1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Prea multe certitudini și prea puține rezultate

Odată cu apariția pe scena politică mondială a lui Mihail Gorbaciov, steaua liderului român a pălit definitiv

PUNCT ȘI DE LA CAPĂT. Niciodată Nicolae Ceaușescu nu s-a împăcat cu ideea că liderii lumii l-au lăsat din brațe. Explicația se găsea, zi de zi, în presa mondială. Cât timp apărea drept „rebel” în rândurile celor care alcătuiau „sistemul mondial socialist”, fusese curtat cu asiduitate. Odată cu apariția pe scena politică mondială a lui Mihail Gorbaciov, steaua liderului român a pălit definitiv. Nicio personalitate occidentală nu mai venise în România de ceva vreme, iar din țările „socialiste” oaspeții erau, de regulă, demnitari de rang inferior. Excepție a făcut ministrul de Externe chinez, Qian Qichen, aflat într-un turneu est-european.

Am mai remarcat că, în condițiile date, N.C. a acordat o atenție exagerată Conferinței internaționale de la Paris privind interzicerea armelor chimice. În primul rând, n-a vrut să se alinieze pozițiilor URSS și ale altor țări „socialiste”. În al doilea rând, a solicitat insistent trecerea treptată la interzicerea armelor nucleare. În al treilea rând, a combătut deschis tendințele de soluționare a marilor probleme internaționale doar prin acțiunile SUA și URSS.

Noi, cei de la Televiziune, am primit „indicații” să redăm, pe larg, discursul rostit la Conferință de ministrul de Externe, Ioan Totu. Ni s-a atras, însă, atenția să nu prezentăm mai mult de 10-15 secunde cu imaginea lui Ioan Totu vorbind de la tribuna reuniunii. În general, activitățile demnitarilor, inclusiv ale membrilor Guvernului, nu erau prezentate la RTV. Se instituise un regim strict de interzicere a filmărilor cu acești demnitari. Era urmarea scandalului iscat de difuzarea unui filmuleț de la convorbirile lui Ștefan Andrei cu vicecancelarul și ministrul de Externe al RFG, Hans Dietrich Genscher.

În aprilie 2005, am avut surpriza să citesc, în memoriile lui Ștefan Andrei, publicate în „Flacăra lui Adrian Păunescu” (memoriile conțin numeroase date și fapte inedite, interesante, dar se constituie într-o susținere aproape necondiționată a politicii externe a lui Nicolae Ceaușescu, politică pe care, direct și indirect, o contesta în mai multe rânduri chiar autorul) câteva detalii privind scandalul din 10 august 1983.

„În legătură cu vizita lui Genscher, aș vrea să descriu o întâmplare cu o consecință mizerabilă. După ce l-am salutat pe aeroportul Mihail Kogălniceanu, eu l-am condus pe Genscher la vila rezervată în stațiunea Neptun. Odată sosiți la vilă, Genscher și-a lăsat soția să se îngrijească de despachetarea bagajelor și, luându-mă de braț, m-a condus pe terasa vilei și ne-am așezat amândoi în jurul unei mese. Venind cu un avion guvernamental special, Genscher a fost însoțit de numeroși ziariști, de trimiși ai mai multor posturi de radio și televiziune. Reprezentanții mass-media din RFG ne-au filmat pe când noi stăteam la masa de pe terasă. Nu știu cum s-a întâmplat, dar seara, la buletinul de știri al Televiziunii române, s-a prezentat și o imagine în care eu eram pe scaun, în jurul mesei de pe terasă, împreună cu Genscher. (Operatorul TVR Sergiu Stejar a fost convocat, direct și personal, să filmeze convorbirea – T.B.)

Ca unul dintre membrii permanenți ai patrulaterului de șeptic Nicolae și Elena Ceaușescu, Ion Pățan, Emil Bobu a venit la vila de la Neptun a familiei Ceaușescu și a urmărit, împreună cu Elena Ceaușescu, buletinul de știri al TVR și, văzând scena amintită pe terasă, a comentat că eu îmi permit să procedez așa cum face tovarășul președinte când primește oaspeți de peste hotare. Ce-a urmat? A doua zi, Elena Ceaușescu a făcut anchetă, i-a certat pe directorul general-adjunct al Agerpres, Neagu Udroiu, șeful grupului de presă care se găsea vara cu Nicolae Ceaușescu la Neptun, pe președintele Televiziunii, pe secretarul CC al PCR, Petru Enache, pentru transmisia imaginii cu mine și cu Genscher. După acest incident, la inițiativa Elenei Ceaușescu, cu consimțământul reprobabil (ca și în atâtea alte cazuri) al lui Nicolae Ceaușescu, s-a hotărât ca, în viitor, să nu mai fie marcate separat în mass-media vizitele în țara noastră ale diferiților miniștri de Externe străini, totul să se reducă la difuzarea unui comunicat pentru presă, radio și televiziune doar la încheierea vizitei oaspetelui, când ministrul de Externe străin era primit de Nicolae Ceaușescu, iar eu participasem la acea primire”.

De fapt, s-au interzis toate filmările la convorbirile miniștrilor români cu omologii lor din străinătate. Firește, nu existau restricții când era vorba despre Cuplul prezidențial, dar cu grijă maximă ca fiecare fotogramă să le fie cât mai favorabilă din toate punctele de vedere.

Chiar în acele zile, din cauza unei fotografii „necorespunzătoare” cu familia prezidențială, s-a oprit tipărirea „Scânteii tineretului” și s-a reluat procedeul tipografic după înlocuirea pozei cu pricina.

Iată raportul ofițerului de Securitate, Dosan Ion, pe această temă:

„În timpul permanenței efectuate la Casa Scânteii în noaptea de 6 ianuarie 1989 s-au întâmplat următoarele:

În jurul orelor 24:00, am fost informat de sursa noastră «Stan» că în timpul probelor de reglaj a rotativelor de ziare, a constatat că la gazeta Scânteia Tineretului, datorită unor erori de paginație, sunt alterate fotografiile oficiale de pe pagina 1, iar pe pagina a VI-a apare numele unei înalte personalități politice din țara noastră într-un chenar negru, aspecte care ar putea da naștere la interpretări politice negative.

În urma verificării datelor, a fost informată conducerea secției gazete, care a dispus oprirea tiparului și conducerea redacției, căreia i s-a solicitat îndepărtarea greșelilor respective. În urma insistențelor noastre, redactorul-șef a dispus repaginarea și înlocuirea clișeului respectiv cu altul corespunzător, astfel încât, în final, ziarul Scânteia tineretului a fost difuzat în condiții grafice bune. Pentru recuperarea întârzierii a fost pusă în funcțiune o mașină rotativă de imprimare suplimentar”.

Revenind la Conferința de la Paris, rețin că, în ultima zi a lucrărilor, s-a adoptat o Declarație în 6 puncte. Discuțiile din Comitetul special creat pentru elaborarea textului au reconfirmat  deosebirile de vederi în ceea ce privește obiectivele reuniunii. Declarația a reafirmat necesitatea interzicerii armelor chimice, așa cum fusese stabilit prin Protocolul din 1925, și a chemat toate țările să adere la acest document. Totodată, a relevat oportunitatea încheierii unei noi convenții în domeniu, atotcuprinzătoare și verificabilă. Imediat, s-a dat publicității „Declarația Guvernului Republicii Socialiste România, în legătură cu adoptarea documentului final al Conferinței de la Paris”, în care se susținea necesitatea unei acțiuni ferme pentru interzicerea producerii, depozitării și folosirii armelor chimice și se reafirma fidelitatea față de prevederile Protocolului din 1925. În același timp,  România considera că orice hotărâre privind interzicerea armelor chimice trebuie să fie parte componentă a unui ansamblu de măsuri care să vizeze interzicerea, producerea, depozitarea și folosirea oricăror arme de distrugere în masă și, în primul rând, a armelor nucleare. România avea în vedere eliminarea armelor nucleare, chimice și convenționale, condiție menită să asigure o securitate egală pentru toate statele.

Evident, nu erau singurele poziții nerealiste exprimate de reprezentanți ai României în diverse foruri internaționale. În loc să-ți câștige aliați prin propuneri consonante cu interesele altor state, diplomația românească se izola tot mai mult pe plan mondial. Nici măcar nu se reluau contactele cu țările în curs de dezvoltare în vederea armonizării unor poziții. Se dorea ca politica externă românească (de fapt, cea promovată de N.C.) să fie un unicat.

Cu o consecvență demnă de cauze mai bune, se persevera și în materie de politică internă în spiritul nesocotirii unor date esențiale ale realităților.