Liderii europeni au căzut de acord ca Ursula von der Leyen să primească un nou mandat de preşedintă a Comisiei Europene

1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Rațiunea principiilor constă în nerespectarea lor

3 – 9 iunie

MINGEA LA FILEU. Ziarele apărute sâmbătă, 3 iunie 1989, au publicat Comunicatul referitor la ședința CPEx din ziua precedentă și textul integral al cuvântării lui Nicolae Ceaușescu (text „periat” de Constantin Mitea și Neagu Udroiu, așa cum am constatat când l-am comparat cu înregistrarea noastră pe magnetoscop). Noi nu puteam să „stilizăm” înregistrarea, ci doar să „tăiem” ceea ce nu se putea modifica printr-o altă modalitate tehnică. În partea dreaptă a primei pagini a apărut începutul interviului acordat de N.C. cotidianului „Al Wahda News” din Emiratele Arabe Unite. Când se citeau întrebările ziaristului rezulta clar că acestea fuseseră convenite cu „partea română” în așa fel încât să i se ridice liderul suprem de la București „mingea la fileu” pentru a „dezvolta” aceleași și aceleași teme bătute și răz-bătute. Prin urmare, n-are rost să redau, fie și numai în sinteză, răspunsurile ample ale lui N.C.

În schimb, sunt convins că se impune continuarea relatării despre ședința CPEx din 2 iunie. Comunicatul a luat punct cu punct ordinea de zi cu scurte trimiteri la ceea ce s-a „dezbătut” și la ce s-a hotărât, totul „îmbrăcat” în formule edulcorate. De exemplu, din episodul precedent s-a văzut că au ieșit „scântei” în mai multe momente și cât de gravă era, pe fond, starea generală a economiei naționale. Din toate acestea, în comunicat s-a menționat:

 

Vorbitorii au raportat despre rezultatele obținute în primele cinci luni ale anului, despre acțiunile întreprinse pentru înfăptuirea planului pe luna în curs și întregul semestru.

Pornind de la rezultatele obținute și, îndeosebi, de la neajunsurile manifestate, Comitetul Politic Executiv a cerut conducerilor ministerelor, centralelor și unităților economice să ia măsuri ferme și să urmărească cu toată răspunderea modul cum se îndeplinesc prevederile de plan, să soluționeze operativ problemele de care depind realizarea nivelurilor de producție stabilite și recuperarea în cel mai scurt timp a restanțelor din lunile anterioare”.

 

Nu mai redau modul în care s-au prezentat, în Comunicat, „lucrările” referitoare la alte puncte de pe ordinea de zi, deoarece – cu excepția evaluării, pe un spațiu exagerat, a importanței și rezultatelor vizitei președintelui Mozambicului – s-a recurs la numeroase la formulări ultragenerale și deosebit de sintetice. Or, cel puțin la două puncte, așa cum rezultă din stenogramă, s-au emis aprecieri interesante. Voi reda câteva în episodul de față.

 

EVITAREA UNEI CATASTROFE ȘI ÎNCERCAREA DE A PREVENI ALTELE. În noaptea de 20/21 aprilie 1989 s-a declanșat, pe șantierul Centralei Nucleare Cernavodă, un incendiu puternic. Imediat, N.C. a ordonat o anchetă severă. La 2 iunie 1989, în ședința CPEx, primul-ministru Constantin Dăscălescu a prezentat un raport referitor la acest subiect:

 

Tov. Constantin Dăscălescu: Din cercetările efectuate de colectivul de anchetă, asupra cauzelor și împrejurărilor producerii incendiului din noaptea de 20/21 aprilie, într-o cameră de montaj de la Reactorul nr. 1 Cernavodă, rezultă că acesta a avut loc pe fondul unei grave lipse de răspundere, neglijență și indisciplină. Incendiul s-a datorat deteriorării izolației la un cablu de alimentare care a fost supraîncărcat. Nu s-au controlat toate locurile de muncă în vederea eliminării improvizațiilor la instalațiile electrice. Au fost utilizate în activitatea curentă materiale inflamabile, fără să se elaboreze instrucțiuni speciale. Nu au fost supravegheate instalațiile aflate continuu sub tensiune în camerele reactorului.

 

În continuare, s-a referit la sancțiunile propuse a fi date lui Eugen Rădulescu, ministrul Construcției de Mașini, Dumitru Constantin și Dumitru Alecu, adjuncți ai respectivului ministru, Emanuel Babici, directorul general al Centralei Industriale de Utilaj Energetic, precum și întregii conduceri a Antreprizei Nuclear-Montaj. A mai menționat că li s-a atras atenția prim-viceprim-ministrului Ion Dincă, și viceprim-ministrului Ion Radu în legătură cu răspunderea lor în privința situației de pe Șantierul Centralei Nuclear-Electrice de la Cernavodă.

Ion Dincă și Ion Radu și-au făcut o autocritică „la sânge”, asumându-și chiar și unele vinovății care nu aveau nicio legătură cu atribuțiile și activitatea lor. N.C. i-a ascultat fără să-i întrerupă, dar – la un moment dat – a întrebat:

 

Tov. Nicolae Ceaușescu: Președintele Comitetului pentru Energie Nucleară este aici?

Tov. Silviu Curticeanu: Este.

Tov. Cornel Mihulecea (președintele Comitetului pentru Energie Nucleară): Tovarășe secretar general, rog să îmi permiteți, că și eu mă fac vinovat pentru ceea ce s-a petrecut la Cernavodă.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Cum a fost posibil să se încalce normele elementare? Sigur, răspund cei care conduc, dar voi aveți răspunderea de control!

Tov. Cornel Mihulecea: Este vorba despre niște instalații la care lucrau montori, dar și eu mă fac vinovat de ce se întâmpla acolo pentru că aici trebuie să se aibă în vedere și protecția muncii.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Nu e vorba de nicio protecția muncii! Asta este problemă tehnică, de organizare, nu de protecția muncii!

Tov. Elena Ceaușescu: Ei răspund de protecția muncii.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Aici nu este vorba de protecția muncii, e vorba de apărarea avutului național, de a asigura executarea în condiții bune a instalației…

Tov. Constantin Dăscălescu: Tovarășe Ceaușescu, când am dezbătut în Biroul Executiv (al Guvernului – T.B.) am trecut în material, pentru că așa am discutat atunci, să se dezbată în Comitetul de Stat pentru Energia Nucleară; nu l-am sancționat pe el (Mihulecea – T.B.).

Tov. Nicolae Ceaușescu: Păi, de ce?

Tov. Constantin Dăscălescu: O să facem, neapărat se impune.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Păi, nu se poate. Că s-ar putea înțelege că nu are nicio răspundere.

Tov. Constantin Dăscălescu: Aveți dreptate, tovarășe Ceaușescu.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Și primul secretar (al Județenei PCR Constanța – T.B.), am pus un organizator de partid special acolo, nu pentru alte probleme, tocmai pentru problemele de ordine și disciplină” (și această „mărturisire” relevă ce însemna pentru N.C. „rolul conducător al partidului” în unitățile economico-sociale, adică rolul de vătaf – T.B.).

 

Primul-secretar al Comitetului Județean de Partid Constanța, Mihai Marina, n-a mai putut să rămână în postura de spectator și și-a pus, la rândul lui, cenușă în cap. Odată ritualul săvârșit până la capăt, N.C. i-a întrebat pe cei de față dacă sunt de acord cu măsurile propuse. Stenograma consemnează: „Toți tovarășii sunt de acord.

 

UN CAZ PARTICULAR SAU CUM SE FACE „DIN ȚÂNȚAR ARMĂRSAR”. La punctul 5 al ordinii de zi, Emil Bobu a prezentat o informare în legătură cu rezultatul cercetării abaterilor săvârșite de unele cadre din conducerea județului Vâlcea (temă enunțată când m-am referit la o ședință a Secretariatului CC al PCR).

 

Tov. Emil Bobu: Printr-o scrisoare adresată Comitetului Central al PCR s-a semnalat că tovarășa Pătru Venerica, prim-secretar al Comitetului județean de partid Vâlcea, a încălcat hotărârile de partid și legile țării, mutându-se, prin abuz, cu un grup de cinci familii favorite într-un bloc construit în zona centrală a municipiului Râmnicu Vâlcea, construit fără respectarea normativelor prevăzute în legea de sistematizare, cât și a celor privind atribuirea spațiilor de locuit.

Din controlul efectuat s-au confirmat în întregime cele semnalate. În 1988 s-a construit, pe baza unui proiect.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Nu asta e problema când s-a construit, dar nu e numai problema aceasta.

Tov. Emil Bobu: Nu este numai de construire, ci este vorba de încălcarea hotărârilor de partid și de stat de către primul secretar de la Comitetul județean de partid Vâlcea, care deși știa că o serie de cadre au fost trimise să muncească în alte județe, cum este în Mehedinți, primul vicepreședinte, i-a atribuit în același bloc apartament și, de asemenea, secretarului Comitetului orășenesc de partid de la Olăneștu, care nu avea ce căuta acolo.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Și alții, care sunt necorespunzători.

Tov. Emil Bobu: Și alții, alte cadre cu trecut necorespunzător și cu atitudine necorespunzătoare în muncă. Sunt foarte grave aceste lucruri pentru că sunt comentate în județ și în municipiul Rm. Vâlcea (deci, aceasta era durerea cea mai mare durere „gura lumii slobodă…” T.B.) și se propune ca să fie scoasă ca necorespunzătoare din munca de prim-secretar al Comitetului județean de partid, și, potrivit statutului partidului, un număr de doi ani să nu mai poată îndeplini funcții de conducere pe linie de partid și în organele de stat.

De asemenea, pentru celelalte cadre, că mai sunt care au încălcat aceste reguli și norme și legi, să fie dezbătute aceste abuzuri în Comitetul județean de partid și în organele de partid din care fac parte și conform statutului să se ia măsuri de sancționare.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Fiind prim secretar, Comitetul Politic trebuie să hotărască. Deoarece este în sală tovarășa Pătru, dacă are ceva de spus.

Tov. Pătru Venerica: Stimate tovarășe secretar general, Stimată tovarășă Elena Ceaușescu,

Vă rog respectuos să-mi permiteți ca în modul cel mai obiectiv și cu răspundere comunistă, să vă adresez rugămintea de a vă informa în legătură cu aceste aspecte care au fost prezentate aici în ședința Comitetului Politic Executiv.

Muncesc în această muncă de peste 30 de ani, sunt datoare și obligată față de partid pentru tot ceea ce a făcut pentru mine, în primul rând, de a mă pregăti, în al doilea rând, dumneavoastră m-ați învestit cu o muncă de răspundere, să merg într-un județ și să înfăptuiesc, în mod corespunzător, politica partidului nostru.

Îmi pare extraordinar de rău că mă aflu în această situație și că nu am venit în fața dumneavoastră să vă informez cu alte lucruri bune și vin acum să dau socoteală în legătură cu abaterile care au fost săvârșite în județul Vâlcea.

De când am fost în acest județ, lună de lună, am insistat, fapt care s-a și făcut, și an de an ca să înfăptuiesc împreună cu oamenii muncii, sarcinile de plan, lucru care l-am și realizat.

Vă rog să îmi fie iertată intervenția și, încă o dată, vă spun și vă informez pe dumneavoastră cu toată răspunderea și Comitetul Politic Executiv, construirea blocului a avut toate aprobările legale.

Tovarășe secretar general, mă fac vinovată că nu am urmărit ca în acest bloc să nu se înregistreze cheltuieli, am gândit, totuși, și rău am făcut, că am așteptat așa, că de investiții și de construcții în general mă ocup, pentru asigurarea bazei materiale, pentru ciment, pentru fier și pentru tot ceea ce este necesar, dar nu am realizat la vreme analiza fiecărui obiectiv în parte, să vedem dacă ne încadrăm în cheltueli și, în felul acesta, s-au înregistrat o serie de depășiri.

Sigur, de aici, acest bloc a fost construit vizavi de primul secretar de la muncipiu, dacă probabil venea și mă atenționa și-mi spunea, cel puțin mă informa, poate făceam altfel.

Recunosc că sunt vinovată și am tras toate învățămintele necesare și vă asigur că în activitatea mea, cât mai am de muncit, să nu se mai întâmple așa ceva. N-am fost atentă și n-am ținut cont de ceea ce dumneavoastră ați spus de nenumărate ori, în legătură cu mutarea familiilor, care trebuie să meargă, să se mute în altă parte, acolo unde lucrează. Pentru acest lucru mă fac vinovată, pentru că nu am avut grijă și pentru ceilalți care lucrează și care au lucrat în județul Vâlcea, am avut în vedere numai rezultatele muncii, fără să știu ce se ascunde în activitatea fiecăruia, fiind vorba de apucături și atitudini, că n-am urmărit și n-am făcut o selecție.

Vă rog să-mi permiteți încă o dată să vă asigur că am tras toate învățămintele necesare, încă o dată vă rog, tovarășe secretar general, să mă iertați că am ajuns, totuși, în această situație. Îmi pare foarte rău.

Mă angajez în fața dumneavoastră ca în continuare voi munci pentru înfăptuirea sarcinilor, în mod cinstit și în mod corect.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Noi am discutat ieri în Secretariat problema aceasta, însă, fiind vorba de prim-secretar am pus-o pentru aprobarea Comitetului Politic. E vorba de încălcarea legilor, dar și de crearea unui spirit în muncă de tolerare și de familiarism, de fapt cu totul neprincipial, că numai așa e posibil să se strângă toți și să se mute într-un asemenea bloc. Deci, e o problemă nu numai legată de construcție, e o problemă a actvității politice și a felului de înțelegere a problemelor și cred că toată lumea va trage învățăminte din acest caz.

Propun să aprobăm măsurile propuse de Secretariat. De acord?

Toți tovarășii sunt de acord.”

 

Am transcris integral stenograma referitoare la punctul 5 de pe ordinea de zi din dorința de a oferi cititorului o imagine completă, nealterată atât a fondului, cât și a formei în care s-a „discutat” o temă cu un posibil mare impact în rândurile populației. În Comunicatul privind ședința nu s-a intrat în detalii, ci s-a menționat doar, în formule consacrate, caracterul principial al atitudinilor față de abateri considerate grave din perspectiva conducerii partidului. Faptele încriminate nu îndreptățeau, însă, toată zarva din jurul lor, dar propagandistic dădeau „bine”. Și ce putea să conteze mai mult?

 

 

 


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *