1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. O lungă vară tot mai fierbinte

 15 – 21 iulie

ORIZONTUL ÎN AȘTEPTARE. La Neptun, Nicolae Ceaușescu respecta riguros un program de tratament pentru maladiile de care suferea. Bunăoară, era obligat de medici să meargă la Techirghiol, în vederea împachetărilor cu nămol. Elena veghea cu strășnicie să nu obosească și să se destindă, când la un meci de volei, când la un film. Cu toate acestea, N.C. își rezerva câteva ore pe zi pentru parcurgerea corespondenței. Ceea ce îi era dat să citească, mai ales din actualitatea internațională, nu-i făcea deloc bine, inclusiv în ceea ce privește starea lui de sănătate.

A aflat, de pildă, cu multă îngrijorare că după vizitele în Polonia și Ungaria, G. Bush a participat la Reuniunea G-7 la Paris, unde – cum era convenit – un punct deosebit pe ordinea de zi a vizat modul în care Occidentul va sprijini țările aflate „pe calea reformelor radicale”. Acolo, în capitala Franței, au fost clarificate două probleme: ce reforme sunt necesare pentru ca prin intermediul instituțiilor internaționale să fie exprimat sprijinul și ce resurse financiare pot fi folosite în acest scop. De asemenea, s-a subliniat importanța noilor forțe politice din Polonia și Ungaria, a faptului că în țările respective exista un dialog fertil între Putere și Opoziție.

Tot la reuniunea de la Paris, președintele Franței, François Mitterrand a dat citire unui mesaj prin care Mihail Gorbaciov cerea ca URSS să fie admisă ca membru asociat al grupului. Reacția unora dintre participanți a fost net negativă, însă, spre surprinderea multora, Bush a apreciat drept firesc gestul liderului sovietic.

De la bordul avionului, în drum spre Washington, Bush a redactat o scrisoare către Gorbaciov, propunându-i o întâlnire particulară:

„Dați-mi voie să intru rapid în subiectul acestei scrisori. Aș dori foarte mult să stau de vorbă cu dumneavoastră, dacă vă surâde această idee. Vreau să fac acest lucru fără mii de asistenți (…), fără informările omniprezente și, evident, fără presă (…)”.

Așa au început pregătirile practice în vederea desfășurării întâlnirii de la Malta. Generalul Brent Scowcroft (consilier pe probleme de securitate) i-a propus lui Bush douăsprezece subiecte. Președintele a cerut să fie informat în legătură cu toate evaluările menționate.

Analiștii CIA, experți din mediul academic, foști oficiali i-au furnizat președintelui SUA informații relevante referitoare la economia URSS, la problemele naționalităților, potențialul militar, la starea de spirit a populației și la susținătorii și oponenții lui Gorbaciov, precum și la evoluțiile din Europa Răsăriteană. O atenție specială s-a acordat identificării limitelor până la care liderul de la Moscova ar fi dispus să cedeze. Bunăoară, CIA i-a prezentat documentul intitulat „Evaluările Informațiilor Naționale (N.I.E.) – Aprecieri-cheie”, elaborat de Oficiul pentru Analize Sovietice (S.O.V.A.). Cu toate că documentul conținea aprecieri extrem de dure, inclusiv prin menționarea faptului că așa-zisele reforme ale lui Gorbaciov „erau cel mai rău lucru din lume – numai suferință și nici un câștig”, William Webster, directorul CIA, în consens cu Bush și staff-ul acestuia, a formulat concluzia potrivit căreia „SUA nu trebuie să-i facă lui Gorbaciov viața mai grea decât era”.

În ceea ce îl privește pe liderul sovietic, el a avut la dispoziție „o producție de ultimă oră”, respectiv o analiză pregătită de Gheorghi Arbatov, directorul Institutului pentru Studierea SUA și a Canadei. Evaluarea sintetiza și informații confidențiale obținute de la persoane oficiale americane.

În acest fel, în ambele „tabere” era desfășurată o activitate cu un pronunțat caracter de cercetare științifică multi- și interdisciplinară, care prezintă o importanță capitală în orice proces decizional de anvergură națională și, mai ales, internațională.

Fără îndoială că termenii în care era (este) concepută o astfel de activitate depind, înainte de toate, de Puterile care le „comandă”, de regulă mari și foarte mari, însă unele elemente au fost și sunt valabile și pentru România. Nerespectarea lor ne-a costat și ne costă enorm. Desconsiderarea expertizei (nu mimate, nu practicate de impostori, ci de specialiști autentici) se află între cauzele majore ale unor eșecuri impardonabile.

EFECTUL DE DOMINO. Liderul suprem român continua să nutrească speranța că, în partidele comuniste din țările menționate, se vor găsi suficiente forțe care să pună stavilă cursului spre reinstaurarea capitalismului. Evident, se amăgea în toate aceste cazuri, deoarece subaprecia și chiar ignora în bună măsură evenimentele din trecutul relativ recent. În Uniunea Sovietică, fisura a apărut încă din 1956, odată cu Raportul secret al lui Nikita Hrusciov prezentat la Congresul al XX-lea al PCUS. În același timp, comuniștii polonezi l-au readus la conducere pe Władysław Gomułka, cu program radical de liberalizare a economiei. În Ungaria, Janos Kadar a anunțat oficial, în 1961, că PMSU nu se mai călăuzește după unele precepte marxist-leninist-staliniste, referitoare, în special, la dezvoltarea economiei, la natura proprietății.

După 1985, dar mai ales după 1987, liderii comuniști maghiari au invocat transformările din URSS drept baza ideologică a acțiunilor lor reformatoare. O asemenea orientare avea drept scop apărarea de eventualele acuzații care ar fi putut veni de la Moscova. Cum, însă, reacțiile de la Kremlin au fost mai degrabă pozitive, procesul inițiat de gruparea reformistă din PMSU a căpătat curaj și a forțat nota renunțând în mare măsură a politica pașilor mărunți pe care o promovase Janos Kadar. Aceste mutații au fost analizate, pe larg, de Stelian Tănase în cartea sa „Căderea regimurilor comuniste”, pornind de la considerațiile expuse de reputatul politolog francez Pierre Kude, care remarca următoarele:

„Tranziția maghiară s-a efectuat printr-un proces de etape minuscule, fiecare dintre acestea nu a adus decât retușuri limitate și prudente inovațiilor deja dobândite. Înainte de toate, gradualismul este ceea ce deosebește tranziția maghiară de schimbările survenite în vecinătate (…) Marile manifestații aveau când un caracter comemorativ (de exemplu, funeraliile martirilor din 1956 și din iunie 1989), când, simbolic, s-a exprimat solidaritatea cu dizidenții și opozanții altor țări (inclusiv din România). Dincolo de acest caracter pașnic și gradualist, tranziția maghiară a fost, totodată, legală, ca să nu spunem «legalistă». Transformările radicale din anii 1988-1989 când se produc prin intermediul instituțiilor. Parlamentul, chiar dacă a ales în 1985 guvernul, partidele vor acționa după legi politice scrise și nescrise”.

Pus în fața unor asemenea situații, Nicolae Ceaușescu găsise un punct de sprijin în prietenul est-german Erich Honecker, cu care se înțelegea de minune. Starea sănătății acestuia era mult mai gravă, comparativ cu criza de la București, din 8 iulie 1989. Avea tumori canceroase la vezică, iar doctorii au decis să-l opereze de urgență. Honecker a stat inactiv câteva săptămâni, iar gravitatea bolii lui a fost ținută secret față de public. În RDG, ca și în România, nicio decizie importantă nu putea fi luată fără aprobarea liderului suprem. „Mult timp nu am putut spune nimic din cauza absenței lui Honecker”, a afirmat ministrul Günther Schabowschi. „Eram nesiguri, ne simțeam neajutorați. Așa că am decis să așteptăm să se întoarcă”. A fost, însă, bolnav toată vara, iar eforturile conducerii de a discuta despre situația din RDG și din „sistemul mondial socialist” au fost amânate până la sfârșitul lunii septembrie.

În acea perioadă, în presa vest-germană au apărut informații potrivit cărora  ziariștii de la „Neues Deutschland” (ziarul central al PSUG) au primit instrucțiuni de la conducerea partidului:

„Misiunea noastră este să propagăm valorile socialismului și dezvăluirea crimelor capitalismului. Nu publicați materiale despre conflictele cu străinii din țară… Vom nega toate comentariile despre criză. Din cauza mass-media vestică, succesul inimaginabil al celor 40 de ani de politici socialiste este contestat, deoarece RDG nu se potrivește cu imagina comunismului în criză. Nu ne vom lăsa provocați”.