1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Secretomania – inutilul efort de a ascunde ceea ce vede toată lumea

1  – 7 aprilie

PIUA ÎN CARE SE BATE APA. Cine a citit ziarele autohtone apărute la 1 aprilie 1989 a aflat că, în ajun, avusese loc o ședință a Comitetului Politic Executiv (CPEx) la care s-au discutat tot felul de chestiuni curente ale activităților de partid și de stat. Comunicatul înșira punctele înscrise pe ordinea de zi și sublinia „rolul decisiv al tovarășului Nicolae Ceaușescu la conceperea și promovarea politicilor de dezvoltare continuă economico-socială a României socialiste”. Desigur, voi prezenta fragmentele din stenogramă care se referă la respectivele puncte de pe ordinea de zi, dar însemnătatea reală a ședinței a rămas, pentru o vreme, necunoscută marelui public.

Ce se întâmplase de fapt? „Povestea” a început, în realitate, pentru noi, cei de la Redacția de actualități RTV cu două zile înainte.

În seara de 30 martie 1989 am fost anunțat că a doua zi, dimineața, va avea loc o deosebit de importantă ședință a CPEx. Mai mult decât atât, Constantin Mitea, mi-a comunicat, confidențial, că este posibil să fie făcut mult așteptatul anunț privind plata integrală și în avans a datoriei externe. Din acest motiv, ni se cerea, nouă, celor de la TVR, să luăm măsuri pentru înregistrarea, cu sunet, a lucrărilor, ceea ce reprezenta o premieră. Bineînțeles, totul a fost pregătit, din punctul nostru de vedere, așa cum se cuvenea. Astfel, a rămas pentru posteritate „istoricul” anunț, transmis cu vocea secretarului general al PCR, președintele RSR (înregistrarea a fost predată imediat, sub supravegherea unui ofițer de Securitate, Biroului de Documente Secrete din instituția noastră):

„Tov. Nicolae Ceaușescu: Înainte să intrăm în ordinea de zi, aș ruga să fac o scurtă informare: astăzi dimineață am dat banii pentru ultima rată a datoriilor. În anul 1980 aveam 11-12 miliarde de dolari. La începutul anului mai aveam 1,150 miliarde de dolari. Astăzi, ultima rată, de 137.000 de milioane de dolari (evident, nu putea să fie vorba despre o sumă atât de mare, echivalentul PIB din zeci de țări, ci mai degrabă doar despre 137 milioane de dolari – T.B.), a fost achitată, și cu aceasta datoria bancară și de stat a fost predată complet (sublinierea mea – T.B.). Sper să nu mai fim obligați să facem niciodată asemenea datorii!

Sigur, mai avem niște compensații la nuclear, la aviație, care trebuiau plătite de comerțul exterior (păi, cum putea ceva să fie „complet” dacă era „incomplet”? – T.B.); nu a lucrat cum trebuie, acestea trebuiau realizate, dar în următoarele câteva luni trebuie să reglementăm situația și să intrăm în normal. Compensații noi vom mai face, dar acestea sunt în mod curent.

Noi avem însă creanțe, mai avem de încasat 2,5 miliarde de dolari, adică credite pe care le-am acordat noi și trebuie să le plătească. Avem o situație bună din punctul nostru de vedere și trebuie să subliniez că am realizat aceasta asigurând dezvoltarea. Am făcut investiții de peste 2.000 de miliarde de lei, ceea ce este echivalent, la cursul necomercial, cu 215 miliarde de dolari (N.C. calculase la un curs fantezist de 9 lei/dolarul – T.B.).

Aici intră și munca. Dacă am lua numai materialele, ele reprezintă aproape 100 de miliarde de dolari. N-am renunțat la dezvoltare, am făcut investiții, am realizat creșterea de două ori a veniturilor la retribuții și economia a crescut cu circa 60% în acești 10 ani, până anul viitor. Acum sunt cam 50 și ceva la sută.

Deci, am plătit datoria, am asigurat dezvoltarea construcțiilor de locuințe și ridicarea nivelului de trai și avem un excedent de aproape 300 de miliarde de lei. În timp ce toți aproape au un deficit bugetar, noi avem un excedent de 285 de miliarde de lei. O parte sunt date sub formă de credite întreprinderilor. Acesta este excedentul care este folosit”.

Jonglarea și „amețirea” cifrelor, aproximațiile, amestecarea domeniilor de referință, fie cu intenție, fie din necunoașterea proprietății termenilor, diminuau, din start, impactul pe care informația esențială se dorea să-l aibă asupra telespectatorilor, radioascultătorilor și cititorilor de presă tipărită. De regulă, când intenționa să i se difuzeze public cuvântările, Nicolae Ceaușescu era ceva mai grijuliu în materie de formulări. Atunci, însă, avea o altă „viziune”; a tras aer în piept, aducându-și aminte de scopul propagandistic al „istoricei victorii”:

„Tov. Nicolae Ceaușescu: Deci, din acest punct de vedere, avem o economie bună, ceea ce înseamnă că, totuși, am reușit să realizăm o asemenea economie care să ne asigure mijloacele necesare dezvoltării. Deci, ne permitem să avem un excedent care ne asigură mijloacele de dezvoltare, și aceasta în condițiile ridicării nivelului de trai al poporului. Acesta este rezultatul politicii noastre economice de dezvoltare socialistă a țării. Nu cum spun unii, că socialismul este de vină că au ajuns în situația în care sunt, ci politica greșită în asigurarea dezvoltării propriu-zise a economiei, a mijloacelor de producție. Uite, acestea am vrut să spun!”.

Evident, „desfășura”, în continuare, o polemică deschisă; acei „unii” erau – în special – liderii sovietici, unguri și polonezi. Părea că discursul destinat „uzului public” se încheiase. Dar, spre surprinderea echipei tehnice a TVR (operatori de imagine, de lumină și de sunet), Nicolae Ceaușescu a precizat:

„Sigur, vom discuta problema aceasta la Plenară și la Marea Adunare Națională și atunci vom face public cunoscut; nu dăm acum în presă, dar am vrut la Comitetul Politic Executiv să discut acest lucru”.

Prin urmare, înregistrarea avea să rămână pentru posteritate în regimul rezervat documentelor „strict secrete”.

Când echipa noastră a revenit la Televiziune am văzut înregistrarea. Am rămas, cum era firesc, nedumerit. Ce anume îl putea determina pe Nicolae Ceaușescu să nu comunice în acea zi o victorie pe care o considera istorică? Răspunsul l-am primit peste o săptămână. Dar să nu anticipez. Atunci, am gândit astfel: n-a rezistat ispitei de a comunica „marea veste”, ca o descătușare. Însă, după primele fraze, și-a dat seama că nu trebuie, în niciun chip, să „fușerească” (scuze pentru limbajul neacademic la care făceam apel deseori în relațiile colegiale, de serviciu). Un asemenea eveniment se cerea marcat – în viziunea liderului suprem – într-o manieră cu totul și cu totul deosebită. Intervalul care ne despărțea de data convocării Plenarei CC al PCR părea să fie suficient pentru pregătiri grandioase.

Câtă vreme „cugetam” pe tema deciziei luate de N.C. de a amâna comunicarea publică a informației despre achitarea, în avans, a datoriei externe, conducerea RTV fusese avertizată de la Cancelaria CC al PCR și de la Conducerea Securității să-i „prelucreze de urgență” pe toți cei din echipa care filmase și pe celelalte persoane, inclusiv pe mine, că „în cazul în care divulgam ceva despre ceea ce spusese N.C.” ne așteptau cele mai drastice sancțiuni, nu numai pe „linie profesională”. N-am comentat amenințarea. Până la ridicarea consemnului (embargoului) am tăcut mâlc.

LA NOI, CA NICĂIERI ÎN LUME. Ce s-a întâmplat mai departe în ședința CPEx din 31 martie 1989? Nicolae Ceaușescu a dorit să comenteze astfel primul punct pe ordinea de zi (propuneri orientative de plan până în 1990 și cincinalul 1991-1995):

„Este mai bine să discuți când nu mai ai datorii decât să discuți că a crescut datoria, cum fac unii”.

Era încă o aluzie (pe care o dorea deosebit de subtilă) la situația altor țări „socialiste”, în special a Poloniei și a Ungariei, înglodate în datorii imposibil de achitat la ratele scadente, nicidecum în avans. De altfel, Clubul de la Paris, instituit pentru gestionarea împrumuturilor acordate mai ales țărilor din estul Europei, precum și celor din zonele subdezvoltate și în curs de dezvoltare de pe continentele african, sud-american și asiatic, luase în discuție posibilitatea reducerii globale a datoriilor Poloniei și Ungariei din considerente de ordin politic, adică în scopul stimulării proceselor care aveau drept țintă prăbușirea definitivă a regimurilor lor „socialiste”. Acolo, se declanșaseră, cum este obligatoriu să ne reamintim, ample procese de reformă în vederea tranziției spre economia de piață. Nicolae Ceaușescu privea cu o mare și nedisimulată îngrijorare aceste „derapaje” de la „calea socialistă de dezvoltare” și a dat indicații exprese să se combată „fără cruțare” deviaționismul de „dreapta” din interiorul „sistemului socialist mondial”.

Cum se va vedea, „propunerile” înscrise pe ordinea de zi a ședinței CPEx nu vizau, sub nicio formă, schimbări de politică economică și socială; cât despre posibile reforme, fie ele și numai simbolice, nici nu-i trecea prin minte, în niciun chip, să inițieze. Dimpotrivă, intenționa „să strângă și mai tare șurubul”, să accentueze caracterul hipercentralizat al economiei, să restrângă, mai sever, drepturile cetățenești, să impună „un mod de viață” specific regimurilor „de cazarmă”. Oricum, nu avea de gând nici măcar să aloce un volum mai mare din valoarea adăugată, la scara întregii țări, pentru ameliorarea condițiilor de trai.

Punea accentul pe amplificarea investițiilor, prevăzute pentru crearea fondurilor fixe de 1.100-1.200 miliarde de lei. Silviu Curticeanu a precizat că nivelul preconizat se situa între 1.500 și 2.000 de miliarde de lei. Radu Bălan a adăugat: „1.500 sunt fond de inventar și 2.000 fonduri rămase”.

Elena Ceaușescu îngâna, ca de obicei, cele zise de N.C. Iată și momentul în care, după ce s-a discutat exclusiv despre producție, s-a „strecurat” câte ceva și despre condițiile de trai. Este interesant de urmărit „cursul” intervențiilor, deoarece, în caz contrar, nu se poate interpreta corect ceea ce reprezenta „linia strategică genială”.

„Tov. Elena Ceaușescu: Noi trebuie să lucrăm acum pe materiale. Cifrele sunt orientative. Acum trebuie lucrat cu fiecare ramură în parte.

Tov. Nicolae Ceaușescu: După Plenară (avea în vedere Plenara CC al PCR, convocată, în urma unor discuții contradictorii cu E.C., pentru 12 aprilie 1989 – T.B.), toate Consiliile dezvoltării să lucreze, așa cum am făcut în fiecare an. Totuși, trebuie să dăm o anumită orientare.

Tov. Elena Ceaușescu: Trebuie să concretizăm, să perfecționăm activitatea!

Tov. Nicolae Ceaușescu: Am prezentat aici aceste propuneri. Vom face, de regulă, calculele la retribuția brută și impozitul pe care îl plătim, însă, ca să se cunoască făcând comparațiile.

Tov. Elena Ceaușescu: În toată lumea, salariul brut se compune din impozit și toate celelalte adaosuri.

Tov. Nicolae Ceaușescu: În țările occidentale, impozitul și diferite taxe la salariu reprezintă până la 40%. În Suedia, acestea reprezintă 60% din salariu și chiar mai mult. Acestea sunt taxe și diferite adaosuri. Am înscris aici și o anumită creștere a prețurilor, ca să avem totuși o rezervă, dar poate aducem ceva îmbunătățiri, să avem în total pe tot cincinalul cu 2%-3%…”.

Când specialiștii au trecut la așa-numita operațiune de fundamentare a obiectivelor planului cincinal 1991-1995, s-au aflat în situația de a nu găsi argumente valabile pentru susținerea cifrelor aferente. Anticipând puțin, se impune a consemna că planificatorii din CSP au renunțat, în cele din urmă, la un asemenea demers, întrucât Cuplul prezidențial nu era dispus să diminueze cu nimic „cifrele orientative de plan”, care fuseseră avansate chiar la ședința CPEx din 31 martie 1989. Mărturie stă – și în acest caz – stenograma aflată în arhiva Cancelariei CC al PCR:

„Tov. Nicolae Ceaușescu: Noi, cu locuințele, până în ’95, vom asigura rezolvarea completă a problemei locuințelor, asigurând o cameră de persoană. Avem construite, față de ’65, peste 3 milioane de apartamente, ceea ce înseamnă 3 persoane într-un apartament. Aproape toată lumea va avea locuințe în orașe, dar și la sate țăranii și-au construit locuințe și vom mai construi și noi.

Tov. Elena Ceaușescu: Noi trebuie să rezolvăm pentru toate comunele problema aceasta.

Tov. Nicolae Ceaușescu: În orașe, practic, aproape toată lumea va sta în case noi, în timp ce în țările capitaliste – și astăzi am citit un articol că cresc familiile fără locuințe, dar practic în toate țările! Chiar acum, un studiu din SUA arată că au redus de la 39 de miliarde la 9 miliarde de dolari, în perioada aceasta, fondul pentru locuințe. Spun ei acum acest lucru! Pe toată această perioadă! La noi cresc cheltuielile sociale, în timp ce în toate țările s-au redus aceste cheltuieli: prevedem o creștere a numărului de personal muncitor, în timp ce unii spun că trebuie să crească șomajul”.

Toate aceste idei aveau să fie comunicate presei, inclusiv RTV, în vederea alcătuirii unor „planuri tematice” pentru a se „proba”, încă și încă o dată, superioritatea „gândirii liderului suprem” față de cea a omologilor din celelalte țări „socialiste”, față de situația din Occident. N.C. a continuat: „Ați citit articolul din ziarul austriac al Partidului Comunist?”.

Întrucât cei prezenți, ca la comandă, au dat din cap în semn de „luare la cunoștință”, N.C. n-a mai considerat necesar să facă apel la „autoritatea” modestului ziar comunist apărut în înfloritoarea țară capitalistă din centrul Europei.