1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Povara adevărurilor incomode

5 – 11 februarie

FRAȚII DISPĂRUSERĂ ÎN NEANT, IAR BRÂNZA SE CUMPĂRA CU TOT MAI MULȚI BANI. Mai toată lumea înțelege mesajul zicalei „Frate, frate, dar brânza-i pe bani”. Dar ce legătură are aceasta cu „oile noastre”? Ani în șir, s-a încercat inocularea ideii că „între țările socialiste sunt exclusiv relații frățești”. Iată, însă, că în a doua parte a anilor ’80 din secolul trecut a dispărut din România sintagma „țările frățești” atunci când se făcea trimitere la entitățile statale componente ale „sistemului mondial socialist”, cu atât mai abitir când venea vorba despre relațiile româno-sovietice. Tema era „fierbinte” mai ales la începutul anului 1989. Poate că mai potrivită ar fi formula „foarte fierbinte”. În acest context, reamintesc că Planul de aniversări aprobat la cel mai înalt nivel pentru intervalul ianuarie-decembrie 1989 prevedea marcarea împlinirii a 41 de ani de la încheierea primului „Tratat de prietenie, colaborare și asistență mutuală dintre România și URSS”. Faptul că nu era o aniversare „rotundă” atesta un interes special. Firesc ar fi fost ca această aniversare să treacă neobservată, mai ales, în conjunctura dată.

E adevărat, nu i s-a dat o amploare deosebită, dar însuși faptul că la București și Moscova s-au desfășurat simultan (după principiul reciprocității) adunări festive (subliniez „festive”) și alte manifestări spune câte ceva despre încercările de „încălzire” a relațiilor bilaterale prin folosirea oricărui prilej, îndeosebi când era vorba despre aniversări. Tot în siajul evocărilor referitoare la „cititul printre rânduri” este de semnalat semnificația unor gesturi, de la dimensiunile relatărilor în presă până la aspecte care vizau conținutul.

Prin urmare, în ambele capitale au avut loc adunări festive. Celei de la București i s-a rezervat în presă un spațiu de patru ori mai mare comparativ cu cea de la Moscova. În legătură cu manifestarea din capitala noastră s-a informat, pe larg, despre ceea ce s-a spus în alocuțiunea principală și despre cine a rostit-o. Informația de la Moscova s-a rezumat la simpla menționare a faptului că s-a evidențiat semnificația evenimentului aniversat. Atât. Precizez că ambele relatări au aparținut AGERPRES.

În cele două coloane de ziar în care s-a prezentat alocuțiunea de la București s-au formulat doar aprecieri generale despre evoluția relațiilor româno-sovietice, de-a lungul a peste patru decenii, fără nicio referire la conținutul Tratatului, la cine l-a semnat, la asistență. Mai mult s-a vorbit despre prezent (anul 1989) „ca urmare a convorbirilor și înțelegerilor la nivel înalt dintre tovarășul Nicolae Ceaușescu și tovarășul Mihail Gorbaciov”. Numai această frază standard se regăsea în informația de la Moscova. Despre adunarea de la noi s-a spus că a vorbit Valeriu Momanu, adjunct al ministrului industriei chimice și petrochimice (Valeriu Momanu a fost, apoi, senator în legislatura 1990-1994) reprezentare care indica o linie mediană a importanței acordate evenimentului. Faptul că informația de la Moscova nu indica vorbitorul principal lăsa să se înțeleagă că acel nivel de reprezentare fusese net inferior celui de la București. Până la urmă, elementul comun al celor două relatări se limita la evocarea convorbirilor și înțelegerile liderilor român și sovietic.

„Mărunțirea”, în acest episod, a modului de organizare și de desfășurare a respectivelor manifestări se dorește a fi, deopotrivă, un exercițiu gazetăresc și o expresie a dorinței de a nu eluda teme dificile, mai ales, acelea care pot să explice și să situeze în cadrele adevărului istoric evenimente controversate. Așadar, ce anume se poate spune, foarte pe scurt, despre Tratatul semnat la începutul anului 1948, primul an al „procesului de transformări socialiste în România”.

Am fost curios (ca, de altfel în legătură cu oricare moment din istoria națională) să aflu o opinie academică postdecembristă despre Tratatul semnat la 4 februarie 1948. Am deschis, deci, volumul X al „Istoriei Românilor”, volum coordonat de acad. Dinu C. Giurescu, apărut în Editura Academiei Române. Redau câteva fragmente în temă:

„România este prima țară cu regim democrat-popular, care semnează cu Uniunea Sovietică un tratat de prietenie, colaborare și asistență mutuală (9 articole, durată 20 de ani).

Semnarea tratatului a avut loc la Moscova, cu prilejul vizitei oficiale a unei delegații guvernamentale române, condusă de dr. Petru Groza (Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Vasile Luca, Lothar Rădăceanu), la 2-4 februarie 1948.

Tratatul prevede că «înaltele părți contractante» se obligă să acționeze în comun «pentru respingerea oricărei amenințări de repetare a agresiunii din partea Germaniei sau a oricărui alt stat, care s-ar alătura Germaniei, direct sau în orice altă formă».

Menționarea expresă a Germaniei – în 1948 – divizată și fără tratat de pace – era proforma, realitatea fiind tratatul în sine.

În articolul 5 părțile contractante declară că «vor acționa în spiritul prieteniei și al colaborării…», «urmând princpiile respectului reciproc față de independența și suveranitatea lor, precum și al neamestecului în treburile interne ale celuilalt stat».

Tratatul a intrat în vigoare la 23 februarie 1948.

La 10 februarie delegația guvernamentală se întorcea de la Moscova. La sosire în gara Mogoșoaia, Gheorghiu-Dej a rostit o alocuțiune (3 pagini și jumătate tipărite).

Ca student în anul III la Facultatea de Istorie (București) am fost trimis cu alți colegi la mitingul de întâmpinare a delegației la Șosea, în dreptul Fântânii Miorița, cam la 200 metri de ieșirea din gară. Ni s-a distribuit și textul lozincilor, dactilografiate pe fâșii înguste de hârtie. Am stat în jur de 2 ore, din când în când responsabilii cu agitația ne îndemnau să scandăm câte o lozincă. De bine de rău ieșea un fel de scandare fiindcă nu eram de fel de capul nostru.

În sfârșit, a apărut delegația guvernamentală. Cred că a vorbit mai întâi Traian Săvulescu; la sfârșit a luat cuvântul Gheorghiu-Dej.

Îmi amintesc că nu am urmărit defel ce spunea; cuvintele sale se înscriu – gândeam atunci – în caterinca politică a timpului.

Recitind însă acum textul, am reținut că Dej transmitea trei idei: iată cuvintele sale:

«a) Prin semnarea tratatului de prietenie, colaborare și asistență mutuală cu U.R.S.S. aducem poporului nostru sentimentul consolidării stabilității politice a regimului democrației noastre populare, o întărire a sentimentului de încredere în forțele sale…».

Nota: Tratatul semnat dădea conducerii PCR sentimentul consolidării, mai ales că în țară se aflau zeci de mii de militari sovietici.

1. b) Pe întregul parcurs în țară în drum spre București (delegația care călătorea cu trenul) au fost organizate manifestații de «bun venit» (ca și aceea la care participam ca student). De unde concluzia lui Gheorghiu-Dej că „regimul democrației populare… convine poporului nostru…».

(Total fals. Republica Populară a fost proclamată fără niciun fel de consultare populară, dimpotrivă a fost «votată» în 45 de minute în Camera Deputaților, inclusiv cu 17 întreruperi – aplauze.).

1. c) Că el personal (Gheorghiu-Dej) a constatat din convorbirile avute la Moscova «marea dragoste și prietenie» a tovarășului Stalin pentru poporul român! Cât de mult iubea I.V. Stalin pe români, asta o știa numai el!”.

Aș adăuga că Stalin a fost de față la semnarea Tratatului. Apoi, a oferit un banchet delegației române.

INCURSIUNE ÎN COTIDIAN. În afară de Telejurnale și Buletine de știri, Redacția de actualități avea răspunderea de a acoperi și alte spații de publicistică, între care „Săptămâna politică” (realizată în special de Ion Ciuchi, de fapt, o cronică a evenimentelor de „gradul zero”), „Cadran economic mondial” și „Din lumea capitalului” (ambele realizate e colegii din Secția de politică externă).

După comprimarea drastică a programelor TV au dispărut multe emisiuni, iar unele și-au schimbat profilul, micșorându-și, totodată, durata. Principalul criteriu de operare a modificărilor în schemele de program a fost măsura în care corespundeau exigențelor propagandistice. Dar și înainte de reducerea duratei programelor s-au eliminat emisiuni, inclusiv unele realizate de Redacția de actualități.

Mă opresc la emisiunea „Incursiune în cotidian”. Într-o ediție a acesteia, consacrată „micii publicități” (inspirați de rubrica „României libere”), am încercat să extragem semnificațiile procesului de cumpărări și vânzări între persoane particulare a unor produse cu o tehnicitate ridicată. Dracuʼ ne-a pus! Românii comercializau, îndeosebi, produse electrocasnice și electronice fabricate în Occident, aduse în țară prin tot felul de „canale” legale (adică, vămuite) și nu tocmai. S-au sesizat „tovarășii” și au început o anchetă în toată regula. Am fost obligați să prezentăm mai multe emisiuni din ultimii ani pentru a se vedea cu ce anume ne-am „îndeletnicit” în loc să ne preocupe treburi serioase, cum ar fi avantajele alimentației raționale sau grija statului față de familii, mame și copii. Concluzia activiștilor de la Secția de presă a CC al PCR a fost clară: emisiunea „Incursiune în cotidian” a fost scoasă definitiv din grila de program TVR.

Nu-mi amintesc detaliile prezentate în emisiunea de la care a izbucnit scandalul. Răsfoind, însă, colecția „României libere” am găsit în numărul din 5 februarie 1989 următoarele „concretizări” de la rubrica „Anunțuri” (se evita sintagma „Mica publicitate” din motive necunoscute):

„CERERI ȘI OFERTE DE SERVICIU

Întreprinderea administrarea clădirilor, Str. Al. Sahia nr. 16, sect. 2, București, încadrează de urgență conducători auto gradul: A, B, C, D.

Întreprinderea Poligrafică Luceafărul, cu sediul în București, Str. C-tin Mille nr. 5-7-9, sect. 1, încadrează de urgență muncitori necalificați cu atribuțiuni de pază.

Oficiul de Gospodărire a apelor al Municipiului București încadrează urgent, conform Legii nr.12/1971 pentru lucrări din Capitală și Sector agricol Ilfov, următorul personal: ingineri construcții hidrotehnice, electricieni de medie tensiune, personal navigant și muncitori construcții. Relații la compartimentul personal – învățământ.

Instituție centrală cu sediul în Str. Mihai Eminescu nr. 57, sector 2, București, încadrează de urgență, în condițiile Legii 12/1971: conducător autoturism ARO 213 Diesel, cu experiență în conducerea auto și bun cunoscător pentru remedierea deficiențelor mecanice și electrice.

VÂNZĂRI

Dacia 1301, balansoar, haină blană damă ied mongolez, televizor Miraj.

Haină blană damă 52-54, televizor hibrid, magnetofon Tesla B-4, radiocasetofon auto Orion.

Vând ceas Citime deosebit, funcțiuni multiple, geacă prespălată 48-50, deosebită.

Calculator personal Spectrum Sinclair și compatibil, televizor Elcrom.

Țarc copil, scurtă balon, servici masă, goblen, căciulă, guler mouton, palton negru damă 50, față masă, roche catifea.

Videorecorder Nec, telecomandă infraroșii, comodă Empire, stare excepțională, foto Polaroid, calorifer electric termostat. Aștept provincia.

Vând 30 panouri metalice 160/130 cm pentru seră cu uși metalice duble și simple. Str. Subcetate 47, Piața 16 Februarie.

Televizor color, tensiometru, stetoscop. Cumpăr video, amplificator audio.”