1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Ștergerea prafului de pe amintiri

19 – 24 februarie

VIII ȘI MORȚII. Chiar în momentul în care scriu episodul de față mi-a telefonat fiul bunului meu coleg de la TVR, Ilie Mircescu pentru a mă anunța că tatăl lui a decedat. Cititorul își poate imagina cât de puternic m-a lovit această veste.

Cum se întâmplă în asemenea clipe, mi-au trecut prin minte, cu o viteză cosmică, multe situații în care m-am aflat împreună cu colegul și prietenul dispărut atât de brusc, de nemilos. Vorbeam cu el la telefon de sărbători și ne-am promis că ne vom întâlni încă în ianuarie 2024. Noi, colegii, îi spuneam Moromete, nu numai pentru că îl chema Ilie și era din Teleorman, aproape de satul lui Marin Preda, ci și pentru că semăna la vorbă, la fire, cu celebrul personaj din nu mai puțin celebrul roman.

Ilie se specializase în tratarea temelor care priveau agricultura. Am făcut tot felul de legături în timp și spațiu și, astfel, în aceste zile din februarie 2024, mi-am reamintit că, în aceeași lună din   1989 (perioada care face obiectul acestui episod) se declanșase o amplă campanie de presă prilejuită de împlinirea a 40 de ani de la declanșarea colectivizării (N. Ceaușescu decisese să i se spună „cooperativizare”, adică să scape de cuvântul „colectivă”, derivat din noțiunea de „colhoz”, tradusă din limba rusă).

După mai bine de o jumătate de an, de când fusesem angajat la Radiodifuziunea Română, șefii mi-au încredințat prima misiune „pe teren”: să relatez din comuna Turia de lângă Tg. Secuiesc despre înființarea uneia dintre primele cinci gospodării agricole colective (GAC) din România. La festivitate participa Vasile Luca, cel de-al treilea lider (al PMR, în ordine ierarhică, după Gh. Gheorghiu-Dej și Ana Pauker). Cuvântările erau rostite în limba maghiară. Am înțeles, însă, ce spuneau oratorii, cu ajutorul unui coleg de la ziarul regional care apărea la Tg. Mureș, pe atunci municipiul de reședință al așa-numitei Regiuni Autonome Maghiare. A fost „traducătorul” meu.

Peste un sfert de secol am revenit la Turia. Nu mai recunoșteam comuna sub diverse aspecte, de la hambarele pline cu produse și grajdurile moderne până la înfățișarea majorității caselor de pe ulițele asfaltate. Aici nu era strop de propagandă. Progresele erau mai mult decât evidente. Recurg la asemenea precizări și detalieri, deoarece desfășurarea procesului de „transformare socialistă a agriculturii”, cum s-a mai numit la vremea respectivă, nu poate fi evaluată (ca, de altfel, orice fenomen economico-social) numai în alb sau numai în negru. Dar, despre colectivizare voi mai vorbi atunci când va fi cazul în legătură, mai ales, cu modul în care mass-media a prezentat cea de-a 40-a aniversare a momentului declanșării „operei de transformare socialistă a agriculturii”.

Când, în 1962, procesul colectivizării a fost declarat oficial drept „încheiat” s-a instituit o medalie specială, iar printre cei decorați s-au numărat aproximativ 20 de oameni care lucrau la Uzina „Semănătoarea”. Decidenții au considerat că merit și eu medalia, dat fiind rolul gazetei de uzină „la promovarea producției de mașini agricole, a tehnicilor și tehnologiilor avansate”. Și despre acest subiect va fi obligatoriu să mai povestesc într-un alt episod.

În acei ani lucra la Televiziune și un foarte tânăr reporter care se pricepea să filmeze ca un adevărat profesionist. Se numea Ilie Mircescu. El a realizat mai multe reportaje la „Semănătoarea” și, astfel, a venit în contact cu mine (cel de la Gazeta de uzină), în special cu scopul de a-i „vinde ponturi jurnalistice”.

Ne-am reîntâlnit peste un deceniu la Televiziune, colegi în Redacția de actualități. Am colaborat foarte bine vreme de două decenii. După această scurtă punere în temă, să revin la februarie 1989.

Ni s-a cerut și nouă, celor de la Actualități să formulăm propuneri pentru Planul unic al RTV pentru marcarea celor 40 de ani de la declanșarea colectivizării. Ilie Mircescu a venit la mine și mi-a făcut un expozeu cuprinzător despre satul românesc în acel an aniversar. Te apucai cu mâinile de cap. Mi-a sugerat să ne referim la faptul că în Telejurnale se includeau „exclusiv informații de actualitate (despre lucrările agricole de sezon) ca expresie a propagandei adaptate de realități”. Avea perfectă dreptate. Am încropit amândoi un text în care argumentam că subiectele specifice Telejurnalelor, prin durata lor scurtă, nu pot să redea întreaga lor complexitate, „istoricele realizări ale agriculturii socialiste românești în ultimii 40 de ani”. Urma, deci, să ne limităm la prezentarea modului în care se pregătea și urma să se desfășoare campania agricolă de primăvară, omagiind, astfel, aniversarea, prin faptele de muncă și roadele acestora.