Topul neroziilor spuse de un Cioclu Apocaliptic: Alexandru Rafila

Nu odată, de la debutul Pandemiei, am scris că unul dintre efectele cele mai groaznice ale Coronavirus asupra Poporului român l-a constituit și îl mai constituie spectacolul mediatic oferit de așa zișii specialiști. Cine cunoaște cît de cît lumea medicală știe că mulți doctori sînt bolnavi după vedetism. Ar da orice ca să apară la televizor. Nu pentru a vorbi despre specialitatea lor, ci pentru a emite păreri filosofice, politologice, sociologice și, de ce nu? culturale.

Pandemia a fost pentru medicii de la noi, mai precis pentru cei aleși de politruci să se exprime ca specialiști prilejul ideal de a fi prezenți în presă dincolo de limitele de la care începe greața. Nevoia organică a acestor medici de a fi starletele Pandemiei a dus la promovarea discursului apocaliptic. Presa cultivă Apocalipticul, Sinistrul, Nenorocirea. Cu cît ești mai sinistru, mai pesimist, mai sceptic, mai apocaliptic, cu atît presa te cultivă. Îi aduci rating și tiraj. Așa se explică apariția în România a celor pe care eu i-am poreclit Cioclii Apocaliptici:
Raed Arafat, Alexandru Rafila, Virgil Musta.

O vreme printre cioclii apocaliptici s-a numărat și Adrian Streinu Cercel. Suspectat de Klaus Iohannis că ar putea fi un agent electoral al Gabrielei Firea, Adrian Streinu Cercel a fost dat deoparte. Au rămas cei trei. Din cînd în cînd li s-a alăturat cîte un concurent sau o concurentă la ipostaza de stea mediatică, dar nu pentru mult timp: cei trei nu sînt dispuși să împartă cu nimeni publicitatea prin presă. Ca să-și găsească și ei un loc în fața camerelor de luat vederi concentrate asupra celor trei nou veniții s-au văzut obligați să se lanseze în aserțiuni prăpăstioase. O doctoriță de la Iași a vrut să fie mai apocaliptică decît cei trei evidențiind noi simptome ale infectării, cum ar fi de exemplu, durerile de cap, durerile de burtă și chiar pîntecăraia. Au fost și alți pretendenți la statul de Cioclu Apocaliptic. N-au reușit să-i detroneze pe cei trei. Și asta din simplul motiv că respectivii erau Cioclii apocaliptici de serviciu ai Puterii. Raed Arafat, de exemplu, un megaloman sinistru (a depus plîngere la DIICOT împotriva unui tip care cică l-ar fi amenințat cu moartea, în realitate, tipul suferind de un vizibil luat razna), s-a conturat drept Cioclul Apocaliptic grav, dramatic, cînd a fost vorba de deschiderea restaurantelor, a teatrelor. Cînd Guvernul, interesat să țină cît mai repede alegeri locale, a anunțat data de 27 septembrie 2020, Raed Arafat n-a scos nici măcar un scîncet de alarmă că momentul electoral ar putea duce la o Apocalipsă a infectărilor. Lesne de observat că, asemenea lui Vasile Roaită, Raed Arafat nu trage sirena cînd e pericol: o trage doar cînd i se spune.

Dacă Raed Arafat se remarcă prin tonul dramatic, alarmist, Virgil Musta se distinge prin beatitudinea de a ne paraliza cu măsuri de protecție cît mai absurde. El e autorul unui set de reguli isterice, între care se detașa sfatul de a te dezbrăca gol pușcă la intrarea în casă și a pune hainele, rufăria intimă, la curățire de viruși pe balcon. După care trebuia să fierbi fructele înainte de a le consuma. Ce de-al treilea cioclu apocaliptic, Alexandru Rafila, se afirmă prin nevoia bolnăvicioasă de umple presa cu părerile sale. Frecvența aparițiilor sale la televizuni e amețitoare. M-am mai întrebat deseori, cu ce se ocupă distinsul, mai precis ce loc de muncă are. Nu e zi lăsată de la Dumnezeu în care el să nu fie prezent undeva, la radio, la televizor, la întîlniri cu presa, de dimineață pînă seara. Dacă are un loc de muncă presupun că are și un program, iar la program, ceva de făcut. Cînd merge el la program și mai ales cînd își îndeplinește el îndatoririle pentru care ia leafă, dacă e tot timpul pe platoul de transmisie în direct?

Orice vedetă știe că sporul de apariții mediatice aduce cu sine riscurile unui spor de nerozii spuse în direct. Dacă într-o singură zi treci prin cîteva studiouri pentru a spune ceva, în chip inevitabil, atît din oboseală, cît și din grija de a nu te repeta, de pomenești spunînd prostii cu ghiotura. În ultima vreme Alexandru Rafila a spus multe nerozii. Dintre ele am ales pe cele mai descumpănitoare prin abaterea de la normal. Toate sînt legate de începerea anului școlar, un domeniu despre care trebuie să se pronunțe cu deosebire părinții, cadrele didactice și elevii :

1. „Ceea ce cred că ar mai fi de făcut odată cu începerea școlii ar fi regîndirea interacțiunilor pe care le vor avea copiii cu persoanele vîrstnice din familie, care nu trebuie evitate, dar trebuie oarecum, nu reglementate, dar să respecte anumite proceduri interne ale familiei, în care interacțiunea cu vîrstnicii care au boli cronice să fie oarecum la distanță, să se ia măsurile legate de mască. Utilizezi masca și în casă, de exemplu, dacă vreau să stau cu bunicul meu, și o utilizează și el. Nici lucrul acesta nu a fost discutat, dar e legat de începerea școlilor în mod evident”.

Potrivit lui Alexandru Rafila, întors acasă, copilul trebuie să evite orice interacțiune cu bunicii. Cum însă cele mai multe familii cu bunici trăiesc în apartamente de bloc, strîmtimea spațiului locativ face dificilă păstrarea distanței de un metru și jumătate între bunici și nepoți. Astfel, că pentru a nu se infecta, bunicii ar trebui să stea sub pat pînă cînd copilul merge la culcare.

2. „Vreau să vă spun că această activitate, cîntatul, este una dintre cele mai riscante privind transmiterea bolii, așa că muzica probabil că se va face fără să cîntăm, probabil audio, dar cîntatul este total contraindicat. Este o activitate care favorizează măsura înaltă de transmitere a infecției”.

Așadar, elevii n-au voie să cînte cîtă vreme sînt la școală. N-au voie să cînte în cor, puși de profesor sau învățător sau pe cont propriu? Dar să fredoneze au voie? Dar să cînte în gînd? Și cei de la școlile de Muzică? Aceștia cum vor învăța să cînte?

3. „Eu aș informa părinții, aș invita părinții înainte la școală, să vadă cum se va desfășura activitatea în școală. Asta va da încredere părinților, care vor înțelege că este esențial pentru copii să meargă la cursuri și să încerce să aibă o activitate școlară apropiată de cea normală”.

Marea problemă a școlii cu prezență fizică o constituie numărul mare de momente în care contactul între persoane e obligatoriu. Cum adică să invităm părinții la școală ca să vadă cum se va desfășura școala? Pe lîngă faptul că ar fi o inițiativă inutilă (măsurile de protecție sanitară se referă la interrelaționarea dintre elevi și dintre elevi și profesori, ceea ce nu poate fi verificat înainte ca școala să înceapă), ea ar fi și primejdioasă prin apariția unor noi momente de interrelaționare între persoane care au stat pînă atunci la distanță. Asta mai lipsea școlii. Să mai dea buzna în clase sute de părinți! Toți vorbind cu cadrele didactice, și așa amenințate de infectare prin contactul cu copiii! Păi multe cadre didactice se vor îmbolnăvi înainte de începerea școlii!