1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Demonetizarea cuvintelor-cheie și reversul „medaliei”

2 – 8 septembrie

NIMIC NOU SUB SOARE. Ultima lună din trimestrul al treilea din anul 1989 a fost decretată de Nicolae Ceaușescu drept „hotărâtoare” pentru realizarea planurilor pe întregul an, dar mai ales pentru întâmpinarea Congresului al XIV-lea cu un bilanț pozitiv copleșitor, ca dovadă, mai ales, pentru „exterior”, a binefacerilor socialismului, atunci când „politica partidului este justă”.

Cum ar fi fost posibil un astfel de rezultat spectaculos? Metoda era cunoscută de când lumea: combinarea biciului cu zăhărelul. În formula dâmbovițeană un asemenea obiectiv implica obligatoriu analize și decizii la nivel înalt sub aparența promovării „democrației autentice”.

Așa se face că, după tot felul de solicitări de documente, perioada de vacanță a Cuplului prezidențial a încetat oficial la 4 septembrie 1989. Pentru acea zi N.C. a convocat, de urgență, CPEx. Ordinea de zi a fost năucitoare: dezbaterea a nu mai puțin de 11 rapoarte și a altor informări menite să cuprindă TOTUL de la îndeplinirea principalilor indicatori macroeconomici pe opt luni – cu accent pe export –, la teme precum îndeplinirea normelor de consum materiale și energetice, folosirea capacităților de producție, stadiul investițiilor, situația creditelor pe termen scurt, acordate – în special – unităților agricole, suplimentarea unor cantități de produse agroalimentare destinate aprovizionării populației, restructurări în sfera organizațiilor de partid. Printre acestea, s-au strecurat și unele propuneri de mandate pentru delegații la conferințe internaționale.

Comunicatul referitor la această ședință a fost citit la Telejurnalul de seară preț de 15 minute; numai înșirarea acelor rapoarte și informări a ocupat aproape jumătate din întregul text.

Dacă s-ar fi dezbătut fiecare document cu o minimă seriozitate, ședința ar fi durat nu mai puțin de cinci-șase ore. Ca de obicei, n-au avut loc dezbateri. Întrucât s-au repetat scene consumate de zeci de ori, am încercat să identific unele specificități. Cu chiu și vari, am ajuns să remarc următoarele:

S-a reținut, cred, că tonele de telegrame care îi fuseseră adresate cu prilejul zilei de 23 August conțineau, invariabil, rapoarte despre succesele remarcabile, concretizate, în special, în îndeplinirea și depășirea planului pe 8 luni din 1989 până la data „marii sărbători”. Or, în ședința CPEx din 4 septembrie, prin intervențiile lui N.C. și răspunsurile cazone ale membrilor guvernului, a apărut cât se poate de clar că am avut de-a face cu încă o mistificare la scară națională. La toate punctele înscrise pe ordinea de zi, pe diverse teme ale activității economico-sociale, s-au menționat considerabile rămâneri în urmă în îndeplinirea planului. Practic, la fiecare punct, N.C. a provocat câte un scandal, în stilul caracteristic întregului lui comportament. Ceea ce este, însă, important de subliniat în legătură cu respectiva ședință vizează faptul că, nici de data aceasta, nu a recurs la analize, în adevăratul înțeles al cuvântului. Tot, ca de obicei, participanții mimau „înțelegerea profundă” a indicațiilor date de N.C. și, de aici, „hotărârea nestrămutată” de a le aplica „neabătut”.

La temele economice voi mai avea frecvent prilejul să revin. Cred că merită acum să detaliez două aspecte care priveau așa-numita analiză a pregătirilor pentru Congresul al XIV-lea. În primul rând, a venit reconfirmarea faptului că N.C. era profund nemulțumit de modul în care se dezbăteau documentele pentru preconizatul „înalt forum al comuniștilor români”. În special, a atras atenția „Scânteii”, altor publicații centrale și locale, Radiodifuziunii asupra necesității de a „îmbunătăți radical” respectiva dezbatere. A doua temă a privit reducerea substanțială a numărului de grupe de partid, de organizații de bază, de comitete de partid „în vederea eficientizării muncii politice”. În realitate, era vorba despre economii. Modificările implicau, însă, operarea în Statutul PCR a prevederilor în cauză, ceea ce era posibil să se concretizeze doar la Congres. Dar, de ce să se aștepte până atunci? Liderul suprem a subliniat „urgența” măsurilor pe care le susținea cu toată convingerea.

FIORI RECI PE ȘIRA SPINĂRII. N.C. nu s-a mulțumit cu „economiile” care urmau să fie operate în structurile de partid. În consecință, a convocat – după o lungă absență – o reuniune a Consiliului de Stat. Pentru a nu devoala scopul principal al ședinței a înscris pe ordinea de zi aprobarea unor acte legislative (decrete) pe care le emisese personal, în calitate de Președinte al R.S.R., în cele mai diverse domenii. Rapid, a trecut la ceea ce a dorit să se comită, și anume, adoptarea unor reglementări legale privind reducerea personalului și în structurile statului, la nivel central și local. Cu siguranță, sute de mii de oameni au simțit un fior pe șira spinării, când au auzit la Radio și la Televiziune, tot în ziua de 4 septembrie comunicatul referitor la ședința Consiliului de Stat. Reducerea viza nu mai puțin de 15 la sută din totalul personalului.

N.C. și E.C. considerau că în așa-numitul sector TESA exista un număr „excedentar” de lucrători, adică principalele victime ale epurărilor preconizate. Dați afară din „slujbe”, aveau puține șanse să fie angajați în sectoare consonante cu pregătirea lor profesională, iar în condițiile în care legea de atunci nu recunoștea șomajul, nu le rămânea altceva de făcut decât să devină chiar lucrători necalificați. A fost unul dintre motivele care a întreținut și amplificat starea de spirit „defetistă” a celor chemați să „transpună în viață” noile (vechile) indicații ale secretarului general al partidului, președintele Republicii Socialiste România.

În timpul ședinței, N.C. și-a dat seama că există pericolul ca numărul șomerilor reali să crească pe măsura reducerii personalului. De aceea, a ținut să precizeze că nu era vorba despre concedieri, ci despre o redistribuire în favoarea sectorului „productiv”. Cei scoși din aparatul de stat urmau să fie obligați să-și schimbe locurile de muncă, astfel încât, inclusiv prin abandonarea meseriei pentru care se pregătiseră și în care dobândiseră experiență, să aducă un spor cât mai mare de venit național. În legătură cu reglementările mult mai stricte privind concedierile se impunea și modificarea Codului Muncii. Pentru a se evita „derapajele”, aceste precizări au fost incluse în comunicatul dat publicității în legătură cu ședința Consiliului de Stat din 4 septembrie 1989.

Și, acum, despre zăhărel, la propriu. N.C. a propus (și participanții la ședință au aprobat, în unanimitate) suplimentarea cu 15 la sută a cantităților de zahăr livrate populație. În același timp, s-a majorat cu 25 la sută cantitatea de ulei comestibil, destinată tot populației. Nu știu ce s-a întâmplat cu alte localități, dar la magazinul unde eram arondat (celebrul „Leonida”, de pe bulevardul Magheru) rațiile rămăseseră la nivelul dinainte de inițiativa „celui pentru care bunăstarea poporului reprezenta scopul suprem”.