1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. De la „sens unic” la „sens interzis”

29 ianuarie – 4 februarie

DIALOGUL ÎNTRE SURZI. Am mai precizat (și va fi necesar s-o mai fac ori de câte ori realitățile o vor impune) că toate programele de actualități ale TVR erau orientate în funcție de agenda de lucru a lui Nicolae Ceaușescu. Telejurnalele se deschideau cu agenda respectivă, firește, doar când aveau loc acțiuni destinate publicității.

Uneori, veritabila prăpastie dintre ceea ce se relata prin comunicate oficiale și ceea ce se discuta la primirea unor personalități din străinătate era uriașă. În acest sens, voi prezenta un fel de „studiu de caz”.

În arhivele Secției de propagandă a CC al PCR am găsit o Notă referitoare la vizita în România a lui Vadim A. Medvedev, membru al Biroului Politic, secretar al CC al PCUS, la finalul lunii ianuarie 1989. Din tot ceea ce se prevedea în Program rezulta că se acorda o atenție deosebită acestui moment din cronica relațiilor româno-sovietice. Nu era de mirare dacă avem în vedere răcirea relațiilor bilaterale după vizita lui N. Ceaușescu la Moscova în octombrie 1988. Punctul central îl constituia primirea oaspetelui de către liderul român suprem.

Comunicatul de presă, publicat de ziare la 1 februarie, în dreapta sus, pe prima pagină, destul de scurt, nu conținea mare lucru. Mai mult de jumătate se referea la mesajul transmis de M. Gorbaciov și de răspunsul lui N. Ceaușescu cu menționarea funcțiilor celor doi. În privința relațiilor reciproce se repetau banalitățile referitoare la dorința ambelor părți de a le dezvolta „pe toate planurile”. Lipseau, însă, referirile la atmosfera în care se desfășurase primirea.

Iată acum mărturia lui Constantin Olteanu, omologul lui Vadim Medvedev, mai întâi în legătură cu discuțiile între cei doi demnitari de rang secund și, apoi, despre primirea la N.C.:

„A avut loc un schimb de informații privind activitatea partidelor noastre pe linie teoretică-ideologică. Conform uzanțelor, eu – în calitate de gazdă – i-am informat pe oaspeți cu preocupările noastre în acest sens. Vadim Medvedev a stăruit, în intervenția sa, asupra unor prevederi esențiale ale Programelor „Perestroika” și „Glasnost”. Unele dintre ele mi s-au părut interesante, poate asimilabile, dar care necesitau o analiză profundă.

În timpul schimbului de păreri, l-am întrebat pe omologul meu cum preconizează ei să procedeze cu gingașa problemă a proprietății în domeniul agriculturii, având în vedere că în Uniunea Sovietică, precum și în celelalte state socialiste, există cele două forme de proprietate: de stat și cooperatistă, de grup, Vadim Medvedev, deși economist de formație, mi-a dat un răspuns care m-a surprins, dar care anunța intenția sovieticilor de trecere de la socialism la capitalism, afirmând că vor să arendeze pământul.

I-am amintit că arendășia este o instituție de sorginte capitalistă, iar în Uniunea Sovietică, pământul este naționalizat, constituie proprietatea statului, înseamnă că arendașul, dacă altădată se interpunea între latifundiarul care arenda și țăranul care lucra pământul, în cazul prezentat de el, arendașul ar urma să se interpună între stat, proprietar și cel care lucrează efectiv pământul, sau statul arendează pământul direct, fără intermediari, celor care îl muncesc, aceștia plătind statului arenda pentru terenul dat temporar în exploatare, în condițiile convenite? Vadim Medvedev nu mi-a dat un răspuns deslușit la niciuna din întrebările pe care i le-am adresat, rezultând că existau multe confuzii privind soluționarea problemelor politico-economice și sociale fundamentale”.

Este interesant de observat că, din toate temele discutate, Constantin Olteanu s-a limitat să povestească despre un proces care „demasca” orientarea pro-capitalistă a conducerii sovietice. Astfel, se plia pe acuzațiile aduse de Nicolae Ceaușescu noilor lideri din țările „socialiste”, ceea ce atesta rolul esențial al „marelui conducător român” în calitate de fidel apărător al cauzei comunismului internațional. Este interesant și cum a prezentat C.O. primirea lui Medvedev la N.C.:

„La sfârșitul vizitei, Vadim Medvedev a fost primit de Nicolae Ceaușescu. În timpul primirii, oaspetele s-a referit la majoritatea problemelor pe care le discutase cu mine. În prealabil, eu îl informasem în detaliu pe Nicolae Ceaușescu în legătură cu problemele aduse în discuție de demnitarul sovietic, subliniind că, personal, sunt convins că Vadim Medvedev a urmărit să testeze poziția noastră față de respectivele chestiuni. Nicolae Ceaușescu m-a aprobat. După ce l-a ascultat pe oaspetele sovietic, Nicolae Ceaușescu i-a dat răspunsurile adecvate. Intervenind din nou, Vadim Medvedev a afirmat că aceleași răspunsuri le-a primit în timpul discuțiilor și de la tovarășul Olteanu. Este normal ca părerile noastre să fie identice, a precizat Nicolae Ceaușescu, pentru că Olteanu exprimă punctul de vedere al partidului nostru”.

Păcat că memorialistul n-a detaliat, însă, simplul fapt că a făcut trimitere la propria discuție cu Medvedev arată că au fost scoase în evidență divergențe profunde.

NOI ȘI EI. VORBE DE DUPĂ GARD. Dar nu în toate domeniile au persistat deosebirile de vederi. Din opozant în rândurile statelor participante la Tratatul de la Varșovia, Nicolae Ceaușescu și-a dat acordul asupra documentului adoptat de miniștrii Apărării din țările membre. Textul de bază suna astfel (îl redau integral, deoarece conținea și unele idei pe care Nicolae Ceaușescu le susținea cu îndreptățită consecvență):

„Țările participante la Tratatul de la Varșovia susțin că au o doctrină militară defensivă și că principalul constă în evitarea războiului, încetarea cursei înarmărilor nucleare și convenționale și trecerea la dezarmarea succesivă. Comitetul miniștrilor susține că a încercat, încă din 1988, să schimbe informații cu NATO în legătură cu forțele armate și armamentele convenționale ale țărilor Tratatului de la Varșovia și NATO din Europa, însă țările NATO nu au dat un răspuns pozitiv la această propunere și au publicat unilateral date tendențioase, bazate pe o abordare selectivă.

Comitetul vrea să prezinte într-un context mai larg imaginea generală a raportului potențialelor militare ale celor două alianțe politico-militare și, de aceea, a luat decizia să publice datele cifrice referitoare la efectivele și cuantumul armamentului (pe tipuri) pe care îl dețin statele din cadrul Tratatului de la Varșovia, dar  și propria apreciere a efectivelor și armamentului NATO din Europa”.

Din sinteza publicată în presa românească rezulta că raportul de cadre superioare militare este ușor în favoarea forțelor NATO (1:1,6), care se situau ceva mai bine și la trupele de uscat, desant aerian și aviație (1:1,2). În privința numărului de militari, tot forțele aeriene NATO erau superioare celor din Tratatului de la Varșovia (1:1,1), în vreme ce forțele maritime NATO din apele adiacente erau de două ori mai puternice, comparativ cu cele ale țărilor din Tratatul de la Varșovia. La antiaeriană, trupele Tratatului de la Varșovia erau mai puternice cu un raport de 4 la 1. La fel și unitățile de subordonare centrală (cercetare, transmisiuni, luptă radioelectronică, instituții militare de învățământ etc.), unde raportul este de 2,3 la 1. Țările din Tratatul de la Varșovia conduceau și la unități de formațiuni ale serviciilor forțelor armate (1,7:1) și apărare civilă teritorială (5,7:1). Țările Tratatului de la Varșovia își declarau disponibilitatea să reducă substanțial cele mai periculoase tipuri ofensive de armament. RSR, de pildă, își redusese „cu 5% efectivele, armamentele și cheltuielile militare încă din 1986, iar URSS decisese să reducă efectivele cu 500 de mii de oameni, 10 mii de tancuri, 8,5 sisteme de artilerie și 800 de avioane de luptă, incluzând retragerea din R.D. Germană, R.S. Cehoslovacă și R.P. Ungară a 6 divizii de tancuri”.

Acestea fiind zise, se aștepta la aceeași transparență și solicitudine din partea NATO. Reamintesc că, în acea perioadă, ministrul român al apărării era generalul Vasile Milea, fost șef al Marelui Stat Major.

Decizia neobișnuită de a se publica textul declarației, cu toate detaliile aferente, a fost interpretată de noi, cei din Redacția de actualități RTV, ca o expresie a satisfacției părții române că în document s-a inclus – așa cum mai remarcam –  cunoscute poziții ale lui Nicolae Ceaușescu și ca o anumită concesie făcută, în special, sovieticilor din dorința tot mai evidentă a Bucureștiului de a îmbunătăți relațiile cu Moscova, cu precădere în vederea creșterii cantităților de țiței și de alte materii prime, solicitare avansată insistent cu prilejul amintitelor vizite la nivel înalt din octombrie 1988. Timpul urma să confirme sau să infirme aceste supoziții.