1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Nu totul era negru, nici măcar cenușiu

12 – 18 februarie

CURSA CU OBSTACOLE PE DRUMUL SPRE PERFORMANȚĂ. Oricât de ciudat poate să pară, în prezent (2024), una dintre marile vulnerabilități ale TVR (în anumite împrejurări, chiar cea mai mare) se focaliza în rubricile și emisiunile dedicate sporturilor. Nu este vorba numai despre presiunile de tip microbist ale familiei Ceaușescu (tatăl, fiii, frații, cumnații etc.), ci cu mult mai multe surse de încântare și de supărări.

Chiar dacă atletismul nu era sportul preferat, cu siguranță, vestea din 13 februarie 1989 l-a bucurat pe N.C. La competiția de la East Rutherfort din SUA, Paula Ivan și Doina Melinte au câștigat medalii de aur. De asemenea, a fost o sursă de satisfacție a Consiliului Național pentru Raportul privind Educația Fizică și Sport (CNEFS) declanșarea ediției 1989 a „Daciadei”, competiție de masă pe care N.C. a inițiat-o la 16 noiembrie 1976.

În acea zi, avusese loc o ședință a CPEx la care s-a adoptat Programul de dezvoltare a activității de educație fizică și sport pe perioada 1976-1980. Așa s-a dat startul „Daciadei”, care avea un dublu obiectiv: dezvoltarea sportului de masă și ridicarea la nivel mondial a sportului de performanță.

Practic, erau vizate continuarea și aprofundarea unui valoros experiment istoric. Bunăoară, în perioada interbelică se organizau sistematic numeroase competiții sportive începând cu entitățile administrativ-teritoriale și terminând cu cele naționale. După război, au luat naștere, după exemplul URSS, foarte multe competiții cu diverse denumiri, precum „Cupa tineretului muncitor”, (desfășurată pe Stadionul PTTR și la care am participat, înregistrând 11,3 secunde la 100 metri plat), „Cupa unității tineretului”, „Cupa satelor”, crosurile, complexele sportive „Gata pentru muncă și apărare” (cu o importantă componentă premilitară), „Sport și sănătate”, campionate școlare și universitare etc.

Nu-mi propun o periodizare a istoriei sportului românesc în anii antedecembriști, însă – cu certitudine – se poate identifica un punct de inflexiune, respectiv Jocurile Olimpice de la Montreal (Canada), unde Nadia Comăneci a avut o prestație eclatantă. Pe ansamblu, echipa României (nu numai la gimnastică) și-a înscris în palmares rezultate remarcabile. În multe alte „învățăminte” a fost ideea că fără dezvoltarea sportului de masă nu erau (nu sunt) posibile performanțele.

La 19 august 1976, cu ocazia premierii olimpicilor de la Montreal, în discursul său, liderul PCR a menționat necesitatea dezvoltării sportului de masă și înființarea unei competiții naționale, căreia trebuia să i se găsească un nume pur românesc. Ancorată în protocronismul epocii, denumirea a fostă găsită în același an: DACIADA. Primele competiții au început în noiembrie 1977 și urmau să se desfășoare local (în entitățile de bază), național (republican). Nivelul juniorilor era reprezentat de întrecerile școlare și de fazele acestora. DACIADA avea două ediții: una de vară și una de iarnă. Finalele se desfășurau o dată la doi ani, începând cu 1978. Mai târziu, tot la inițiativa lui N.C. toate evenimentele sportive interne, inclusiv întrecerile sportivilor de performanță au fost incluse în Programul DACIADEI. Până la finele lui 1989 au avut loc șase ediții ale competiției.

Prima ediție (1977/1978) a înregistrat 6 milioane de participanți (2 milioane la întrecerile de iarnă, 4 milioane la întrecerile de vară).

DACIADA a avut o contribuție majoră la organizarea marilor defilări cu ocazii sportive.

Popularitatea competiției a crescut de la o ediție la alta, atât în plan intern, cât și pe plan internațional. De pildă, în 1986, președintele C.I.O., Juan Antonio Samaranch, a dat startul crosului de la Pavilionul Expozițional din București și a vizitat Stadionul Tineretului, unde aveau loc diferite competiții sportive sub egida DACIADEI.

Nu poate fi eludat, în contextul evocat, rolul mass-media în stimularea participării de masă și în obținerea de rezultate remarcabile la aproape toate sporturile. În situațiile date, s-au format și s-au afirmat ziariști de marcă, specializați în materie de sport.

În ceea ce privește Radioteleviziunea, se cere neapărat amintită Secția Sport a Radioului în care au lucrat, în același interval, Tudor Vornicu, Emanuel Valeriu, George Ionescu, Scarlat Calimachi, Sebastian Bonifaciu, Raul Bart, Dumitru Tănăsescu. În limitele de atunci, se poate vorbi despre adevărate vedete naționale și, în bună măsură, internaționale. De asemenea, există întreaga îndreptățire pentru a considera că se consolidase o puternică tradiție care s-a manifestat și la Televiziune, prin exponentul cel mai de seamă, Cristian Țopescu. Dar despre el voi povesti pe larg în episodul următor.