special intelectuali – promova suveranitatea Moldovei și întoarcerea la valorile naționale. Membrii Clubului și-au exprimat profunda lor îngrijorare cu privire la perspectivele de supraviețuire pe termen lung a identității și a culturii românilor basarabeni, confruntați, în continuare, cu asimilarea forțată. Preocupați de implicațiile național-etnice în soluționarea aspectelor sociale ale Moldovei, ei au vorbit despre o „tragedie națională de proporții istorice”, provocată de colectivizare, de migrarea organizată a grupurilor rusofone în Moldova și a românilor basarabeni în alte zone ale URSS, de devastarea mediului generată de industrializarea controlată de Moscova, de exploatarea dură a resurselor agricole în folosul guvernuluu central, de falsificarea oficială a istoriei Moldovei, de închiderea sau de desacralizarea instituțiilor religioase naționale. În concluzie, membrii Clubului apreciau că „politica sovietică i-a răpit Moldovei trecutul și urmărea să-i răpească și viitorul”.

Clubul „Mateevici” îndeplinea o largă paletă de funcții. În primul rând, constituia un grup patriotic reformator al intelectualilor care încerca să-și promoveze obiectivele în fața unei conduceri republicane ostile valorilor naționale. Totodată, reprezenta un forum prin intermediul căruia elita culturală și publicul larg comunicau, își fixau țeluri comune, acționau împreună pentru a le atinge. Mai mult, constituia un canal informal cu participare populară la procesul politic, devansând instituțiile formale ale republicii care rămâneau obediente față de Kremlin. Era, de asemenea, foarte important că asigura o rețea de grupuri cu un mare potențial testat privind mobilizarea politică. Clubul reprezenta o alianță a elitei culturale, a intelectualilor din opoziție, a publicului activ politic, alcătuind astfel cea mai puternică forță a mișcării național-democrate.

CAPRA VECINULUI. Nu cred că este nevoie să reamintesc legătura dintre ceea ce se întâmpla în Moldova de dincolo de Prut și prăbușirile (la propriu) din întreaga Uniune Sovietică. Bineînțeles, eram la curent cu mai tot ceea ce se petrecea important la Moscova, respectiv evenimente aflate în centrul atenției presei internaționale (inclusiv audiovizuale). Bunăoară, în acea perioadă, avusese loc Plenara CC al PCUS. O mare parte a Raportului lui Mihail Gorbaciov prezentat la această reuniune a fost consacrată situației din republicile unionale, mișcărilor centrifuge de autonomie, independență și suveranitate. Se constata, însă, că vorbele frumoase, apelurile patetice ale liderului sovietic aveau un tot mai slab ecou pe măsura trecerii timpului.

În presa română a apărut o scurtă informație referitoare la acea Plenară, reținându-se doar numărul impresionant de schimbări în structurile de conducere ale partidului și statului sovietic. Cel mai mult s-a comentat (nu la noi, ci în presa internațională) „debarcarea” șefului KGB, Viktor Cerbikov. Era limpede că Gorbaciov acționa – pe mai departe – în direcția înlăturării celor care se opuneau reformelor lui. Ceea ce se întâmpla la Centru avea reverberații semnificative în republici, inclusiv în RSS Moldovenească.

Dificultățile cu care se confrunta liderul de la Moscova (reîntors dintr-un prelungit concediu) provocau, simultan, satisfacții și îngrijorări la București. Agitațiile naționaliste din toate colțurile URSS și riscul de noi conflicte sociale au luat o amploare atât de mare, încât criza economică trecuse, practic, pe planul doi. A fost o vară fierbinte în republici: o mobilizare fără precedent a peste un milion de oameni în țările baltice cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la semnarea Pactului germano-sovietic care a permis în 1940 anexarea lor de URSS și confruntările dintre rusofoni și românii basarabeni la care se adăugau tensiunile din Caucaz. Toate acestea au schimbat radical situația internă și poziția internațională a celei de-a doua superputeri. Presa internațională observa că, în aceste împrejurări, principalii conducători și-au permis să dispară de pe scena publică timp de peste o lună. „Pe surse” se afirma că a fost o perioadă de reflecții, de cercetări. Degeaba, însă.

Pe fondul penuriei generale de bunuri esențiale necesare populației nu se înregistra niciun progres, mai ales în sfera reformelor. Dimpotrivă. Propunerea lui Gorbaciov privind instituirea unui Moratoriu de 15 luni privind încetarea grevelor a fost respinsă categoric în toate republicile unionale.

În acele zile a fost anunțată decizia conducerii sovietice de a ameliora aprovizionarea prioritară a salariaților, direct prin intermediul întreprinderilor unde lucrau. Pe această temă s-a ținut o ședință specială a Comitetului Central. Cu acel prilej, s-a criticat aspru „lentoarea și lipsa de dinamism” pentru punerea în practică a deciziei respective. Dintr-un coș zilnic de 1.200 de produse, doar 200 erau disponibile în cantități apropiate de cerințele pieței, anunța agenția sovietică de știri TASS.

Pe termen scurt, mai gravă se anunța paralizia care cuprinsese rețeaua de căi ferate din sudul URSS, cauzată de greve – 300 de trenuri de marfă blocate în Azerbaidjan, 150 în Moldova – ceea ce provoca efecte în lanț în toată zona. Și recolta de cereale era afectată, cu atât mai mult cu cât transportul devenise foarte complicat din cauza lipsei de carburanți în multe regiuni.

Gorbaciov convocase Plenara a Comitetului Central pe tema naționalităților (la care m-am referit), întâlnire reprogramată de mai multe ori. Liderul sovietic a fost confruntat cu o agitație fără precedent; era somat să dea un răspuns rapid și clar la cererile de independentă de peste tot în URSS, precum și la contraatacul conservatorilor, care solicitau Guvernului măsuri concrete pentru reafirmarea „autorității Moscovei”.

Calendarul intern foarte încărcat și situația incertă au dus la amânarea vizitei lui Gorbaciov la Helsinki, prevăzută inițial pentru sfârșitul lunii septembrie. Vacanța petrecută la Marea Neagră, în Crimeea, nu fusese deloc liniștită pentru Gorbaciov, iar întoarcerea „la lucru” era marcată de imposibilitatea de a mișca lucrurile din loc în direcția dorită.

ZODIA PARADOXURILOR. La finalul lunii septembrie 1989 a avut loc un eveniment de-a dreptul paradoxal. În condițiile în care se manifestau tot mai evident forțele centrifuge din „sistemul mondial socialist” prin promovarea de politici divergente, la Varna (Bulgaria), s-au întrunit secretarii Comitetelor Centrale cu „probleme internaționale” ale celor 12 partide comuniste și muncitorești, participante la consfătuirea de la Berlin. Se înregistrau, astfel, încă un caz de dedublare, așa cum se petrecuseră lucrurile și cu alte asemenea prilejuri. Din partea PCR a fost prezent Ion Stoian.

Comunicatul adoptat, la încheierea reuniunii, a inclus, cu precădere, evaluări specifice perioadelor de vârf ale Războiului Rece. O atestă informația potrivit căreia participanții au discutat despre „problemele actuale ale activității internaționale a partidelor lor” și au ajuns la concluzia că – la nivel mondial – se fac simțite două tendințe: cea de destindere, de dezarmare și pace și alta reprezentată de forțele care acționează „de pe poziții imperialiste” care încearcă să mențină cursul „spre confruntare și încordare”, continuând politica de presiune și dictat, de sporire a înarmărilor, de intensificare a acțiunilor „îndreptate împotriva socialismului și păcii”. S-a trecut și la concretizări, inclusiv la menționarea faptului că „în cadrul NATO se promovează, ca și înainte, doctrina descurajării nucleare, continuă sporirea și modernizarea armamentelor, amestecul imperialist în treburile interne ale altor state, șantajul militar, politic și economic și amenințările la adresa unor țări suverane.”

Pentru a se stabili noi relații pe continent, participanții au subliniat că trebuie respectate realitățile teritorial-politice, principiile independenței naționale, egalității depline în drepturi, neamestecului în treburile interne, avantajului reciproc, renunțării la politica de folosire a forței și de amenințare cu forța. Pe lângă invocarea necesității unui climat de destindere și încredere reciprocă s-a insistat asupra obligației „de a se da o ripostă hotărâtă acțiunilor forțelor revanșarde și neonaziste, manifestărilor șoviniste, încercărilor de a contrapune unele țări și popoare altora, de a semăna vrajbă între ele.” Era, încă, o trimitere la mișcările de înlăturare a monopolului partidelor comuniste.

În ceea ce privește România, unele formulări se constituiau într-un fel de ripostă la manifestațiile care avuseseră loc la Budapesta cu ocazia reînhumării lui Imre Nagy. Se înșirau numeroase alte teme recurente tot mai des întâlnite în discursurile și interviurile lui Nicolae Ceaușescu care revenea obsedant la ideea intervenției străine (dușmanul extern ajutat de forțe ostile interne) în cursul istoriei țărilor „socialiste”.

De asemenea, participanții au discutat cum să se mobilizeze masele largi populare împotriva acestui asalt anticomunist. În context, se preciza că a avut loc un schimb de păreri despre „desfășurarea luptei de clasă pe plan internațional”, despre „apărarea valorilor generale ale umanității în interesul cauzei păcii și progresului social”. Totodată, s-au respins „tezele privind dezideologizarea relațiilor internaționale ca netemeinice și neștiințifice”.

S-a subliniat că o mare însemnătate are întărirea unității de acțiune a partidelor comuniste și muncitorești în lupta pentru înfăptuirea unor adânci transformări politice și sociale, pentru afirmarea unui curs nou spre destindere și dezarmare, pace și progres. S-a căzut de acord că „tentativele forțelor imperialiste și antisocialiste de destabilizare și slăbire a socialistului, de folosire tendențioasă a temei drepturilor omului; propaganda dușmănoasă și de ponegrire a țărilor socialiste trebuie respinse cu toată hotărârea, acestea fiind în contradicție cu interesele păcii, securității și înțelegerii între popoare.” Participanții s-au declarat solidari cu țările socialiste „care sunt supuse în prezent atacurilor imperialismului îndeosebi R.P.D.Coreeană, Cuba, RDG, R.P.B.”.

Dacă ținem seama de textul Comunicatului – așa cum a apărut în presa română – atunci, la Varna, reprezentantul PCR, personal al lui Nicolae Ceaușescu, a avut un real câștig de cauză.