1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Bani, aur, bijuterii

11  – 17 martie

CÂTĂ PUTERE „FURNIZEAZĂ” CUNOAȘTEREA? La cumpăna a două săptămâni din prima jumătate a lunii martie 1989, când Cuplul prezidențial se pregătea să petreacă un weekend liniștit, s-au aglomerat „problemele”, fie cele restante, fie cele ivite, parcă, dintr-o voință supraomenească.

Una dintre caracteristicile acestui interval mă obligă să acord spații mai largi, în câteva episoade, unor evenimente care merită, din plin, atenția noastră, chiar dacă principiul cronologic al narațiunii nu va fi respectat riguros. Bunăoară, ziua de sâmbătă, 11 martie 1989, a fost deosebit de încărcată.

Dacă ar fi să ierarhizez rememorările – în funcție de importanța pe care le-o acorda liderul suprem – voi începe cu ședința Secretariatului CC al PCR din ziua respectivă.

Nicolae Ceaușescu era preocupat, tot mai mult, de înmulțirea factorilor care influențau negativ mersul economiei, dar se concentra, ca de obicei, asupra simptomelor și nu a cauzelor de fond. Viza, mai ales (cel puțin la modul declarativ), curmarea necruțătoare a oricărei abateri de la lege, inclusiv în privința fenomenului infracțional (la care m-am referit și în unele episoade anterioare). Urmărea să fie puși la „stâlpul infamiei” toți cei care atentau, în primul rând, la ceea ce se numea avuție națională. Așa se face că, la finalul anului 1988, cu câteva zile înainte de Revelion (28 decembrie) a indicat, la ședința Secretariatului CC al PCR, ca Ministerul de Interne, Curtea Supremă de Justiție, Procuratura și alte organe de stat să desfășoare un amplu control pe tema infracționalității. Documentul a ajuns să fie examinat abia la 11 martie 1989 de același organ de partid, Secretariatul CC al PCR, prezidat de secretarul general, N.C. Titlul a sunat astfel:

„Raport privind concluziile controlului efectuat în legătură cu activitatea organelor Ministerului de Interne, Procuraturii și Justiției, Consiliului Național al Oamenilor Muncii, precum și a celorlalte organe de stat pentru apărarea avuției naționale, prevenirea și combaterea oricăror forme de risipă, lipsă de grijă gospodărească, neglijență, abuz în serviciu, sustrageri de orice fel, care aduc pagube proprietății de stat și cooperatiste”.

Un titlu cât un articol de fond! Dar, nu acesta este aspectul cel mai frapant. După un preambul în care s-au adus obișnuitele omagii lui Nicolae și Elenei Ceaușescu pentru grija lor deosebită față de avuția națională, în Raport s-au menționat o serie de considerente și fapte pe care le redau – și acum – așa cum au fost prezentate, cu agramatismele aferente:

„În condițiile dezvoltării fără precedent a țării noastre pe plan economico-social, a creșterii puternice a conștiinței socialiste a cetățenilor, a sporirii continue a influenței opiniei publice, a colectivelor de oameni ai muncii, întăririi rolului statului democrației muncitorești-revoluționare, a creșterii eficienței activității de prevenire și combatere a faptelor de încălcare a legilor și normelor de conviețuire socialistă a scăzut continuu numărul faptelor penale, cât și al persoanelor care au săvârșit infracțiuni în dauna proprietății socialiste. Astfel, în anul 1987, au fost condamnate definitiv pentru infracțiuni în dauna avutului obștesc, 39.134 persoane, ceea ce reprezintă o scădere de 17% față de anul precedent. Anul 1988 a marcat, de asemenea, o scădere a numărului celor care au fost trimiși în judecată ori condamnați pentru categorii de infracțiuni, cât și a celor ce au săvârșit fapte penale în dauna avutului obștesc.”

Fragmentul prezentat ne aruncă instantaneu într-o lume a miracolelor. Factorii enumerați la începutul citatului, chiar dacă ar fi fost reali, nu aveau cum să producă în decurs de numai un an un asemenea efect spectaculos, respectiv diminuarea numărului de condamnați pentru infracțiuni în dauna avutului obștesc cu 17 procente. Apoi, în tot restul Raportului, nu s-a mai recurs la date statistice despre condamnări în cazul altor infracțiuni. Nici despre abateri de natură contravențională nu s-a mai făcut vorbire. Cum s-a văzut în legătură cu situația din 1988, s-a trecut rapid peste strict necesara cuantificare a fenomenelor analizate.

Prin urmare, nu avem de-a face cu un document care să redea cât de cât realitățile, fie și numai cu elemente de ordin numeric. În schimb, s-au găsit numeroase exemple cu puternic impact propagandistic. Între altele, a fost „pictat” un gestionar de depozit pentru piei și lână, din județul Timiș, care a delapidat peste 4 milioane de lei, la domiciliul acestuia găsindu-se bani peșin, 4,5 milioane de lei, peste 1 kg de bijuterii din aur, aparatură electronică, precum și o mie de bucăți de blănuri și piei. Se semnala că asemenea fapte au fost comise și de grupuri organizate de infractori, în acest sens menționându-se trimiterea în judecată a celor vinovați de comiterea a 189 cauze complexe cu prejudicii de peste 500 de mii de lei fiecare, precum și 259 de cauze care au provocat pagube de peste 200 de mii de lei fiecare. Din aceste grupuri făceau parte și conducători de entități economico-sociale. Era dat drept „pildă” fostul director al Fabricii de produse lactate Fundeni, care – după ce a comis două fraude, în acea unitate, de circa 2 milioane de lei – a devenit director al Fabricii de lactate Vitan, unde, în scurt timp, prin aceleași metode, a „produs” încă o fraudă de 1 milion de lei.

„FAPTELE IZOLATE” SE EXTINDEAU CONTINUU. Un capitol important în document a vizat „gospodărirea necorespunzătoare a unor bunuri și valori materiale, lipsa de preocupare și răspundere pentru folosirea și conservarea judicioasă, rațională a mașinilor și utilajelor, multe dintre acestea provenind din import”. În acest sens, erau consemnate pagube de peste 10 miliarde de lei, cu unele concretizări la Combinatul Miner Motru, Combinatul Siderurgic Galați, Combinatul Chimic Giurgiu. Totodată, numai în București, s-au găsit stocuri supranormative de circa 86 milioane de lei. După ce se inventariau sutele de reclamații ale unor parteneri externi pentru calitatea necorespunzătoare a unor produse livrate la export, în Raport au fost trecute în revistă câteva nereguli din agricultură condamnate drept infracțiuni.

O atenție specială s-a acordat defecțiunilor constatate la diferite echipamente și instalații care au afectat viața și sănătatea multor oameni, precum și stării de securitate a cetățenilor din vaste zone de locuit. O concretizare din multe altele a vizat pericolul de explozie la conductele de gaze aferente convertizoarelor Oțelăriei numărul 3 de la Combinatul Siderurgic Galați. Se mai preciza că, la cele două mari termocentrale din județul Gorj, grupurile energetice funcționau în condițiile scurgerii de ulei și scăpării de hidrogen, provocate de absența sistemelor de protecție.

Toate acestea intrau, oare, în raza de acțiune a Justiției, constituind, cu adevărat, infracțiuni, așa cum lăsa documentul să se înțeleagă?

Desigur, nu era exclus ca, în unele situații, să fie vorba despre încălcarea legilor, dar în majoritatea lor, sursa pericolelor, a pagubelor se cerea căutată în alte direcții, bunăoară, în dispozițiile clare de a se  amâna unele reparații capitale, de a se elimina importul de subansamble și piese de schimb la echipamente și instalații aduse din străinătate, micșorarea unor consumuri energetice și materiale, reducerea schemelor de personal așa-zis neproductiv de la paza contra incendiilor până la controlul unor procese tehnologice și, nu în ultimul rând, cazurile prezentate impuneau cercetări științifico-tehnice, analize de strictă specialitate în care Justiția nu avea niciun amestec. Din păcate, sub presiunea forurilor „superioare” mulți oameni nevinovați au fost condamnați la ani grei de pușcărie.

Un alt „transfer” de responsabilitate în vederea îndreptării nemulțumirilor populației în direcții manipulatorii se regăsea în Raport în capitolul referitor la activitatea din comerț, considerându-se că, astfel, se „descopereau” cauzele principale ale greutăților tot mai mari în aprovizionarea cu produse esențiale. Erau menționate cazuri de dosire a unor mărfuri, de vânzare la suprapreț ori sub gramajul legal, de nerespectare a rețetelor și tehnologiilor, de introducere ilegală în circuitul comercial a unor bunuri de consum contrafăcute, exemplele prezentate oferind mai degrabă imaginea unei piețe negre extinse ca urmare a persistenței economiei de penurie. Această piață cuprindea și sfera produselor deficitare, atât alimentare, cât și electrotehnice.

Nu au fost ocolite nici infracțiunile comise în domeniul transporturilor, la punctele vamale, precum și în alte locuri în care se constituiseră, de asemenea, grupuri infracționale care funcționau și cu îngăduința unor autorități centrale și locale. Toate acestea au fost puse pe seama lipsei de control, a formalismului și a rutinei diferitelor cadre de conducere, omițându-se deliberat – și de această dată – identificarea cauzelor de fond, structurale ale economiei de comandă, ale unei societăți în curs de descompunere, în special, morală. Dintr-o asemenea perspectivă, inutilitatea „indicațiilor” date de Nicolae Ceaușescu în vederea apărării avuției naționale avea noi și noi confirmări, câtă vreme se mențineau și se extindeau practicile care erodau continuu substanța economică și socială a țării. Bineînțeles, în zona informațiilor publice nu se oferea o imagine de ansamblu, ci se „pescuiau” doar câteva exemple despre care se spunea că sunt „fapte izolate”, necaracteristice „socialismului care se construia în România”.