1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Răscolirea amintirilor din anii adolescenței

12 – 18 februarie

PARADA INOVAȚIILOR DE FAȚADĂ. În zilele de odihnă activă, Nicolae Ceaușescu a citit și a aprobat cel puțin încă un plan de măsuri. De această dată, era vorba despre marcarea a 40 de ani de la înființarea Organizației Pionierilor din țara noastră. N-am găsit nimic neobișnuit în lungul text adresat liderului suprem de conducerea acestei organizații. Se repetau (e drept, cu o anumită specificitate) stereotipiile din documentele de acest tip la care am făcut trimitere în episoadele anterioare. Totuși, pentru susținerea acestei afirmații, prezint câteva mostre:

„Prin întreaga activitate politico-educativă ce se va desfășura în această perioadă, șoimii patriei, pionierii și școlarii, cadrele care îndrumă activitatea vor da expresia înaltului omagiu, dragostei fierbinți și recunoștinței nemărginite ale cele mai tinere generații a patriei față de tovarășul Nicolae Ceaușescu, secretarul general al Partidului Comunist Român, președintele Republici Socialiste România, prietenul și îndrumătorul cel mai apropiat al copiilor țării, cărora cu neasemuită grijă și atenție le asigură condiții minunate de viață, muncă și învățătură, de educare și formare multilaterală.

Totodată, se va da expresie dragostei și recunoștinței, stimei, profundului respect și alesei prețuiri ale tinerelor vlăstare față de tovarășa Elena Ceaușescu, membru al Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, prim-viceprim-ministru al Guvernului Republicii Socialiste România, președintele Consiliului Național al Științei și Învățământului, pentru prodigioasa activitate desfășurată în vederea elaborării și înfăptuirii programelor de dezvoltare a patriei, pentru contribuția hotărâtoare la dezvoltarea și înflorirea continuă a științei, învățământului, artei și culturii românești.

În toate detașamentele și unitățile de pionieri se vor desfășura acțiunile complexe de educație patriotică «Tot înainte» și «Patrie română – țară de eroi» întâlniri cu activiști de partid și de stat, muncitori fruntași, istorici, oameni de știință și cultură, veterani de război, care vor contribui la cunoașterea și prețuirea de copii a tradițiilor revoluționare de luptă și muncă ale poporului și partidului nostru, ale mișcării de tineret și copii din țara  noastră, a contribuției hotărâtoare a tovarășului Nicolae Ceaușescu în organizarea luptei revoluționare a tineretului român, în orientarea și îndrumarea activității organizațiilor de copii și tineret din patria noastră”.

Fiind vorba despre o aniversare „rotundă” mă simt obligat să recurg la o mai amplă retrospectivă istoric.

Nu o voi lua de la Adam și Eva. De pildă, voi reaminti ceva despre Străjeri și Străjerie. Toți cei care, în prezent (2024) au peste 89 de ani (mă număr printre ei) au fost, cel puțin un an, străjeri. Străjeria s-a înființat prin decizia Regelui Carol al II-lea (căruia i s-a atribuit titlul de „Primul străjer al țării”), în 1935, în vederea cuprinderii tuturor copiilor, adolescenților și tinerilor, în vârste de 7-18 ani (la băieți) și între 7-21 de ani (la fete), în diverse structuri instituționale.

Cu ocazia înființării Străjeriei s-a desființat Cercetășia existență, în țara noastră, încă din anul 1913. Reamintesc că eroina Ecaterina Teodoroiu a fost cercetașă înainte de înrolarea voluntară în Armată. Merită, desigur, o prezentare amplă a acestei organizații, însă rememorările de acum (2024) au ca scop doar să releve o anumită continuitate istorică în privința demersurilor de „înregimentare” a copiilor și tinerilor în entități subordonate Puterii (pe față sau după diverse „paravane”). Ilustrativă, în acest sens, este „Promisiunea cercetașului”, respectiv următorul text:

„Promit pe onoarea mea să fac tot ce este posibil pentru a servi patria mea România și credința mea, a ajuta aproapele meu în orice moment, a mă supune Legii cercetașului”.

Tocmai această lege (de fapt, 10 „porunci”) dezvăluia esența alinierii la un „crez” oficial căruia nu i se poate reproșa nimic. Iată-le, cu unele adnotări:

„Cercetașul își iubește patria sa, România și pe toți cei care trăiesc în ea (deci, inclusiv minoritățile naționale – T.B.).

Cercetașul este loial, își respectă cuvântul dat, nu minte, este curat în gând, în vorbă și în faptă (accentul pe „latura” etică este de reținut în mod cu totul special – T.B.).

Cercetașul este util și își ajută semenii în orice situație, este un prieten pentru toți și frate cu toți Cercetașii.

Cercetașul este econom și cumpătat, este îngăduitor cu alții și sever cu sine, își îngrijește corpul și duce o viață sănătoasă.

Cercetașul iubește și ocrotește natura și este bun cu animalele (aceste trei „trăsături” de caracter anticipau orientări educative preluate de Pionierii din România – T.B.).

Cercetașul își respectă și ascultă părinții, șefii și profesorii și este disciplinat în tot ceea ce face.

Cercetașul este credincios și respectă credința celorlalți.

Cercetașul este curajos și încrezător în puterile sale, vioi și plin de însuflețire.

Cercetașul iubește învățătura și, la rândul său, învață și pe alții.

Cercetașul se străduiește să facă, în fiecare zi, o faptă bună, oricât de neînsemnată ar părea ea” (din nou, se impune remarca potrivit căreia – cu excepția trimiterii la „credință” – totul se „potrivea” obligațiilor pionierești – T.B.).

Cu toate că se îmbrăcase în uniforma de cercetaș (fotografii de „epocă” ni-l înfățișează cu pantaloni scurți), Regele Carol al II-lea ajunsese la concluzia că organizația era insuficient controlată și că nu avea forța necesară pentru a contracara eficient acțiunile Gărzii de Fier în rândurile copiilor și tinerilor.

Nemulțumit că „Straja Țării” nu îndeplinea, nici ea, integral, obiectivele stabilite în 1935, odată cu instaurarea regimului de dictatură personală în 1938, Monarhul a decis să-și subordoneze direct și total această organizație, statornicind reguli (inclusiv cu ajutorul legislației) în stil autoritar după „modelul” din Germania și Italia. Iată și „crezul” afirmat și reafirmat de străjeri în toate împrejurările.

„Credință și muncă pentru Țară și Rege.

1. Cred în Dumnezeu și în Biserica străbunilor mei;
2. Cred în Regele Țării, Marele nostru Străjer, cârmitorul destinelor Poporului Român;
3. Cred în muncă și jertfă – închinându-mi întreaga mea ființă pentru ridicarea și propășirea Patriei;
4. Cred în Straja Țării – chezășia unității Neamului, Hotarelor și Sufletului Românesc”.

În tragicul an 1940, când au avut loc cunoscutele rapturi teritoriale, în urma cărora Carol al II-lea a abdicat, noul conducător al țării, generalul Ion Antonescu a desființat toate organizațiile „carliste”, deci, și Străjeria.