1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Inflexibil, impenetrabil, imprevizibil, irascibil, intransigent…

29 ianuarie – 4 februarie

NEMULȚUMIREA CEA DE TOATE ZILELE. La 3 februarie 1989, dimineața, pe nepusă masă, s-a convocat o ședință specială a CPEx. Fără să se adopte ordinea de zi, N.C. a început tăios, zicând că „foarte prost este cu producția de export”. Apoi, le-a pus întrebări membrilor CPEx care erau și miniștri: „Metalurgia de ce nu a realizat producția?”. A răspuns ministrul de resort:

„Tov. Marin Enache: Tovarășe secretar general Nicolae Ceaușescu, permiteți-mi să raportez că am luat toate contractele pe care le-am avut la Centrala metalurgică și le-am trecut pe luna aceasta, iar la celelalte am făcut planul de export pe anul trecut și pe luna februarie vom da în continuare din contractele pe anul trecut.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Ai făcut din 31 doar 8 (era vorba despre milioane de lei – T.B.). De ce? Este restanța pe anul trecut.

Tov. Marin Enache: Contractele au fost pe două unități.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Eu nu discut pe unități, am discutat clar că trebuiau realizate în întregime și ați avut și contracte”.

Ministrul a mai încercat să explice situația, aducând drept argument faptul că se depășise cu 15 milioane lei ceea ce se prevăzuse pentru decembrie 1988. N.C. i-a tăiat-o scurt: „S-a terminat cu luna decembrie. Nu o discutăm”. Apoi, a cerut să i se prezinte „până săptămâna viitoare” un plan de eliminare a tuturor restanțelor, astfel încât „fără discuție, planul pe primul trimestru să fie realizat în întregime”. Ce putea să spună un ministru în situația dată (nu era lăsat să-și expună argumentele)? Iată formula la care a recurs Marin Enache: „Am înțeles, tovarășe Nicolae Ceaușescu!”.

Au venit, pe rând, miniștrii de la construcția de mașini (Ion Radu), de la industria electronică și electrotehnică (Nicolae Vaidescu), de la chimie (Ion M. Nicolae), de la industria ușoară (Maria Flucsă). Nicolae Ceaușescu i-a întrerupt deseori cu tot felul de întrebări și sentințe: „Nu mai admit niciun fel de justificări”; „Obligatoriu, vă pun în vedere – planul pe trimestrul I, exportul în întregime, pe ambele relații (DC și CTS – T.B.) trebuie realizat!”; „Nici nu discutăm problemele altfel!”.

După ce ministrul Maria Flucsă (acuzata „de serviciu”) a semnalat unele dificultăți în procesul de încheiere a contractelor pentru export, Nicolae Ceaușescu, nerăbdător, i s-a adresat prim-viceprim-ministrului Gheorghe Oprea: „Oprea, ce se întâmplă?”. Răspunsul a fost de-a dreptul halucinant: „Am dat atenția corespunzătoare, dar n-am acționat corespunzător”.

Nu mai contează detaliile prezentate de Gheorghe Oprea, deoarece totul era bălmăjit într-un hal fără de hal (probabil intenționat).

În ceea ce mă privește, este cazul să precizez că l-am cunoscut și pe acest demnitar (imediat voi prezenta câteva date despre el), și de aceea presupun că inconfortul provocat de propria-i „prestație” a fost dublat de convingerea că niciun argument nu va avea efect dacă liderul suprem își exprimase punctul de vedere de câteva ori în cursul „dezbaterilor” (de fapt, interogatorii de tip inchizitorial). Bunăoară, Gh. Oprea a zis, între altele: „În luna ianuarie este schimbarea sezonului din primăvară-vară și firmele (era vorba despre firmele străine importatoare – T.B.) au întârziat în predarea specificațiilor ca să vadă cum termină stocurile ca să nu intre cu stocuri”. Pe fond, avea dreptate, întrucât era lipsit de sens să se declanșeze fabricația fără respectivele „specificații”. Dar nu putea să dea exclusiv vina pe partenerii externi. De aceea, a completat: „Nu am făcut noi aceste precizări clare când am făcut contractul”. Autocritica nu l-a „muiat” pe N.C., ci l-a întărâtat, concluziile lui rezumându-se la amenințări cu sancțiuni.

Și acum, câteva cuvinte despre Gheorghe Oprea. De profesie inginer mecanic, s-a remarcat ca bun manager (să recurg, și aici, la noțiunea din prezent – 2024), inclusiv în conducerea unei direcții generale din Ministerul Industriei Construcțiilor de Mașini. Așa l-a remarcat Nicolae Ceaușescu în timpul unor vizite de lucru, iar la începutul anilor ʼ70 l-a luat consilier personal pentru domeniul industriei. Atunci l-am cunoscut și am constatat că știa, uneori până la nivel de piese și subansamble, stadiul de fabricație la sute de produse, ceea ce îi plăcea nespus lui Nicolae Ceaușescu. Cu timpul, devenit înalt demnitar, se limita tot la rezolvarea treburilor curente, evitând să trateze „teme strategice” pentru a nu-i deranja pe Ceaușești. Cu alte cuvinte, „stătea în banca lui”, fără să-i eclipseze pe cei doi. Evenimentele din decembrie 1989 l-au găsit într-o delegație în Turcia, iar la procesul membrilor CPEx, din acest motiv, a scăpat „ușor”.

REPLICI LA SITUAȚII CONJUNCTURALE, CONVINGERI LA SCARA VEȘNICIEI. Revin la ședința din 3 februarie 1989. N.C. și-a mai adus aminte de câteva teme „acuzatoare” și i-a luat la rând pe unii miniștri criticați anterior. S-a dovedit, încă, odată, imprevizibil, inflexibil, ceea ce-i punea pe cei prezenți într-o situație deloc confortabilă:

„Tov. Nicolae Ceaușescu: În general am discutat activitatea aceasta. Repet din nou, am discutat mult luna trecută cu voi, la industria ușoară activitatea este din ce în ce mai nesatisfăcătoare. Este dezordine, indisciplină, lipsă de răspundere, lucrurile nu merg bine.

Am fost informat ieri că s-a venit să facem contracte cu peste 70 lei dolarul. Cine se ocupă acolo de comerțul exterior? Trebuie revăzută situația! Trebuie o schimbare generală!

Pe export să facem cu 70 de lei dolarul, când trebuie să mergem Ia 15-16 lei? Însăși faptul că la minister se promovează asemenea idei înseamnă că este o atitudine inadmisibilă în minister și la cei care se ocupă de minister!

Nu se poate una ca asta! Noi am analizat cu fiecare în parte foarte serios. Sunt probleme de prețuri, dar nu se poate să exportăm munca poporului, să îmbogățiți pe alții!? (…)

Deci, pe total, producția nu este bună, dar restanța este necesar să fie întregime recuperată în luna aceasta, de 2,4 miliarde, însă exportul, repet, și restanța de anul trecut, pe care trebuia s-o realizeze în întregime în prima parte a lunii ianuarie, dar și planul ca atare, realizările sunt foarte slabe! Inclusiv vămuitul este foarte slab! Și legat de aceasta și încasările sunt slabe!

Planul pe luna aceasta a fost discutat de fiecare? Toți au spus că există contracte. Pentru ce nu s-a realizat în luna ianuarie? Există contracte și nu se poate în nici un fel ca cineva să justifice această situație!

Aceasta presupune ca obligatoriu, în ce privește restanțele, repet, din contul lui 1988, și pe devize convertibile și pe CTS, trebuie lichidate cu desăvârșire!

În ce privește restanțele, cel puțin 50% din nerealizări să se treacă în luna februarie și restul obligatoriu în luna martie, ca pe trimestrul I să realizăm în întregime planul!

Programul de vămuire este cunoscut! Pe luna aceasta necesită să realizăm cel puțin 30-35 de milioane zilnic pentru ca să putem să realizăm în bune condiții întreaga vămuire pentru care avem producție marfă. Am discutat despre măsurile luate, nu vreau să le mai repet, însă atrag atenția și cer tuturor ministerelor, viceprim-miniștrilor, organelor centrale să ia toate măsurile pentru a realiza vămuirea în cele mai bune condițiuni!

În ce privește programul de vămuire pe diferite ministere, am discutat zilele acestea cu multe din ministere, am discutat cu construcția de mașini la câteva întreprinderi unde am stabilit măsuri pentru a revedea planul în întregime, înscrierea în programele de modernizare. Ministerele respective, întreprinderile și-au și luat angajamentul să prezinte măsurile corespunzătoare ca în primul trimestru să avem o îmbunătățire și pe întregul an o creștere corespunzătoare a producției. Vom continua, de fapt, să analizăm această situație!”.

Când cei prezenți credeau că „rechizitoriul” s-a încheiat, Nicolae Ceaușescu a luat totul, din nou, de la capăt, și s-a referit la o serie de teme „bătute și răs-bătute”, cu aerul că îi informează pe cei de față despre aspecte necunoscute lor până atunci. S-a „răcorit” și a trecut la punctul următor de pe ordinea de zi, respectiv mandatul dat delegației române la Conferința pentru dezarmare care urma să-și înceapă lucrările la 7 februarie 1989, la Geneva.

„Tov. Nicolae Ceaușescu: Ați văzut aici propunerile. Dacă aveți ceva de spus în plus față de pozițiile existente în material?

Esențialul este de a lua poziție fermă în intensificarea ativității pentru dezarmare și pentru realizarea concomitentă a dezarmării nucleare și chimice, de a nu accepta o soluție care să permită păstrarea monopolului nuclear! Armele nucleare sunt mai periculoase, deși și cele chimice la fel sunt, de aceea ele trebuie înlăturate concomitent, pe baza unui acord general, cu angajamentele așa cum le știți și delegația noastră să acționeze în acest scop!

Sunteți de acord cu aceste propuneri?

(Toți tovarășii sunt de acord).

Atunci, tovarăși, cu aceasta să considerăm închisă prima parte a ședinței.

Să facem o pauză scurtă pentru a discuta celelalte probleme.”

După pauză a urmat punctul 5 la care nu s-a stenografiat.