Vitrine

Imaginea vitrinei din copilaria mea era a unui tărâm de vis, exact ca o poveste care te chema spre magazin. Ceea ce a urmat in anii ’90 a fost nu doar dispariţia treptată a poveştii din vitrină, dar şi reorganizarea magazinului însuşi şi transformarea lui într-o zonă de standuri turceşti. Până şi în cartierele mărginaşe, vitrinele din ultimii ani ai comunismului, îmi dau seama acum, erau realizate cu seriozitate, în funcţie de tipul de magazin: tutungeria de la Zimbru, aprozarul şi magazinul de mezeluri Gostat de la Bicaz – comerţuri situate în cartierul Dacia din Iaşi – mi-au ramas în minte mai ales datorită vitrinelor, mai puţin consumului propriu, eu având atunci doar şase-şapte ani.

Astăzi vitrinele, fie ele şi pe Bahnhoff Strasse la Zürich, sunt statice, fără gen, lipseşte povestea. Oricum clientul nici nu mai are cum să se oprească în dreptul vitrinei, el fiind mai tot timpul grăbit şi cu ochii în telefon. Vitrina a fost înlocuită cu instagramul.

Unei visătoare ca mine, iubitoare de frumos, i se potrivesc mai bine estetica plină de culoare din Zola, abundenţa mărfurilor de calitate, dar şi poveştile „pictorilor decoratori şi vitrinieri”, aşa cum se numeau specialiştii în realizarea vitrinelor pe vremea lui Ceauşescu. Menţionez aici două cărţi pe care mi-aş dori să le am:

• Teodoraşcu – Aranjarea vitrinelor. Manual pentru şcolile profesionale. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1965
• XXX – Etalarea mărfurilor. Documentar. Menţionată aici https://dinviata.ro/vitrinele-pe-vremea-lui-ceausescu-de-la-idee-2/

Cu o mamă care a învăţat comerţul la şcoală, având activitate şi în ziua de azi, şi un bunic negustor, am o curiozitate aparte pentru această lume, un ochi pentru a vedea comercianţii buni şi o etică în a alege produse cu o poveste de familie.

Am poposit, datorită pastilei maestrului Cristoiu din 1 septembrie, cu gândul la cartea lui Emile Zola, Au Bonheur des Dames, publicată în 1882 (Gallimard Folio Classique, 2011), dar şi la vitrinele pe care le-am văzut la Magazinul Central Moldova din Iaşi, precum şi la alte comerţuri specializate de cartier, la sfârşitul comunismului.

Revenind la Zola, le Grand Magasin vine ca un trăsnet pentru patronii de boutique-uri, menit să surprindă încă din faţada clădirilor „un parti pris de fraîcheur gaie”. Vitrina lui Zola, numită şi „la joie de la rue”, e o petrecere urbană, fastuoasă şi aurită, situată pe un mare bulevard, în contrast cu gri-ul clădirilor haussmaniene:

„Cette façade, devant laquelle on s’écrasait, devenait la réclame vivante, avec son luxe bariolé (multicolor) et doré de bazar, ses vitrines larges à y exposer le poème entier des vetêments de la femme, ses enseignes prodiguées, peintes, gravées, taillées, depuis les plaques de marbre du rez-de-chassée, jusqu’au feuilles de tôle arrondies en arc au-dessus des toits, déroulant l’or de leurs banderoles, et où le nom de la maison se lisait en lettres couleur du temps, découpées sur le bleu de l’air” (p.451).

Şi încă un citat, anunţând parcă o zi cu incasări bune:

„… le Bonheur des Dames, dès huit heures, flambait-il aux rayons de ce clair soleil, dans la gloire de sa grande mise en vente des nouveautés d’hiver. Des drapeaux flottaient à la porte, des pièces de lainage battaient l’air frais du matin, animant la place Gaillon d’un vacarme de fête foraine; tandis que, sur les deux rues, les vitrines développaient des symphonies d’étalages, dont la netteté des glaces avivait encore les tons éclatants. C’était comme une débauche de couleurs, une joie de la rue qui crevait là, tout un coin de consommation largement ouvert, et où chacun pouvait aller se réjouir les yeux” (p. 121). Cum poți sa-i rezisti, femeie fiind, acestei tentatii de consum? De aici si consideratiile de ordin etic al noului mod de vanzare propriu capitalismului, care vroia sa-si extinda clientela cu mult peste posibilitatile sale de cumparare, din vanitate si un „désir de paraître”.

Astăzi consumul te ia prin învaluire încă din pat, dacă dormi cu telefonul pe noptieră. Dar mai bine să rămân cu Zola şi vitrinele comuniste.