România a obţinut, prin Roxana Mînzatu, poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi portofoliul Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie
Canapeaua LUX!
Educația unei nații se citește printre rânduri în multe locuri. Deunăzi mi-a fost dat să văd o suită de case cu care se lăudau niscai personaje savuroase, voind să le închirieze sau să le vândă. E normal, la un popor de proprietari săraci și deștepți. Prea săraci și prea deștepți ca să apeleze la serviciile unui designer sau să stea măcar un pic pe gânduri. Să zicem că designerii sunt puțini și nu iau toți în seamă funcționalitatea spațiului de locuit. Să zicem și că treaba muncitorilor nu e să se asigure că montează vasul de toaletă în așa fel încât să te poți așeza pe el fără să se accidentezi. Dar cum se face că beneficiarul e mulțumit de lucrări dintre cele mai bizare? De pildă, o chiuvetă mică lipită de geamul cabinei de duș pare făcută pentru oameni fără coate. Vasul de toaletă bine înfipt la 15 centimetri de marginea chiuvetei sugerează că beneficiarul nu a aflat că poți să te speli pe dinți și stând în picioare. Baia și frigiderul în holul de la intrare și bucătăria și dormitorul plasate la extremitățile locuinței, dincolo de sufragerie, nu indică nici ele vreun efort de gândire, chit că e opera constructorului. În fond, la noi se pot construi și locuințe cu podeaua sau tavanul înclinate (și asta nu neapărat pentru că arhitectul a fost inspirat de Hundertwasser), dar asta nu înseamnă că cel care se mută în ele nu are nicio vină. Când o să-i pice într-un târziu fisa că ceva nu e în regulă s-ar putea să și doară.
Nu numai designul de pe la noi spune poezii sulfuroase despre educația locală. Ca în orice economie civilizată, prețul e dat de piață. Dar ce e pe piață? Vorba unui hâtru, „lux și opulență”. *(Apropo, pe site-urile de imobiliare regula este să scrii „lux” cu majuscule, eventual și cu semnul exclamării după.) Spoturi în tot tavanul, lumini sub pat, pereți roșii sau portocalii, cabine de duș greu sau imposibil de utilizat, bucătării care aduc mai degrabă a bar de cârciumă de la țară, gresie în dormitor, faianță colorată țipător pe te miri unde și neapărat… o canapea imensă. Dacă ocupă jumătate din sufragerie și eventual împiedică și trecerea e… LUX! Ei, cum să nu ceri pe așa ceva toți banii la care te poți gândi? Dar nu asta mi s-a părut cel mai interesant în recentele ciocniri cu piața, ci mesajul pe care-l transmit toate aceste realizări uluitoare. Lăsând deoparte deșteptăciunea bufantă pe care o zboară primul vânticel al nevoii, nu poți să nu te întrebi ce fac oamenii ăștia în casă. În peisajul casnic românesc biblioteca e o raritate, iar televizorul e nelipsit. Dormitorul oferă în puține cazuri condiții minimale pentru odihnă satisfăcătoare, iar bucătăria trădează adesea obiceiul de a lua masa în sufragerie, pe canapea. În general canapeaua pare sufletul locuinței. Ceea ce n-ar fi rău, dacă ar mai fi folosită din când în când și la citit. Pentru că semnele din teritoriu arată că în curând distracția căminului românesc o să urce la alt nivel.
Comentarii
Ghiolbanie la „investitorul imobiliar „, care asa cum spune Robert , spala bani , dar ghiolbanie si la cumparator .
Nu e chiar asa…
Realitatea e ca in Romania, bani sa construiasca locuinte, fie ele apartamente sau case, pentru inchiriat sau vandut deci, „investitorii imobiliari”, sunt exclusiv trogloditii, fosti sau actuali „politicieni”, fosti sau actuali interlopi (cam tot aia e de fapt), fosti sau actuali securisti sau militieni (idem), adica indivizi care n-au nici o legatura cu cititul, cu cultura, cu educatia, cu gandirea constructiva sau cu bunul gust (nici cu bunul simt dar asta e alta poveste), in marea lor majoritate fiind mult prea zgarciti pentru a apela la serviciile unui arhitect care-si cunoaste meseria sau la cele ale unui designer in domeniu.
In Romania, mai mult ca oriunde, „investitiile imobiliare” au strict rolul de a spala niste bani obtinuti din coruptie, spagi, trafic de… orice, delapidare sau pur si simplu furt, asa incat ideea pe care se merge in domeniu, este aceea de investitie minima si profit maxim, in timpul cel mai scurt. In conditiile astea, ce pretentii sa mai aiba cineva la rezistenta constructiilor, la functionalitatea lor sau, „si mai absurd”, la designul lor?!
Nu confundati „peisajul casnic romanesc” cu ofertele imobiliare, ca n-au nici o legatura!
Romanul, in marea majoritate a situatiilor, isi ia locuinta pe credit si, nu obtine usor si sigur creditul necesar, decat daca urmeaza sa cumpere de la acesti asa-zisi „investitori imobiliari”, care au stranse legaturi cu toate bancile. Nu beneficiarul constructiei isi doreste sa se spele pe dinti stand pe WC sau sa-si faca dus stand cu fundul in lavoarul baii dar de unde sa aleaga, in limitele creditului pe care si-l permite?
Din câte îmi dau seama susțineți că 5-8 % din imobilele din România sunt cu totul altceva decât restul. Oare? Cum rămâne cu apartamentele locuite de proprietar și scoase la vânzare sau închiriere? Și care ar fi motivul pentru care apar luminițe sub pat doar pentru chiriași? În blocul cu baia în holul de la intrare sunt peste 60 de apartamente, probabil toate la fel. Să fie numai chiriași?