1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Miezul și coaja unei politici externe supuse la șocuri repetate

19 – 24 februarie

CONTINUITĂȚI ȘI RUPTURI. Inclusiv în zilele din februarie 1989, despre care relatez, existau semne numeroase care atestau permanența preocupărilor lui Nicolae Ceaușescu legate de treburile majore de partid și de stat. Un astfel de semn l-a reprezentat convocarea unor demnitari în cel mai intempestiv mod cu putință. Așa, de exemplu, au venit val-vârtej, la chemarea liderului suprem, Ioan Totu, ministrul de Externe, și Ion Stoian, secretar al CC al PCR cu „probleme internaționale” (mi-a fost coleg de studenție la Școala Superioară de Științe Sociale „A.A. Jdanov”). Ce urgență se ivise? Dacă ar fi să mă ghidez după indicațiile primite de RTV și de presa tipărită, o preocupare deosebită, la cel mai înalt nivel, viza evenimentele din Ungaria. În acele zile, Comitetul Central al PSMU a dezbătut tema pluripartidismului și a adoptat o hotărâre prin care se renunța, practic, la rolul conducător al partidului unic. Devenea evident că soclul lui Grósz Károly (am vorbit despre el cu prilejul întâlnirii de la Arad cu Nicolae Ceaușescu) se fisurase și că aveau câștig de cauză reformatorii radicali. Măsurile adoptate de CC al PMSU nu mai lăsau loc pentru revenirea la „socialismul real”.

În țara vecină fusese desființată planificarea centrală. Proprietatea privată a fost permisă „pe toate liniile“ pentru prima dată; nu existau limite pentru dimensiunea firmelor private; se puteau înființa companii pe acțiuni; firmelor străine li s-a permis să cumpere companii maghiare. A fost introdusă o nouă serie de stimulente financiare. „Am intrat în ape neexplorate”, a declarat Reszö Nyers, unul dintre economiștii care au lucrat în domeniul planificării.

Pentru scurt timp, Grósz Károly s-a gândit să ia măsuri drastice. Le-a ordonat celor mai de încredere consilieri ai săi să alcătuiască un plan de declarare a legii marțiale în Ungaria. A discutat „ideea” doar cu câțiva oameni foarte apropiați, însă, după cum a afirmat mai târziu consilierul său pe probleme de politică externă, Gyula Thürmer, Grósz i-a cerut sfatul liderului polonez, generalul Wojciech  Jaruzelski, care i-a spus cu hotărâre să nu-și pună planul în aplicare. În Polonia făcuse prea puțin bine. „Am câștigat bătălia aceea, dar am pierdut războiul”, a spus generalul. L-a sfătuit pe Grósz să mențină calea unei înțelegeri cu Opoziția. Grósz s-a resemnat cu unul dintre cele mai scurte mandate din istoria comunistă.

Pe măsură ce Grósz Károly pierdea poziție după poziție, se spulberau și speranțele de îmbunătățire în cursul anului 1989 a relațiilor româno-ungare. Dar ce îndreptățea astfel de speranțe? Când am relatat despre întâlnirea la nivel înalt de la Arad, din considerente de ordin publicistic (lungimea textului) n-am făcut apel la stenograma discuțiilor lui Nicolae Ceaușescu cu Grósz Károly. Acum se impune un asemenea demers, chiar dacă nu respect principiul cronologic de reconstituire a adevărului istoric.

„Nicolae Ceaușescu: Dacă vom considera util, cred că ar fi bine să facem și scurte informări pe problemele de care se ocupă partidele și țările noastre, precum și unele probleme internaționale. […]

Grósz Károly: Eu consider foarte bună propunerea pe care o faceți. Împărtășim părerea dumneavoastră pe care ne-ați transmis-o prin însărcinatul nostru cu afaceri externe la București, că relațiile româno-ungare nu se conturează favorabil, iar apropierea și întărirea colaborării dintre popoarele noastre face necesară punerea accentului pe problemele care ne unesc, pe problemele care întăresc colaborarea. […]

Considerăm deosebit de regretabil faptul că în pofida intențiilor noastre, în ultima perioadă, relațiile noastre au devenit tot mai pline de contradicții […], au apărut probleme care au început să îmbrace caracter internațional. […]

Eu voi evidenția care sunt propunerile importante din punctul nostru de vedere… Una este problema naționalității maghiare care trăiește în România într-un număr destul de mare. Aș vrea să vă spun că noi resimțim răspundere pentru toți cei care vorbesc limba maghiară, indiferent în ce parte a lumii trăiesc… Această chestiune a devenit la noi o problemă de politică internă și, de asemenea, o componentă importantă a relațiilor noastre internaționale. În prezent această problemă a venit pe primul plan în centrul preocupărilor opiniei publice ungare. Este vorba de asigurarea drepturilor individuale și colective, folosirea liberă a limbii materne, învățământ în limba maternă. Constatăm că independent de voința noastră, această problemă a ajuns și în preocupările opiniei publice internaționale. În prezent, problema drepturilor omului a revenit în centrul preocupărilor internaționale și problemele apărute în acest plan împiedică sau au un efect perturbant asupra procesului dezvoltării celor convenite la Helsinki. […]

În 1989, adică anul viitor, să organizam o întâlnire la nivel de delegație de partid și guvernamentală, oricând, oriunde și în orice domeniu și să adoptam o declarație în problema naționalităților, la cel mai înalt nivel de participare. Acesta ar fi un document deosebit de important, atât în relațiile româno-maghiare, dar și pe plan internațional. […]

Propunem, de asemenea, să se constituie o comisie comună româno-ungară, din persoane competente, care să analizeze situația persoanelor care au venit din România în Ungaria. […]

Propunem, de asemenea, să restabilim cât mai repede activitatea celor două consulate generale. […]

NC face o expunere asupra istoriei poporului român: 2 060 de ani de la constituirea primului stat centralizat dac; venirea populațiilor migratoare; multe momente de luptă comună a iobagilor români și maghiari; conlucrarea comuniștilor români și maghiari în lupta antifascistă; conlucrarea dintre cele două popoare după trecerea la construirea socialismului. […]

Prezintă pe larg evoluția pe domenii; menționează dezvoltările și din județele și localitățile locuite de maghiari. […]

Explică ce sunt centrele agro-industriale. Construirea socialismului se face cu oameni și pentru oameni. […]

De ce Adunarea de stat a RIDU s-a adresat Marii Adunări Naționale a RSR în legătură cu programul de sistematizare? E o încercare de amestec în treburile interne.

Concepția că purtați răspunderea pentru cetățenii maghiari din alte țări vine în contradicție cu normele internaționale și cu tratatele dintre România și Ungaria. Cel mai bine este să lăsați oamenii să-și vadă de treabă, să muncească acolo unde s-au născut și trăiesc.

Problema migrării e o diversiune. Suntem contra și a încurajării acesteia. Să puneți capăt dezinformării opiniei publice. Să înceteze declarațiile în presă și televiziune împotrivă politicii României. Să înceteze cu desăvârșire organizarea de demonstrații în fața Ambasadei României.

Nu putem accepta în nicio formă, nici cu dumneavoastră, nici cu altă țară, să se înscrie într-un document că o altă țară poartă răspunderea pentru cetățenii români. […]

Noi am hotărât de mai mulți ani să nu facem case de cultură cu nicio țară pentru că avem o experiență nu prea bună. […]

Problema emigranților din România e problema dumneavoastră. Dacă vor se pot întoarce, avem un acord cu dvs. […]

În problema consulatelor avem o experiență negativă. La Cluj s-a amestecat în treburile interne, o activitate pentru care ar fi trebuit arestați și judecați, în alte condiții. Nu a servit în niciun fel relațiile româno-ungare. […]

Sunt pentru schimburi de grup de ziariști între uniunile ziariștilor. De ce să fie exclusivitate pentru localitățile cu populație maghiară?

Să vină o delegație a consiliilor populare pe linie de partid și de stat și alți specialiști la invitația Comitetului pentru problemele consiliilor populare. […]

KG: Face o serie de precizări despre sistematizarea localităților, PMSU se va delimita de ce nu este adevărat ce scrie presa ungară; respinge ideea că PMSU ar fi organizat demonstrațiile antiromânești.

Se declară de acord ca problema caselor de cultură să fie scoasă de pe ordinea de zi, înțelegând că partea română nu vrea cu nimeni acest lucru.

În problema consulatelor, ia notă de poziția părții române, neavând altă posibilitate, dar fără a se căuta pretexte. Face apoi o prezentare despre problemele de principiu ale socialismului ungar. În încheiere, se dialoghează pe tema problemelor abordate.

1. Grósz reafirmă preocuparea părții ungare față de maghiarii din România, afirmă că nu înțelege sistematizarea satelor.
2. Ceaușescu accentuează că nu se vrea mutarea populațiilor peste noapte, ci doar organizarea oamenilor prin crearea de comunități unde să-și ducă viața, continuând însă să locuiască încă multă vreme în casele lor. Noi nu putem fi de acord cu multe încercări care se fac de a schimba, de fapt, conținutul documentelor de la Helsinki.

Pe primul plan să se afle problemele asupra cărora avem aceleași poziții!”.

După mai puțin de două luni, Ambasada României la Budapesta a început să bombardeze Bucureștiul cu informații referitoare la criticile deosebit de aspre pe care majoritatea membrilor conducerii PMSU le adresa lui Grósz Károly pentru „inadmisibilele concesii” făcute lui Nicolae Ceaușescu. Deznodământul se contura tot mai clar.