1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Telegrame care concurau romanele epistolare

5 – 11 februarie

MESAJE PESTE TIMP ȘI SPAȚII. În seara zilei de 9 februarie 1989 am difuzat două telegrame de peste hotare, adresate lui Nicolae Ceaușescu. Prima era a lui M. Gorbaciov care mulțumea pentru mesajul primit în legătură cu seismul catastrofal produs, cu câteva zile în urmă, în RSS Armenia. Pe a doua o redau integral:

„Domnului Nicolae Ceaușescu, președintele Republicii Socialiste România

Stimate domnule președinte,

Mesajul dumneavoastră cu ocazia instalării mele a fost apreciat profund. În următorii patru ani voi face toate eforturile pentru a promova cauza păcii și libertății și pentru a face ca lumea să devină mai sigură pentru toți.

GEORGE BUSH”.

Comentariile privind această telegramă ar trebui să fie, într-o formă concisă, de zece ori mai lungi decât textul reprodus înainte. În context, reamintesc că, la 20 ianuarie 1989, avusese loc tradiționala solemnitate a preluării Președinției SUA, de către cel ales în noiembrie din anul precedent. Zeci de televiziuni din întreaga lume au transmis în direct toată ceremonia. Noi, cei de la TVR am primit indicația să dăm o știre scurtă difuzată de AGERPRES, pe fondul unor imagini care să nu depășească un minut. Telegrama trimisă de Nicolae Ceaușescu la care se referea George Bush punea accentul pe dorința României de a dezvolta relațiile cu SUA. Observăm că noul președinte nu s-a referit la aceste relații. Apoi, vorbind despre „cauza păcii” o lega semnificativ de „libertate”, ceea ce era o aluzie „fină” la situația drepturilor omului în România. De aceea, reamintesc ceva care privește o temă mult mai amplă și mai complicată.

Interdicția din perioada antedecembristă de a vorbi în presă despre anumite persoane, personalități, unele chiar de anvergură istorică, s-a metamorfozat după decembrie 1989, într-o formulă asemănătoare, uneori mai brutală, alteori mai subtilă. Astfel, anumite cercuri, până la nivel de guvernanți și de partide, ca și în cazuri individuale, au reacționat și reacționează cu o agresivitate ieșită din comun până și în pozițiile oneste de evaluare sau reevaluare a unor asemenea figuri care, într-o perioadă ori alta, de pe „baricade” impuse de vremuri, au influențat cursul unor evenimente mai mult ori mai puțin importante pentru destinele țării și al oamenilor ei.

Am vorbit – și până acum – despre astfel de persoane și nimic nu mă va împiedica să o fac în continuare, în acest serial sau în alte scrieri ale mele. Am ținut neapărat să spun toate acestea și ca prefață la alte mesaje ale lui George Bush.

Într-o înregistrare ambientală a Securității, Gheorghe Apostol (fost colaborator foarte apropiat de Gh. Gheorghiu-Dej, debarcat din înaltele funcții pe care le-a deținut în partid și în stat, trimis ambasador departe, în America Latină, apoi rechemat la București și Silviu Brucan (reîntors din vizitele lui din Occident și URSS), înregistrare aflată în arhivele CNSAS se găsește și următorul fragment:

„B.S. (așa era numit Silviu Brucan – T.B.). Eu am făcut un raport de activitate care interesează Ministerul de Externe. L-am trimis lui Ioan Totu (ministrul de externe – T.B.). Acolo am scris și despre vizita mea la Moscova, despre vizitele la institutele de acolo și despre faptul că m-am întâlnit cu câțiva prieteni buni din diplomație și din lumea medicală. La raport am anexat și o scrisoare. Dintre persoanele care s-au interesat iarna trecută despre situația mea am ales-o pe una singură care mi-a scris și care a fost alături de mine. Scrisoarea este semnată de George Bush. (Râd amândoi). Îl cunoașteți? (Ironic). Adică unii dintre prietenii mei, profesori în străinătate, s-au adresat printr-o scrisoare lui Bush.

A.G. (așa cum era denumit Gheorghe Apostol – T.B.) – Da?

S.B. – Da. După aceea, Bush mi-a scris mie. În scrisoarea lor, profesorii spuneau: «Silviu Brucan ese cel care a dat un interviu unui ziarist în legătură cu grevele muncitorilor de la Brașov (la 15 noiembrie 1987 – T.B.). După aceea, profesorul Brucan a fost pus sub strictă supraveghere a autorităților române și nu i s-a permis să intre în contact cu diplomații americani acreditați la București. În ultima vreme, însă, suntem informați că profesorului Brucan i se permite deplasarea prin București. Noi suntem îngrijorați de situația lui și vrem să facem totul pentru reabilitarea lui». După ce eu i-am anunțat că mi-a scris Bush, ei au scris din nou spunându-i: «Vă mulțumim pentru scrisoarea în care ați exprimat grija față de profesorul Brucan din România».

A.G. – Foarte bine!

S.B. – Lui Totu i-am trimis copia scrisorii.

A.G. – Treabă bună.

S.B. – O să văd ce vor zice.

A.G. – Astă noapte am pândit să vină apă caldă. N-am făcut baie de vreo trei săptămâni.

S.B. – Și a venit?

A.G.- A venit abia la ora 6. Nici regimul de la Doftana nu era așa. La Doftana făceam baie la două săptămâni. Ne scoteau și făceam duș cu apă caldă.

S.N. – Vecinul meu este Giosan.

A.G. – El are căldură?

S.B. – Are cât am și eu. Nu poate să aibă altfel.

A.G. – Da, da.

S.B. – El vine cam beat.

A.G. – Ce să-i faci? Să trăiești o viață întreagă și una să gândești și alta să trâmbițezi”.

Am redat și continuarea discuției despre scrisoarea lui Bush, cu unele referiri la viața cotidiană din București, așa ca „o pată de culoare” în peisajul pe care îl descriu în acest serial.

Revenind la mesajul lui Bush, reproduc alte fragmente din documentele Securității.

„Din controlul discuțiilor purtate de Brucan Silviu cu soția sa (evident, era instalată în casa lor o „fabrică de ascultare” – T.B.) așa a rezultat că aceasta este îngrijorată de faptul că după întoarcerea în țară, el va continua să desfășoare acțiuni care le-ar aduce neplăceri, atrăgându-i atenția în mod repetat să fie prudent.

Brucan Silviu a căutat să o liniștească, spunându-i că, deocamdată, este «în repaus».

Nefiind convinsă de asigurările primite, aceasta i-a confirmat ginerelui ei că Brucan Silviu deține o scrisoare adresată de George Bush cetățeanului american de origine română, Bogdan Radu, în care menționa că se ocupă personal de cazul lui Brucan Silviu (…)

La orele 7,42 (în altă zi – T.B.), a fost apelat de la New York de sociologul american de origine română Bogdan Radu, cunoscut ca agent. La început, Brucan Silviu i-a comunicat acestuia că la Moscova a reușit să convingă o editură pentru a-i publica în limba rusă Dialectica politicii internaționale pe care a scris-o în perioada când se afla în SUA. În continuare, i-a cerut lui Bogdan Radu să acționeze pe lângă editorul amrican ca la apariția cărții respective în SUA să se facă menționarea că autorul are dreptul să o publice în URSS și R.S. România”.

Nu are sens să discut despre practica Securității de a atribui fiecărui disident/opozant calificativul de „agent străin”, dar consider obligatoriu să spun câteva cuvinte despre Radu Bogdan. A plecat în SUA pe cale legală, în 1974, acolo a predat la prestigioase universități și și-a susținut doctoratul la celebra „Stanford University”, remarcându-se prin lucrări devenite clasice în domeniul filosofiei științei și minții. A revenit în România. Predă disciplina în care s-a afirmat pe plan mondial și la Universitatea București.