1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Măsurarea răbdării cu sacul de cereale

5 – 11 februarie

EXPLICIT ȘI IMPLICIT. La 8 februarie 1989 a avut loc a doua ședință a CPEx din acea lună. Ce a determinat o asemenea frecvență? De data aceasta, reuniunea a fost consacrată în întregime unui subiect care tindea să devină exploziv: drepturile în natură ale țăranilor cooperatori. Semnalele primite – în special pe filiera Securității – avertizau că există o profundă stare de nemulțumire la sate provocată de drasticele măsuri de austeritate, în primul rând din pricina penuriei cronice de făină și mălai pentru consumul familial curent și de furaje pentru hrana animalelor din gospodăriile individuale.

Cu toate că, de regulă, Nicolae Ceaușescu dorea să vadă numai ceea ce îi convenea, și-a dat seama că trebuie, totuși, să ia o decizie care să mai atenueze câte ceva din necazurile țărănimii. Așa se explică de ce a venit la ședința din 8 februarie 1989 cu propunerea de a se majora „plata în natură a cooperatorilor”. Ca și în alte împrejurări, ședința se putea termina rapid prin aprobarea, firește „unanimă”, a propunerilor Tovarășului, însă Elena Ceaușescu a cerut „să se refacă materialul” pe baza căruia urma să se adopte decizia. De aici, încercarea lui N.C. de a clarifica lucrurile. De exemplu, s-a referit la unele suplimentări de produse. E.C. a întrebat: „De unde?”. N.C. – pentru a demonstra că este realistă propunerea – s-a apucat să prezinte cifre despre recolte, despre numărul de cooperatori și de membri ai familiilor lor, așa „să iasă la socoteală”. Să redau în acest sens, un un fragment din stenogramă:

„Tov. Nicolae Ceaușescu: Fiecare familie va dispune în medie de circa 800-900 kg de cereale de persoană; norma maximă internațională se socotește la 750-800 kg. Eu am socotit aceasta în condițiile producțiilor obținute acum un an. Sigur, dacă realizăm planul la ceea ce este prevăzut, atunci și producțiile vor fi mai mari și cerealele care rămân sunt mai mari.

Tov. Elena Ceaușescu: Și predarea către stat trebuie să se facă în mod corect.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Sigur, pe această bază, îndeosebi la porumb.

Tov. Elena Ceaușescu: Și la legume, la fructe.

Tov. Nicolae Ceaușescu: La legume – și sigur și la toate celelalte – trebuie să luăm obligatoriu cât este prevăzut. Sigur, la cartofi, socoteala este aceeași și rămâne posibilitatea, care o avem înscrisă, ca cooperativele care nu cultivă suficient să schimbe cartofii pe grâu. Adică ceea ce este prevăzut și acum și rămâne în vigoare. Am spus, vom mări la coceni cu 25% și la paie cu 20%, în așa fel ca să asigurăm condițiile să poată crește numărul de animale, care este prevăzut. Cred că prin luarea acestor măsuri vom pune mai multă ordine, vom asigura realmente să crească cointeresarea și obligatoriu să crească producția. Dacă aveți ceva de întrebat sau ceva de spus.

Tov. Constantin Dăscălescu (prim-ministru): Este foarte bine.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Atunci să trecem la aceste măsuri”.

În realitate, așa cum a rezultat din precizările unor miniștri, statisticile întocmite de diferite instituții nu concordau și, până la urmă, N.C. a fost nevoit să remarce:

„Tov. Nicolae Ceaușescu: Sigur, mai sunt membri cooperatori sub 16 ani, 1,800 milioane; pensionari; 1,100 milioane, restul sunt tractoriștii sau alții care lucrează și primesc retribuții de acolo de unde lucrează. Practic, efectivul care trebuie retribuit în cooperative nu reprezintă mai mult de 5 milioane cu familii, cu pensionari, cu totul”.

În timpul ședinței, în treacăt, s-a amintit și despre aprovizionarea populației urbane cu produse agroalimentare, mai ales la carne (cum s-a văzut, un produs principal la export). Nicolae Ceaușescu s-a referit, în context, la ameliorarea raselor de bovine, iar Elena Ceaușescu s-a simțit, din nou, obligată să intervină: „Bălțata este foarte bună”, argument contra ideii de a se aduce exemplare de rasă superioară din import, așa cum propusese soțul. A mai intervenit, cu unele date, ministrul de stat la Agricultură, Ferdinand Nagy, dar Elena Ceaușescu ținea morțiș să-și impună punctul de vedere. De exemplu, nu a fost de acord să se majoreze efectivele de porcine, declarând fără drept de apel: „Stăm prea bine”. N.C. a încercat, cu timiditate, să mai „nuanțeze” formularea, ceea ce stenograma a atestat în continuare.

„Tov. Nicolae Ceaușescu: Mortalitatea însă de 36 de mii este foarte mare. Trebuie să vedem acest lucru și să intrăm în normal, pentru că nu se poate admite această mortalitate.

Tov. Ferdinand Nagy: Noi am realizat 15% din efective și ne-am propus să ajungem la 10%. Pe plan internațional se situează între 8-9%. Acestea sunt normale.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Și noi am avut niște norme și trebuie să le vedem, să mergem pe aceste norme!

Tov. Ferdinand Nagy: Este posibil, tovarășe secretar general, să coborâm sub 10%.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Atunci nu se mai pune nici o problemă.

Tov. Elena Ceaușescu: Nu mai trebuie să mai creștem la porci.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Așa este și în evidența lor. Aici trebuie să reducem obligatoriu tăierea și să păstrăm 10,5 milioane – 11 milioane, așa cum este stabilit. Trebuie să avem asigurat fondul de stat. Cam acestea ar fi problemele. Nu am situația cu păsările.

Tov. Silviu Curticeanu:  Nu le avem, trebuie să le facem.

Tov. Nicolae Ceaușescu: De fapt nu sunt probleme deosebite, deși la păsările oătoare trebuie să mai creștem”.

Am recurs – și de această dată – la documente pentru că, dincolo de opiniile, de interpretările date de diverși autori, asemenea stenograme permit fiecărui cititor să-și formeze propria părere. Aparent, la ședința menționată am avut de-a face cu o dezbatere mai amplă a temelor puse în discuție. Dar, stupoare. Stenograma preciza că „Ședința a început la ora 10,30” și „Ședința s-a terminat la ora 11”. Adică, într-o jumătate de oră „s-a epuizat întreaga ordine de zi”. Astfel, pătrunzând – din nou – în „mecanismul decizional” la cel mai înalt nivel ne dăm seama mai bine „cum stăteau lucrurile”, mai ales în domeniile de cel mai larg interes pentru populația care își pierdea răbdarea, dat fiind, în special, deficitul generalizat de bunuri necesare supraviețuirii.