1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Imprevizibilul, ca viziune managerială „de largă perspectivă”

ACCESELE DE NEMULȚUMIRE NU MAI IMPRESIONAU PE NIMENI. Erau puțini cei care se așteptau ca după recentele vizite de lucru, după concluziile „tăioase” de la ședința CPEx din  22 septembrie, să se organizeze „de urgență” o Consfătuire „pe probleme economice”. Părea că N.C. spusese totul despre realizări, lipsuri și măsuri, evident, „urgente”.

Spre deosebire de evocata ședință a CPEx ni s-a cerut, în timp util, să instalăm un car de reportaj la Sala Plenarelor, deoarece N.C. avea să prezideze o Consfătuire de lucru la care urma să țină „o importantă cuvântare”.

Cu toate că informația oficială se refera la desfășurarea acestei Consfătuiri de-a lungul a două zile anterioare datei de 5 octombrie, practic, nu s-a întâmplat așa ceva.

În mod formal, primul-ministru, Constantin Dăscălescu, a prezentat, în deschiderea reuniunii, un fel de informare despre dezbaterie care – chipurile – avuseseră loc. Era, însă, limpede că toată tevatura se organiza exclusiv în vederea rostirii unei cuvântări a liderului suprem. De fapt, în presă, nici nu a apărut măcar un rezumat al celor spuse de primul-ministru. Așa că se confirma că scopul Consfătuirii era cel anunțat în fraza anterioară.

Înainte de a reconstitui câteva detalii, trebuie să precizez că niciodată până atunci n-am auzit un discurs atât de critic, destinat publicității, precum cel din 5 octombrie 1989. Nici până astăzi (2024) nu-mi pot explica de ce a recurs la această modalitate de comunicare, dată fiind decizia de a se reda cuvântarea integral în presa centrală și cu lungi fragmente la Radio și Televiziune. Înclin să cred că a fost mai degrabă intenția de „a arăta pisica” într-o stare de nemulțumire pe care n-o exprimase nici la foarte multe ședințe cu „ușile închise” și chiar fără stenogramele aferente.

TUNETE ȘI FULGERE ÎMPOTRIVA A TOT ȘI A TUTUROR. Nicolae Ceaușescu și-a început discursul prin prezentarea unor creșteri de producție în luna septembrie și pe întregul interval de trei trimestre din anul 1989. Frazele următoare au vizat exclusiv „nerealizări”, „neîmpliniri”, „lipsuri”, „rămâneri în urmă”.

„Așa cum am mai spus, avem multe realizări, dar și numeroase stări de lucruri inadmisibil de proaste (sublinierea mea – T.B.), iar cadrele de conducere, tehnice nu manifestă preocuparea necesară pentru soluționarea lor într-un timp foarte scurt. Nu se mai poate merge mai departe în felul acesta! (sublinierea mea – T.B.). Vorbim de modernizare, vorbim de ridicarea nivelului calitativ și tehnic al produselor, dar trebuie să aplicăm cu hotărâre cele mai noi cuceriri ale științei și tehnicii în toate domeniile de activitate. Trebuie să se treacă de urgență cu toată fermitatea la aplicarea de sancțiuni pentru lipsă de răspundere în conducerea tuturor sectoarelor economiei (sublinierea mea – T.B.). Cele mai grave lipsuri au conducerile de instituții și întreprinderi din industriile petrolieră, carboniferă, chimică și metalurgică.

(…) Avem deja sectoare care, față de dezvoltarea actuală a științei și tehnicii, au început să rămână în urmă. Avem multe sectoare unde nu există o preocupare serioasă pentru aplicarea programelor de modernizare, iar când vorbim de modernizare ne referim nu la măsuri abstracte, generale, ci la aplicarea în practică a celor mai noi cuceriri ale științei și tehnicii.”

Recunoașterea „rămânerilor în urmă” în domeniul progresului științifico-tehnic a făcut notă discordantă cu aprecierile anterioare pe aceeași temă, ceea ce atesta că știa care era una dintre „hibele” cele mai mari ale economiei, dar „indicațiile prețioase” nu fuseseră îndreptate spre îmbunătățirea radicală a activităților din sfera creației științifico-tehnice, repet: domeniul de care răspundea E.C., ci spre măsuri organizatorice, cele mai multe punitive, dar și în sfera ideologică, imaginându-și că va putea, astfel, „moderniza” economia, țara, în întregul ei.

Liderul suprem a ținut să amintească tot mai multe „lipsuri” și „neajunsuri”, calificându-le drept „inadmisibile”, „extrem de grave”, „de neacceptat”. În acest context, a afirmat:

„Avem încă un număr mare de întreprinderi care înregistrează pierderi datorită neaplicării tehnologiilor și măsurilor de bună organizare a productivității muncii, a eficienței întregii activități economice. Lichidarea întreprinderilor nerentabile nu înseamnă închiderea lor, ci – în cel mai rău caz – se pune problema de a alege în conducerea unităților cadre care să știe să conducă cu răspundere aceste întreprinderi, pentru că este inadmisibil să fie menținuți în funcții de conducere indivizi iresponsabili, proști gospodari, risipitori cu avuția națională (sublinierea mea – T.B.). Chiar dacă au realizat multe, nu trebuie să ajungă la o atitudine de automulțumire și nici să considere că de acum încolo trebuie să muncească mai puțin și fără simț de răspundere”.

N-a omis nimic, n-a iertat nimic. Tirul principial a continuată să țintească spre comportamente iresponsabile, astfel încât să se înțeleagă că totul depindea de atitudine:

„Aceasta nu este o atitudine revoluționară, nu este atitudinea adevăraților proprietari și producători, a clasei muncitoare, a poporului. Ce de de făcut? Să se realizeze planul, să-l depășească, să facă producție suplimentară, nu însă o producție de orice fel, de dragul producției, ci producția necesară economiei noastre naționale, dezvoltării generale a țării”.

A trecut, apoi, la detalieri, cu numeroase sublinieri privind importanța exportului. Astfel, a recurs la alte concretizări.

„Am primit o telegramă de la municipiul București, care raportează că s-a realizat planul pe trei ani și zece luni, ceea ce înseamnă că, începând de azi, lucrează în contul lunii noiembrie, dacă am înțeles bine. Cu toate acestea, este de neînțeles pentru municipiul București faptul că, deși lucrează pentru luna noiembrie, n-a realizat întreaga producție pentru export pe luna septembrie. De export depinde balanța de schimburi comerciale. Dacă nu realizăm exportul nu asigurăm mijloacele necesare pentru dezvoltarea țării (…)

În domeniul energetic se lucrează cu mai puțin de 50% din puterea instalată pe cărbune și trebuie să se realizeze măcar producția planificată. Trebuie făcute economii, pentru că petrolul e importat. Este necesar să acționăm pentru reducerea consumurilor materiale și energetice. Toți trebuie să se încadreze – cel puțin – în normele de consum. Dar avem posibilitatea de reduceri mari”.

Așa-zisa Consfătuire a fost un nou prilej pentru abordarea unei teme care făcea legătura între factorii interni și cei externi.

„Este la modă să se vorbească despre așa-zisa economie de piață și piață liberă.Noi trebuie să păstrăm clar comerțul socialist, controlul prețurilor și să asigurăm buna aprovizionare a populației. Și chiar dacă producătorii pot vinde din surplus în piețe, trebuie să respecte cu strictețe mercurialul. Nu există loc pentru o așa-zisă piață liberă pentru că asta ar însemna să se meargă înapoi, spre capitalism, nu înainte, către comunism. Numai și numai aplicând principiile socialismului în toate domeniile asigurăm ridicarea generală a țării, bunăstarea poporului”.