1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Noi semnale ale tornadelor care se apropiau vertiginos de Estul Europei

15 – 21 iulie

COINCIDENȚE CU TOTUL… NEÎNTÂMPLĂTOARE. Zilele de 19, 20 și  21 iulie 1989 au fost dominate, în presa internațională, de evenimentele din Polonia. Mai bine de trei sferturi din cele două intervale zilnice în care se desfășura schimbul de actualități între membrii Interviziunii și Euroviziunii se refereau la Polonia, inclusiv prin relatări despre ecourile răsturnărilor politice din acea țară, în cele mai diverse capitale ale statelor lumii.

La început, în centrul atenției s-a aflat alegerea președintelui Republicii Populare Polone. Denumirea oficială a statului nu se modificase încă, iar procedurile constituționale erau respectate aidoma. Cu toate acestea, raportul de forțe politice devenea clar cu totul altul comparativ cu cel dinaintea alegerilor. Opoziția avea, acum, cuvântul decisiv.

Tocmai acest raport de forțe imprima o nouă dinamică a vieții politice și, de aceea, presa de pretutindeni (minus România) făcea trimitere la recenta vizită a lui George Bush în Polonia pentru a explica „întâmplările” de pe malurile Vistulei.

Analizele se focalizau pe relațiile președintelui SUA cu Wojciech Jaruzelski. Se mai întâlniseră cu doi ani în urmă, când Bush era vicepreședinte și făcuse o vizită scurtă în Polonia. Îi sfătuise atunci pe general să legalizeze „Solidaritatea” și să negocieze cu membrii acesteia, însă Jaruzelski a respins sfatul afirmând că ar fi fost „o sinucidere pentru guvern”. Totuși, Bush îl respecta pe liderul polonez. L-a descris consilierilor săi drept „un adevărat fenomen de clasă”. În iulie 1989, situația se schimbase radical; generalul ajunsese la o înțelegere cu „Solidaritatea”. Președintele SUA nu dorea ca șeful statului polonez și regimul pe care îl întruchipa să fie înlăturate în condițiile internaționale date. Bush era convins că Jaruzelski putea fi „o forță a stabilității”.

Numeroase lucrări memorialistice consemnează faptul că generalul nu era decis să candideze pentru un nou mandat prezidențial. „Înfrângerea era inacceptabilă. Nu pot să câștig fără sprijinul «Solidarității», pe care nu cred că îl voi primi. Ce rol credeți că ar trebui să joc?”. Bush a răspuns că trebuie să obțină nominalizarea: „I-am spus că refuzul său de a candida poate duce la instabilitate gravă și l-am rugat să se răzgândească”. Bush a recunoscut că a încercat un sentiment ciudat în timp ce încerca să-l convingă pe un vechi comunist să candideze pentru o asemenea funcție. „Însă, am simțit că experiența lui Jaruzelski era cel mai bun instrument pentru o tranziție fără obstacole în Polonia”. De asemenea, a lăudat eforturile patriotice ale lui Jaruzelski de a transforma țara. Opoziția era profund dezamăgită. Majoritatea intelectualilor din „Solidaritatea” și-a exprimat deschis dezacordul față de cuvintele rostite de președintele american.

În schimb, lui Bush nu-i plăcea de liderul „Solidarității”, Lech Wałęsa; nu avea încredere în el. Se gândea că Wałęsa era prea exaltat, prea radical și nu destul de puternic, de serios. Când se întâlniseră cu doi ani în urmă, Bush rămăsese surprins de răspunsul lui Wałęsa când l-a întebat dacă „Solidaritatea” va fi legalizată. Wałęsa a spus că dacă ar avea loc un asemenea eveniment, destul de puțin probabil, atunci „ne-ar aduce multe necazuri”, întrucât Sindicatul liber  ar putea fi învinuit pentru dezastrul economic din Polonia. Bush și soția sa, Barbara, au luat prânzul – pregătit de Danuta Wałęsa – în apartamentul modest al familiei liderului sindical și, în final, aproape s-au certat. Polonezul a condamnat ajutorul „patetic și meschin” oferit de americani și a declarat că Polonia ar fi meritat un tratament mult mai generos. A cerut 10 miliarde de dolari, plătibili în trei ani, cu care să se revigoreze economia poloneză. Când Bush i-a răspuns că era imposibil, Wałęsa a afirmat furios că se putea ajunge la sărăcie și la șomaj în masă, iar apoi „se va declanșa războiul civil. Ne-a ajuns cuțitul la os”.

Din toate schimburile de replici se desprindea clar ideea că SUA îl sprijinea pe Jaruzelski. Așa se face că, în coroborare cu factorul intern (hotărâtor, totuși) în ședința Adunării Naționale (Seim plus Senat) din 19 iulie, a avut loc alegerea președintelui RP Poloneze, fiind pusă la vot candidatura lui Wojciech Jaruzelski. Candidatura a fost prezentată de M. Orzechowski, președintele Clubului parlamentar al PMUP. În urma votului secret, Jaruzelski a fost ales președinte. A primit  270 voturi pentru și s-au exprimat 233 de voturi contra. De asemenea, s-au înregistrat 34 de abțineri, iar 7 voturi au fost anulate.

Condiția de alegere era de 50% plus 1 (unu) din numărul voturilor valabile. Astfel, Jaruzelski a fost ales președinte cu un vot peste minimul necesar.

La închiderea Adunării, președintele reales în condițiile descrise a ținut o scurtă cuvântare, de „complezență”.

În următoarele zile se aștepta prezentarea candidaturii primului-ministru, după care avea să se treacă la formarea guvernului potrivit noii structuri a Parlamentului.

VARȘOVIA – BUCUREȘTI ȘI… RETUR. DRUMURI CARE SE DESPART. Nicolae Ceaușescu i-a adresat o telegramă lui Wojciech Jaruzelski prin care i-a transmis calde felicitări cu prilejul alegerii în funcția de președinte al Republicii Populare Polone. În presa noastră nu s-a menționat că șeful statului polonez a demisionat din funcția de secretar general al PMUP cu câteva zile mai târziu, la 29 iulie, fiind succedat de Mieczysław Franciszek Rakowski. El a fost prim-ministru din 1988 până în august 1989.

La București, s-a organizat o adunare festivă pentru celebrarea celei de-a 45-a aniversări a renașterii Poloniei. Manifestarea s-a desfășurat sub auspiciile Comitetului Municipal PCR București și Consiliul Municipal FDUS. Discursul viceprim-ministrului Ion Radu a avut involuntar o tentă de îngrijorare când a afirmat: „Suntem convinși că, întărind continuu partidul, întărind unitatea întregului popor în jurul partidului, Polonia prietenă va înainta pe calea socialismului, a progresului și bunăstării”. Vorbitorul a subliniat că relațiile româno-poloneze fuseseră consacrate de Tratatul de prietenie, colaborare și asistență mutuală din 1949, care, ca și cel cu URSS, s-a înnoit în 1970. La rândul său, ambasadorul polonez Jerzy Wozniak a evocat momentele în care se lansase Manifestul Comitetului Polonez de eliberare națională, „care a deschis calea transformărilor socialiste”. A evitat să amintească despre perioada în care fusese în vigoare Legea marțială și despre sprijinul românesc de atunci. A apreciat doar că ambele popoare sunt legate nu numai prin tradiție, ci și prin „comunitatea idealurilor și scopurilor socialiste” și că, prin urmare, „avem nevoie unul de altul”.

1. Ceaușescu și C. Dăscălesc au trimis lui Jaruzelski și lui Rakowski o telegramă cu prilejul sărbătorii naționale a R.P. Polonă.

Într-o Notă a Ambasadei României la Varșovia se releva că poziția PMUP a slăbit și în interiorul coaliției. Partidul Țărănesc Unit și Partidul Democrat acuzau direct Partidul „conducător” de înfrângerea suferită în alegeri. Baza partidului își intensifica criticile la adresa conducerii țării, inclusiv la adresa lui W. Jaruzelski, și-și exprima opinia că pericolul divizării creștea. Era o informație comunicată mai mult pentru liniștea spiritelor de la București. Se mai relata că la Universitățile din Varșovia, Poznan, Katowice și Cracovia s-a cerut începerea pregătirilor pentru Congresul al XI-lea (extraordinar) al PUMP. Tot atunci, a fost inițiată mișcarea pentru introducerea schimbării în conducerea partidului, precum și a denumirii acestuia.

Ca rezultat al nemulțumirilor și curentelor fracționiste, numărul membrilor de partid a continuat să scadă și se anticipa că, sub presiunea Opoziției, PUMP se va retrage din entitățile economice în virtutea cererii privind „depolitizarea întreprinderilor”.

Plenara CC al partidului, convocată pentru 28 iulie, avea ca misiune principală stabilirea datei celui de-al XI-lea Congres. Se discuta tot mai mult (de altfel, în presă apăreau numeroase articole pe tema viitorului acestui partid), aniticipându-se că se va opta pentru social-democrație. Erau vești care nu puteau fi ignorate la București. Dacă afirm că provocau o mare îngrijorare spun prea puțin.